SPORTURI  »  HANDBAL  »  SPECIAL GSP

O zi cu Huţu

Articol de - Publicat marti, 02 iunie 2009 00:00

Fostul portar al Oltchimului şi al "naţionalei" României, Luminiţa Huţupan Dinu, a fost de acord cu ideea Gazetei de a petrece alături de ea 24 de ore

Gata cu antrenamentele, cantonamentele şi meciurile! Luminiţa Huţupan Dinu a decis după 27 de ani de handbal să se retragă. A făcut-o după o carieră excepţională în care a cîştigat tot ce se putea cîştiga. Considerată de mulţi cel mai bun portar din lume, Luminiţa a fost vicecampioana lumii cu "naţionala" României, a cîştigat de trei ori Liga Campionilor, Cupa Cupelor, Supercupa Europei. A participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a fost desemnată în 1999 şi 2005 de Federaţia Internaţională de Handbal goal-keeperul anului.

A decis să spună « stop » pentru că vrea enorm un copil. La 37 de ani e tot ceea ce-şi mai poate dori. Nu va abandona handbalul, l-a trecut doar pentru moment pe locul doi. Familia e mai importantă acum. Cum trăieşte acum Huţu fără handbal? Ce face fostul portar al "naţionalei într-o zi obişnuită?

9:00. Luminiţa se trezeşte. E singură, soţul ei, Ştefan, a plecat de acasă acum o oră. "Şi-a deschis un magazin cu obiecte sanitare, materiale de construcţii. E treaba lui, pe mine nu mă interesează", spune Lumi. Krim, căţelul ciobănesc german, a auzit că stăpîna lui s-a trezit. Schinceşte la uşă. Lumi deschide şi cîinele îi sare în piept. "Stai cuminte. Uite, ai mîncare acolo!", vorbeşte ea cu patrupedul. "De mine nu prea ascultă, că eu nu l-am bătut niciodată. De Fănică ştie el de frică", adaugă Lumi.

9:30. Deschide laptopul. "În fiecare dimineaţă citesc ziarele. Mai ales pe cele de sport. Mă mai uit şi în celelalte, dar tot la sport. Altceva nu mă interesează".

10:00. Sună telefonul. "Alo, nu mai vii odată la cafea? Hai, că e pregătită!". Sînt prietenele ei Mihaela şi Loredana. "Lucrează la Nurvil, firma de la care mi-am cumpărat eu maşinile. Ne-am împrietenit de atunci şi acum ne vizităm, facem vacanţe împreună", spune Huţu.

11:30. Se întoarce acasă. A pus o maşină la spălat cînd a plecat de acasă şi acum întinde rufele. "Acum nu mai spăl decît rar. Înainte, cînd făceam handbal, spălam în fiecare zi. Cu două antrenamente zilnice, murdăream o grămadă de haine. Ca să nu mai zic cînd stăteam în cantonamente. Mă întorceam şi spălam non-stop două zile", se destăinuie Huţu.

13:15. Pleacă la socri. Se întîlneşte acolo cu soţul. "Întotdeauna luăm masa la ei. A devenit un obicei de familie, de cînd făceam handbal şi nu prea aveam timp să gătesc. Oricum, îmi place să stau în bucătărie. Am învăţat de la mama, Dumnezeu să o ierte!, să fac multe feluri de mîncare. Sărmăluţele sînt preferatele mele", spune goal-keeperul.

15:30. A revenit acasă. Krim o aşteaptă să-l plimbe. Îl aleargă apoi prin curte cu o minge de cauciuc. Cîinele i-o aduce şi aşteaptă să o arunce din nou. "Mă, mă zgîrii şi să vezi ce bătaie îţi dau", îi spune Huţu, dar animalul cu numele fostei sale echipe nici nu se sinchiseşte. Latră în semn de mulţumire.

17:00. Soţul vine acasă. Stau de vorbă.

- Vezi că am vorbit cu Mihaela şi cu Loredana să ieşim diseară la mall.
- Mergem, dar hai să facem un tenis pînă atunci. Mă duc să mă schimb.

17:15. Întind masa de tenis. "Hai să văd ce ai mai învăţat", glumeşte Lumi. "Mă bate mereu, dar am mai progresat. Înainte mă bătea la zero, dar acum mai fac şi eu cîteva puncte", mărturiseşte handbalista. "Păi, te pui tu cu Ma Lin?", spune Ştefan, amintind de campionul chinez.

18:30. Ies în oraş, dar revin acasă la ora 21:00.

21:15. Luminiţa intră pe calculator. Vrea să vorbească în Ungaria, cu Mika. E Aurelia Brădeanu, prietena ei de la Gyor. Aceasta tocmai aşteaptă să nască.

- Ce faci? Cum e? Ce face David?
- Bine face. Am fost la doctor, totul e OK. Aştept acum să nasc. Mai am o lună.
- Hai la un whist, să vedem ce ai mai învăţat.
"Jucăm aproape în fiecare seară şi vorbim pe skype", spune Lumi.

23:00. Se mai uită un pic la televizor şi apoi adoarme.

"Mi-e greu fără handbal. Cînd mă trezesc cîteodată dimineaţa, parcă îmi vine să fac geanta şi să merg la antrenament. Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că m-am lăsat"

"Îmi doresc enorm un copil şi voi face orice ca să-mi îndeplinesc acest vis. Dacă va fi fetiţă, nu aş da-o neapărat să facă handbal. E grea viaţa de sportiv"

Citește și:
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
Stranieri
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
Clipul viral cu Novak Djokovic și o influenceriță superbă a încins internetul » Sârbul s-a furișat în spatele ei și a învățat-o cum se face
Tenis

Eugen Neagoe a reacționat, după ce Valentin Țicu a reziliat cu Petrolul ca să semneze gratis cu marea rivală Dinamo
Superliga

MM Stoica a confirmat ultima răsturnare de situație de la FCSB: „Nu l-a dus mintea să-mi dea un telefon”

FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Comentarii (9)
 •  02 Iunie 2009, 23:59

cine e pe primul loc?...HUTU, HUTU!!! Cea mai tare jucatoare! Romania cea mai buna echipa...o sa spulberam tot

 •  02 Iunie 2009, 17:59

Lumi ne e dor de tine :) Multumim pentru tot ceea ce ai facut pentru handbal, pentru sport in general si pentru noi, suporterii adevarati, in special. Emotiile, trairile alea intense pe care ni le-ati oferit nu se uita niciodata. Iti multumim si iti dorim multa sanatate, o casa plina de copii si mult spor in toate cele bune.

vera7
vera7  •  02 Iunie 2009, 17:41

foarte buna ideea....luminita este si va ramane un simbol al sportului romanesc, o adevarata campioana care ne-a adus numai bucurii....Fortza Romania!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează