SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

"Nu jucăm!"

Articol de - Publicat vineri, 25 ianuarie 2008 00:00

Componentele campioanei României, Oltchim Rm. Vîlcea, sînt tranşante şi spun că nu vor intra pe teren la turneul preolimpic, dacă acesta are loc la Bucureşti. După opt ani de absenţă de la Jocurile Olimpice, "naţionala" României are din nou şanse să ajungă la competiţia supremă în sport. Pînă atunci însă, "naţionala" României nu ştie unde va juca turneul preolimpic din 28-30 martie. Federaţia vrea la Bucureşti, jucătoarele şi antrenorii la Rm. Vîlcea. Cine va avea cîştig de cauză?

Handbalistele pun însă piciorul în prag. "Dacă noi vrem la Vîlcea, de ce să nu jucăm acolo? Atmosfera de acolo nici nu se compară cu cea de la Bucureşti. Vor fi trei mii de oameni cu sufletul alături de noi, plus că nu mai pierdem timpul pe drumuri. Să joace cine vrea la Bucureşti!", au spus cîteva dintre jucătoarele de la Oltchim, care alcătuiesc în proporţie de 90 la sută "naţionala" României. Fotbaliştii lui Piţurcă s-au mutat de la Bucureşti pentru că erau înjuraţi pe teren. Handbalistele consideră că şi ele au dreptul să-şi aleagă terenul. Nu au uitsat că în 2006 cu Serbia, la Bucureşti, au evoluat parcă în deplasare. Jucătoarele sînt nemulţumite şi din pricina faptului că preşedintele FRH, Cristian Gaţu a anunţat prime de 5.000 de euro pentru băieţi dacă se califică la Mondiale, pe cînd ele au primit doar 2.000 de euro pentru aceeaşi performanţă.

Nu se poate!
Octavian Belu, preşedintele ANS, a anunţat că există posibilitatea ca şi turneul preolimpic de la handbal şi meciul de box al lui Diaconu pentru titlul mondial, din 29 martie, să aibă loc la Polivalenta din Bucureşti. "Avem oameni care vor monta şi demonta ringul de box pentru a face loc handbalului", a declarat Belu. Reprezentanţii ambelor federaţii spun însă că această măsură e imposibilă. "Echipele care vin la turneu vor să facă antrenamente în sala în care au loc meciurile. Probabil că şi boxerii vor să se antreneze tot acolo. În plus, dacă pe 29 martie e boxul seara, noi trebuie să jucăm dimineaţa. Vă daţi seama cîţi spectatori vom avea pe la ora 11:00 dimineaţa în Bucureşti?", a declarat Tadici.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
 •  13 Februarie 2008, 12:41

pt. handbalistul: prietene, stii de ce s-au vandut doar 100 bilete la sibiu? fiindca restul s-au dat in bucuresti! si cu asta am spus totul. sa nu te mai miri ca acest oras este urat si ocolit de toata lumea.

 •  13 Februarie 2008, 11:21

pt august: eu sunt simpatizant si suporter al celor doua nationale de handbal. In plus, pentru ca nu am simpatii cu una sau alta dintre echipe, urmaresc cu interes orice meci de handbal si tin cu toate echipele noastre. si sunt din bucuresti. tin sa precizez ca si aici sunt oameni care iubesc handbalul. si sunt sigur ca din 2 milioane sunt cel putin 5000 care ar da bani sa vada nationala. numai sa le scoata la vanzare, nu sa le dea pe sub mana.

 •  13 Februarie 2008, 11:16

eu cred ca nationala de handbal este a romanilor deci implicit si a bucurestenilor asa ca meciurile ar trebui sa se dispute si la bucuresti. cine nu vrea sa vina la lot e liber sa aleaga. si inca ceva: daca si aici se va intampla ca la meciul de tenis de la Sibiu cand au fost scoase la vanzare 100 de bilete, atunci nu este vina bucurestenilor ca nationala nu va avea sustinere. Insa daca se scot la vanzare cel putin 3000 de bilete la preturi decente mai mult ca sigur se vor epuiza imediat. eu tin minte ca la meciurile stelei de acum cativa ani se juca cu casa inchisa si cu cateva mii de oameni pe langa usile polivalentei.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close