SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - SLOVACIA 30-26

Prima victorie în 2017 » România a învins Slovacia la turneul ”Yellow Cup”, scor 30-26

Vali Ghionea a marcat ieri la foc automat // Foto: Alex Nicodim
Vali Ghionea a marcat ieri la foc automat // Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat luni, 09 ianuarie 2017 00:00

Naționala României a învins, ieri, Slovacia cu 30-26, în turneul din Elveția, primul succes pentru jucătorii lui Pascual după trei înfrângeri.

Reprezentativa masculină a României a învins ieri Slovacia cu 30-26, în cadrul turneului " Yellow Cup", de la Winterthur (Elveția). E primul succes al "tricolorilor" în 2017, după trei înfrângeri consecutive.

România a început anul cu stângul, pierzând amicalul cu campioana Europei, Germania, 21-30. Au urmat primele două jocuri din turneul elvețian, în care Popescu, Fenici și compania au cedat în fața Braziliei, 24-25, și a Elveției, 19-25.

Ieri, după o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 14-14, România a trecut la conducere. S-a desprins la 23-19 și nu a mai cedat inițiativa până la final. Vali Ghionea și portarul Ionuț Iancu au fost cei mai buni jucători ai României.

Au marcat pentru "tricolori": Ghionea 10 goluri, Mihalcea 4, Criciotoiu 3, Sadoveac 3, Cântec, Ramba, Ad. Rotaru, Fenici câte 2,  Șandru și Pavel 1.

Tehnicianul Xavier Pascual nu e deloc mulțumit și știe că mai are mult de lucru. "A fost un turneu util, avem nevoie de jocuri pentru a crește în valoare. Suntem într-o fază complicată, scopul nostru este acela de a crește treptat, dar trebuie să muncim din greu", a declarat ibericul.

Întrebat de șansele de calificare la Euro 2018, Pascual a spus. "Avem o șansă de a ajunge acolo, dar nu acesta e primul obiectiv. Trebuie să fim realiști și să nu uităm de unde am venit. Vor fi meciurile cu Serbia, vom încerca să le câștigăm, dar dacă nu va fi să fie, vom merge mai departe", a adăugat antrenorul Barcelonei.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează