SPORTURI  »  HANDBAL  »  FINALA / NORVEGIA - SUEDIA, AZI, 18:00, TVR 2 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Norvegia, spre al cincilea titlu

Articol de - Publicat duminica, 19 decembrie 2010 00:00

Norvegia a zdrobit Danemarca în cealaltă semifinală a CE şi azi poate deveni cvintuplă campioană europeană

Din cele şapte ediţii ale Campionatului European, Norvegia a cîştigat patru, 1998, 2004, 2006 şi 2008.  Iar acum, campioana olimpică din 2008 e la un pas de a-l cuceri pe al cincilea, după ce s-a impus ieri în semifinala cu Danemarca, 29-19. A fost un meci ameţitor, cu un ritm nebun, pe care Norvegia (foto) l-a dominat din primul pînă în ultimul minut.

Danezele au făcut tot ce au ştiut, dar nici sala, nici arbitrii nu au putut strica petrecerea Norvegiei, care pe parcursul celor două săptămîni de competiţie a călcat strîmb o singură dată, în faţa Suediei, în faza a doua a CE, partidă pe care au pierdut-o cu 19-24. Dar atunci, o parte din norvegience au suferit o toxiinfecţie alimentară şi nu au putut să evolueze aşa cum şi-au dorit. Aşa că finala de azi (ora 18:00, în direct TVR2) e o revanşă pentru care norvegiencele vor face tot posibilul ca s-o obţină.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri

Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media

Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (3)
und_ray99
und_ray99  •  19 Decembrie 2010, 16:52

victorie romania a luat bronzul

und_ray99
und_ray99  •  19 Decembrie 2010, 16:07

De ce am pierdut.Sper la victorie cu Danemarca ca sa luam macar bronzul

star01
star01  •  19 Decembrie 2010, 12:14

noi cu"echipa de aur" altele cu AURUL....PACAT,MARE PACAT!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează