SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Radu Voina: "Te simţi împlinit ca sportiv, doar după ce joci la Olimpiadă!"

Radu Voina speră să califice naţionala de handbal la Jocurile Olimpice
Radu Voina speră să califice naţionala de handbal la Jocurile Olimpice

Articol de - Publicat marti, 22 mai 2012 00:00 / Actualizat luni, 21 mai 2012 22:26

Selecţionerul Radu Voina crede în actuala generaţie a handbalistelor şi e optimist în privinţa calificării la Olimpiada de la Londra.

Radu Voina a participat ca handbalist la ediţia din 1980, de la Moscova, acolo unde România a obţinut bronzul. Patru ani mai tîrziu, la Los Angeles 1984, actualul selecţioner al reprezentativei feminine a fost secundul lui Nicolae Nedef la naţionala masculină.

România a urcat din nou pe podium, terminînd tot pe locul trei. " Olimpiada e ceva aparte pentru orice sportiv, antrenor. Asta am încercat să le explic fetelor, dar ele nu-şi vor da seama cu adevărat decît după ce vor ajunge acolo", spune Radu Voina.

Înaintea turneului de la Lyon, 25-27 mai, selecţionerul crede că România se poate califica, deşi are o grupă infernală, acasă la vicecampioana lumii, Franţa.

- Domnule Radu Voina, pregătiţi să atacaţi califuicarea la Olimpiadă?
- Ne mai ascuţim săbiile (rîde). Mai avem cîteva zile şi încercăm să mai punem la punct ultimele detalii. Am avut timp scurt de pregătire, avem la dispoziţie un lot nou şi încercăm, pe cît posibil, să creăm nişte relaţii de joc.

- Aţi jucat trei partide cu Coreea de Sud. Au fost utile?
- Eu zic că da. E un adverasar atipic, deosebit ca stil de joc decît Franţa şi Muntenegru, probabil că se aseamănă mai mult cu Japonia. Ne-am putut măsura forţele cu o echipă de top, care se pregăteşte şi ea pentru Olimpiadă. Trebuie să reţinem lucrurile bune şi mai puţin bune din aceste jocuri, să punem la punct ce mai putem pînă la turneul de la Lyon. Şi vinerea viitoare, cînd debutăm contra Franţei, să intrăm în teren cu gîndul să cîştigăm cele trei meciuri. Acesta e obiectivul nostru, să cîştigăm toate meciurile şi nu un anumit meci. Pentru că dacă mergem cu gîndul să batem Franţa şi Muntenegru, să ne menajăm cu Japonia, sau alte calcule, nu avem nici o şansă.

- Mai există semne de întrebare în privinţa lotului?
- Nu, lotul l-am definitivat. Din păcate nu le-am avut în pregătirea aceasta scurtă, dar utilă, şi pe jucătoarele din străinătate. În puţinul timp pe care l-am avut am încercat să facem enorm de multe. Sînt multe fete tinere care trebuie să se pregătescă şi am fi avut nevoie de mai mult timp de pregătire.

- Sînt pregătite fetele fizic şi psihic pentru acest turneu deosebit de important, dar şi de greu, în acelaşi timp?
- E sfîrşit de sezon, fetele sînt obosite, dar e clar că toate îşi doresc foarte mult. În orice caz, la Lyon putem izbîndi numai dacă vom fi o echipă, şi nu individual. S- văzut şi în partide le cu Coreea de Sud că în momentele în care nu jucăm colectiv, nu avem nici o şansă.

- E bine că debutăm contra Franţei, teoretic adversarul cel mai greu?
- Nu ştiu, eu zic că presiunea mai mare va fi pe ele. Întîlnim Franţa, vicecampioana lumii, la ele acasă. Noi nu avem decît şansa de a cîştiga şi, v-am spus, pentru asta ne pregătim. Franţa în ultima perioadă ne-a cam bătut, am suferit şi o înfrîngere ruşinoasă la ultimul Campionat Mondial din Brazilia, dar sperăm să arătăm altceva în acest meci.

- Aţi vizionat Franţa pentru primul meci sau concomitent toate cele trei adversare?
- Am urmărit în primul rînd Franţa, pentru că e primul adversar. Franţa e terminată ca studiu, de marţi vom diseca Muntenegru, cu riscul de a nu avea timp să mai vedem şi Japonia. Sper ca meciul cu Japonia să nu fie decisiv.

- Meciurile cu Coreea de Sud le-aţi jucat la aceleaşi ore cu cele ale tureului din Franţa.
- Da, am vrut să modelăm un pic programul vizavi de turneul de la Lyon. Sînt detalii, inclusiv la odihnă, mîncare, intrarea în meci, care aparent nu înseamnă nimic, dar care normal reprezintă foarte mult.

- Care va fi programul echipei pînă la intrarea în turneu?
- Rămînem la Rm. Vîlcea pînă miercuri, în aceeaşi zi plecăm în Franţa. Miercuri seara ne vom antrena în Franţa, la fel şi joi. Mai avem multe de pus la punct, timpul ne presează, dar vom încerca să intrăm la meciuri cu lecţiile bine învăţate.

- Apărarea ar putea fi punctul forte al României?
- Trebuie să se întîmple asta. Cu siguranţă la meciurile cu Franţa şi Muntenegru se vor da adevărate bătălii pe semicerc, vor fi lovituri, pentru că handbalul de azi se joacă mult mai fizic. Dacă vom avea apărare vom avea şi atac, contraatac, faza a doua. Mai trebuie doar să eliminăm greşelile neforţate, cum se numesc ele în tenis, şi atunci rezultatele ar putea să apară.

- Sînteţi optimist?
- Întotdeauna am fost optimist, chiar şi în momente în care nu eram îndreptăţit să fiu. Cred însă în aceste fete, în dorinţa lor de a ajunge la Olimpiadă, în răbufnirea lor de orgoliu. Cred că în aceste zile toată lumea va uita de tot, de probleme, de accidentări, de neajunsuri. Vor da totul pentru a-şi realiza obiectivul lor, visul oricărui sportiv, acela de a ajunge la Jocurile Olimpice. Eu din fericire am participat şi ştiu ce înseamnă. Le doresc din toată inima ca şi ele să ajungă acolo.

"Încercăm un sistem de apărare pentru Muntenegru, cu două pistoane la Bojana Popovici şi la Bulatovici. Mai avem încă multe de făcut" (Radu Voina)

"Dorinţa fetelor e enormă. Trag cu dinţii la antrenamente, motivaţia e mare. Toate îşi dau seama, cu siguranţă, că e vorba de viitorul lor" (Radu Voina)

Şi-a anunţat retragerea
Radu Voina, actualul antrenor al României, a preluat echipa naţională feminină imediat după JO de la Beijing, acolo unde "tricolorele" au terminat pe locul 7. Voina şi-a anunţat retragerea după Jocurile Olimpice de la Londra, dacă va reuşi să califice echipa sau imediat după turneul de la Lyon, dacă România nu va obţine biletele pentru JO. În cei patru ani în care a antrenat echipa, Voina a obţinut medalia de bronz la Euro 2010, locul 5 la CE 2008, locul 8 la CM 2009 şi locul 15 la CM 2011.

6 echipe din cele 12 se cunosc în turneul olimpic de la Londra: Marea Britanie, Norvegia, Brazilia, Angola, Suedia şi Coreea de Sud. Ultimele şase locuri se vor ocupa la sfîrşitul acestei săptămîni

9 jucătoare din lotul de 18 care participă în calificări au participat la JO de la Beijing: Pîslaru, Tolnai, Farcău, Chintoan, Nechita, Brădeanu, Elisei, Meiroşu şi Senocico

Programul României în Franţa
25 mai, ora 20:00: România-Franţa
26 mai, ora 16:00: România-Muntenegru
27 mai, ora 16:00: România-Japonia
* primele două clasate se califică la JO de la Londra

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
tiberiunaga
tiberiunaga  •  26 Mai 2012, 19:21

Nu ai cum să ajungi nicăieri domnule voina pentru că eşti un antrenor incompetent. La fel ca şi prietenul gaţu, groparul handbalului, un semianalfabet. Cum dracu aţi ajuns să nenorociţi sportul ăsta?

handbaltotal
handbaltotal  •  22 Mai 2012, 11:24

A VENIT VREMEA SA PLECI VOINA RADU.

adda1956
adda1956  •  22 Mai 2012, 10:10

1. Cat de mult iti lua dle Voina sa faci si vizionare meciului cu Japonia? Sau nu ai vrut sa le strici unor printese din echipa sustele cu sponsorii de prin RM-Valcea, si nu a mai ramas timp pt vizionare? 2. De ce nu o suporti pe geiger? ca are caracter, si iti demonstreaza ca esti un antrenor inept? si acum o mazilesti? bravo, lasa ca o stiu aprecia altii. tu ramai cu lesinata de meirosu sau cu betiva de vizitiu. ca se pare ca jucatoare serioase si profi nu vrei. 3. unde ai uitat-o pe Tivadar? Sau nu iti mai place nici de ea? 4. esti penibil, nesimtit si te rugam sa pleci.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează