SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORONA BRAŞOV-OLTCHIM 23-34

Revenire după 605 zile » Cristina Neagu a jucat din nou pentru Oltchim

Cristina Neagu (24 de ani) a fost desemnată de IHF cea mai bună jucătoare din lume în 2010 Foto: Bogdan Bălaş (Braşov)
Cristina Neagu (24 de ani) a fost desemnată de IHF cea mai bună jucătoare din lume în 2010 Foto: Bogdan Bălaş (Braşov)

Articol de - Publicat joi, 11 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 10 octombrie 2012 22:27

Cristina Neagu a reintrat ieri la Braşov după operaţia la umărul drept. Interul stînga jucase ultimul meci pe 12 februarie 2011


Calvarul s-a încheiat pentru cea mai bună jucătoare din lume în 2010. Cristina Neagu a jucat din nou handbal, după mai bine de un an şi şapte luni! Ieri, în etapa a cincea a Ligii Naţionale, în disputa dintre Corona Braşov şi Oltchim Rm. Vîlcea, antrenorul Jakob Vestergaard a trimis-o pe Neagu pe teren în minutul 45. "Galacticele" conduceau cu 28-15. Neagu a trecut pe postul de inter stînga şi în prima fază i-a pasat decisiv pivotului Ionela Stanca, care a marcat. A rămas pe teren doar patru minute. Danezul Vestergaard a observat probabil că Neagu îşi luase rolul în serios şi se pregătea să arunce la poartă. Nu a vrut să rişte şi a chemat-o pe Neagu pe banca de rezerve.

În minutul 59 însă, a trimis-o din nou pe Cristina să execute aruncarea de la 7 metri de care beneficia echipa sa. Nu a tras tare, a fentat-o din braţ pe Olariu, înscriind lejer. O săritură de bucurie şi un zîmbet larg, apoi îmbrăţişări ale coechipierelor.

Perioada de aşteptare a luat sfîrşit! Neagu s-a întors în business.

Victorie categorică
Oltchim Rm. Vîlcea a reuşit ieri, la Braşov, cel mai bun joc din actualul sezon. "Galacticele" şi-au luat rolul în serios cu patru zile înainte de debutul în Liga Campionilor şi au trecut de Corona cu 34-23. Apărarea a fost punctul forte al vîlcencelor, mai ales în prima repriză, cînd echipa Marianei Tîrcă s-a chinuit efectiv să ajungă la poartă. A fost 19-10 la pauză şi problema învingătoarei nu se mai punea. Oltchim aşteaptă acum cu moralul ridicat partida cu Hypo Viena, de duminică, de pe teren propriu, mai ales că şi problemele financiare par a fi rezolvate.

Corona Braşov 23
Ţăcălie 7, Burghel 3, Apetrei 3, Druţu 3, Chiper 2, Predoi 2, Olariu 1, Cîrstea 1, Istvan 1. Antrenor: Mariana Tîrcă

Oltchim 34
Bulatovici 8, Curea 6, Nechita 4, Stanca 4, Farcău 3, Vetkova 2, Jovanovici 2, Brădeanu 2, Neagu 1, Barbosa 1, Meiroşu 1. Antrenor: Jakob Vestergaard

Citește și:
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League”
Superliga
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (3)
mogul
mogul  •  11 Octombrie 2012, 22:46

cine e sponsor pana la urma ?|

georgesim83
georgesim83  •  11 Octombrie 2012, 11:45

Mare jucatoare.Pacat ca a pierdut aceasta perioada,cand era in forma maxima.Dar sunt convins ca va reveni in frunte acolo unde ii este locul si va ajuta Olchim sa castige trofeul Champions League.

sek.91
sek.91  •  11 Octombrie 2012, 08:26

Bravo ei. Sanatate multa :)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează