SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Oltchim a transferat portarul "naţionalei" Franţei » Cea mai valoroasă Amandină!

Amandine Leynaud e portarul
titular al Franței, reprezentativă cu
care a cîștigat de două ori argintul la
Mondiale +4   FOTO
Amandine Leynaud e portarul titular al Franței, reprezentativă cu care a cîștigat de două ori argintul la Mondiale

Articol de - Publicat joi, 15 martie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 14 martie 2012 23:03

Amandine Leynaud e portarul titular al Franţei, reprezentativă cu care a cîştigat de două ori argintul la Mondiale


Oltchim a transferat încă o vicecampioană mondială. După Allison Pineau, cel mai bun centru din lume, la Vîlcea va ajunge şi Amandine Leynaud (25 de ani), unul dintre cei mai valoroşi portari din lume. Cele două au fost coechipiere la Metz, campioana Franţei.
"Sînt foarte fericită şi satisfăcută că acest transfer a devenit realitate deoarece este o onoare pentru mine să joc pentru un club atît de cunoscut", a declarat Leynaud pe site-ul Oltchimului. "Din momentul în care am primit oferta de la Vîlcea, am ştiut că Oltchim va fi viitorul meu club. Le mulţumesc celor de la Metz pentru că mi-au respectat decizia fără a-mi da senzaţia că sînt supăraţi din cauza transferului", a adăugat Amandine.

"Credem că am transferat nu numai un portar valoros, dar şi o persoană deosebită, inteligentă, cu o educaţie aleasă. Toţi cei care o cunosc pe Amandine vorbesc numai la superlativ despre ea. Asta va fi foarte bine pentru integrarea ei în echipă şi suportul pe care îl va aduce la întărirea lotului", a spus şi preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru.

"Vin la Vîlcea să cîştig Liga Campionilor!"
Într-un interviu acordat cotidianului francez Republicain Lorrain, Leynaud a declarat că a avut şase oferte, de la Buducnost, Gyor, Krim Ljubljana, Viborg, Metz şi Oltchim. A ales Vîlcea pentru că îşi doreşte să cîştige Liga Campionilor. "Vin la Vîlcea să cîştig Liga Campionilor, să văd de ce sînt în stare. Ştiu că la Vîlcea am toate condiţiile asigurate, un apartament complet mobilat şi un loc unde mă voi putea gîndi doar la handbal", a declarat franţuzoaica.

"Îmi asum un risc, plecînd de la Metz, dar cine nu riscă nu cîştigă. Cine ştie?, poate în viitor voi reveni la Metz, acolo este viaţa mea, dar asta doar spre finalul carierei", a adăugat Amandine.

Leynaud spune că e fericită că va împărţi postul cu Luminiţa Dinu, dar nu ştie că Huţupan a anunţat că nu va mai continua să joace handbal în sezonul viitor. "Voi avea posibilitatea să lucrez cu cel mai bun portar din toate timpurile. Nu avem aceeaşi viziune, dar tocmai acest lucru îmi place foarte mult".

Doamna învăţătoare
În viaţa de zi cu zi, Amandine Leynaud se descrie ca o persoană calmă şi explozivă. A terminat un liceu pedagogic şi ar putea profesa ca educatoare sau învăţătoare

De handbal s-a îndrăgostit într-o zi de decembrie 1999. Se uita la televizor la finala Campionatului Mondial dintre Norvegia şi Franţa, la Lillehammer. "Aveam 12 ani şi pînă atunci îmi doream să joc fotbal, mai ales că tatăl meu şi fratele meu jucaseră şi ei fotbal. După acel meci, mi-am dorit într-o zi să ajung ca Valerie Nicolas sau Cecile Leganger", spune Amandine.

Handbalul îi ocupă cea mai mare parte din timp, dar în afara lui e fascinată de pictură, decoraţiuni interioare. "În deplasări, tot timpul citesc reviste de decoraţiuni, amenajări de grădini. Cînd intru într-o casă primul lucru pe care-l fac e să văd cum e mobilată. Într-o zi cred că o să practic această meserie", subliniază goalkeeperul.

În rest, îi place să se joace cu nervii adversarelor, să lucreze cu copiii, iar deviza după care se ghidează e "a învinge fără dificultăţi înseamnă a cîştiga fără glorie".

"Leynaud e un portar de mare valoare, genul de jucătoare care-ţi poate cîştiga un meci de una singură. E o tipă serioasă, ambiţioasă şi foarte atentă în tot ceea ce face"
Olivier Krumbholz, antrenorul Franţei

Cum ar arăta Oltchimul sezonul viitor?
În primul şapte pentru viitorul sezon, doar două românce îşi vor mai găsi locul: Manea şi Elisei. În rest, Oltchim vrea să cîştige Liga Campionilor cu vedete din străinătate. Singurul post neacoperit rămîne cel de inter dreapta, asta şi după ce, Katarina Bulatovici din Muntenegru a refuzat să vină în România, urmînd, cel mai probabil, să-şi prelungească şederea la Buducnost Podgorica.

Portar: Amandine Leynaud (Franţa)
Extremă dreapta: Iulia Managarova (Ucraina)
Inter dreapta: ?
Centru: Yeliz Ozel (Turcia)
Inter Stînga: Allison Pineau (Franţa)
Extremă stînga: Valentina Elisei Ardean (România)
Pivot: Oana Manea (România)

CV
Născută pe 2 mai 1986, la Aubenas
Are 1,78 metri şi 64 de kilograme
Campioană a Franţei cu Metz în 2007, 2008, 2011
Vicecampioană mondială cu Franţa în 2009 şi 2011

104 selecţii are Leynaud în "naţionala" Franţei, pentru care a marcat un gol

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (22)
gabrielaj
gabrielaj  •  15 Martie 2012, 23:15
Postat de fiesta pe 15 Martie 2012, 20:33

Lasa ca le aduce Roibu iar un sobor de preoti in vestiar, mai ridica si-o biserica, doneaza bani cu nemiluita pentru prea-fericitele lor fetze si sa vezi cum castiga voinicul inclusiv finala! O sa ajunga sa se bata nordicii pe el, care sa ni-l sterpeleasca primii iar noi o sa il imploram sa nu ne lase! :)))) deja am inceput sa visez de la atata dream team :)

da ,ai dreptate:))) cu un antrenor asa de obosit si ofilit la creier nu avem sanse decat sa invocam providenta si sa speram ca soarta tine cu noi ,ce sa mai astepti cu nebunu' asta, ce nu investesc banii intr-un antrenor decent , in loc sa cumpere toate lesinatele .oricum denisa dedu de exemplu a facut un meci fantastic cu oltchimul pe ea de ce nu o vrea nimeni sigur o sa o ia alta echipa straina si ramanem fara valori si bagam bani in amandinele lu peste'. de s-ar vindeca prostia!!!!

fiesta
fiesta  •  15 Martie 2012, 20:33
Postat de gabrielaj pe 15 Martie 2012, 16:38

sigur si ce are asta in plus fata de hutupan sau toto -fitele.bani aruncati pe geam ,de woltering nu auzise nimeni si au descoperit-o astia nu-s pe unde si acuma face cat zece portari voi risipiti diamantele pe porcime frantuzele astea o sa faca un rahat colorat la oltchim ,ce noi nu avem jucatoare de valoare .cu transferurile si bunicu voinea faceti voi performanta mai greu.sunt curioasa care e strategia cu gyor a lui voinea aia cu urlatu de pe margine am vazut-o e patetica mai are si altceva sau incepem de pe acum sa facem rugaciunile poate ne ajuta sfintii ca antrenor nu este.

Lasa ca le aduce Roibu iar un sobor de preoti in vestiar, mai ridica si-o biserica, doneaza bani cu nemiluita pentru prea-fericitele lor fetze si sa vezi cum castiga voinicul inclusiv finala! O sa ajunga sa se bata nordicii pe el, care sa ni-l sterpeleasca primii iar noi o sa il imploram sa nu ne lase! :)))) deja am inceput sa visez de la atata dream team :)

gabrielaj
gabrielaj  •  15 Martie 2012, 16:38

sigur si ce are asta in plus fata de hutupan sau toto -fitele.bani aruncati pe geam ,de woltering nu auzise nimeni si au descoperit-o astia nu-s pe unde si acuma face cat zece portari voi risipiti diamantele pe porcime frantuzele astea o sa faca un rahat colorat la oltchim ,ce noi nu avem jucatoare de valoare .cu transferurile si bunicu voinea faceti voi performanta mai greu.sunt curioasa care e strategia cu gyor a lui voinea aia cu urlatu de pe margine am vazut-o e patetica mai are si altceva sau incepem de pe acum sa facem rugaciunile poate ne ajuta sfintii ca antrenor nu este.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează