Tribunalul din Veszprem a pronunţat ieri sentinţa pentru ucigaşii lui Marian Cozma. Raffael Sandor şi Gyozo Nemeth au primit pedepse cu închisoarea pe viaţă, iar Ivan Sztojka, 20 de ani. Alţi patru inculpaţi au primit condamnări mai mici, între 2 ani şi 8 luni şi 5 ani.
2 ani, 4 luni şi 15 zile pentru un verdict. Pentru un proces de crimă, nu e atît de mult. Multe, nesfîrşite sînt zilele şi nopţile în care cei apropiaţi, mamă, tată, surori, prieteni privesc tavanul şi se întreabă de ce Marian nu mai e. Timp care nu se numără pe filele de calendar.
După 2 ani, 4 luni şi 15 zile, adică ieri dimineaţă, la Tribunalul Veszprem, judecătorul Nemeth Balazs a decis să accepte cererea procurorului în ceea ce îi priveşte pe cei trei suspecţi ai cazului. Raffael Sandor, care a recunoscut că l-a înjunghiat de două ori pe jucătorul celor de la Veszprem susţinînd că s-a simţit în "pericol critic", şi Gyozo Nemeth au primit condamnări cu închisoarea pe viaţă, în timp ce Ivan Sztojka s-a ales cu o sentinţă de 20 de ani. În afara celor trei acuzaţi, alţi patru inculpaţi în acest dosar şi-au aflat pedepsele. Pal Gabor a fost condamnat la 5 ani, iar Bihari Csaba la 4 ani, ambii pentru complicitate la omor. Antalik Laszlo a primit 2 ani şi 8 luni, în timp ce fosta concubină a lui Sandor, cea care conducea maşina în momentul arestării, a primit 4 ani.
9 luni, 17.000 de pagini
Vestea s-a răspîndit rapid. Şi români, şi unguri s-au simţit răzbunaţi. Pe Marian nu îl mai pot întoarce, dar gîndul le-a rămas mereu la "uriaşul" din Veszprem. Procesul în cazul uciderii lui Cozma a fost lung şi anevoios. Pe 13 septembrie 2010, şapte suspecţi au fost trimişi în judecată. De atunci au trecut nouă luni, perioadă în care dosarul românului a ajuns să se ridice la înălţimea sa. Peste 17.000 de pagini împărţite în 69 de dosare, 700 de martori audiaţi, 347 de dovezi adunate.
"Nu mai contează"
Petre Cozma, tatăl handbalistului român, plînge şi acum după fiul său. Au trecut peste doi ani, dar nu se poate opri. Nu înţelege de ce a trebuit să se întîmple aşa ceva şi nici nu vrea. Pentru că "Marian nu a greşit niciodată cu nimic. De fapt, nu cred că există greşeală pentru care să fii omorît aşa cum a păţit el". Sentinţa l-a bucurat, pentru că s-a făcut dreptate. Dar asta nu schimbă nimic, Marian nu se mai întoarce. "Este o pedeapsă corectă pentru ei. Pentru mine nu mai contează, eu nu-mi mai văd copilul", a spus printre lacrimi Petre Cozma.
Ziua cea neagră
Pe 8 februarie 2009, handbalul românesc a fost zguduit de vestea morţii lui Marian Cozma. Pivotul echipei naţionale a fost înjunghiat în inimă într-un restaurant din Veszprem în urma unei altercaţii cu mai mulţi necunoscuţi. În incident au fost implicaţi şi alţi doi coechipieri de la echipa de club, sîrbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesici, însă românul a fost singurul care şi-a pierdut viaţa. Dar după 2 ani, 4 luni şi 15 zile există un verdict. Numai zilele şi nopţile fără Marian sînt nesfîrşite.
"Vreau să ştiu de ce mi-am pierdut cel mai bun prieten"
Rareş Jurcă, fostul coleg de la echipa naţională, dar şi de la Dinamo, nu poate accepta nici acum că "Păsărilă" nu mai este alături de el. Au crescut împreună, au avut o relaţie deosebită şi s-au ajutat mereu. Sentinţa îl mulţumeşte, dar nu-l ajută să treacă peste durerea pierderii celui mai bun prieten.
- Ce părere ai despre decizia din cazul lui Marian?
- Nu pot să mă bucur pentru sentinţă, deoarece nu mai contează. Este bine că s-a făcut dreptate din punct de vedere juridic. Nimic nu-l mai poate întoarce pe Marian. O să aşteptăm cele 10 zile în care se poate face recurs, apoi vom vedea. Cazul încă nu este închis. Mai sînt lucruri de aflat. Vreau să ştiu de ce mi-am pierdut cel mai bun prieten. Nu poţi să mergi într-o discotecă şi să omori, pur şi simplu, pe cineva!
- Cu ce imagine a lui Cozma trebuie să rămînă suporterii români?
- Marian a fost un băiat de caracter. A fost un jucător cu o inteligenţă aparte. A crescut foarte mult într-un timp foarte scurt, mai ales de cînd s-a transferat la Veszprem. Era căutat de marile echipe din Europa, chiar au venit cei de la Barcelona să-l urmărească, probabil urmau să-i facă o ofertă.
"Nu era niciodată trist. Ştia să facă atmosferă frumoasă. Toate criticile le prelua în mod constructiv, nu se supăra" (Marius Novanc, fost coechipier la "naţională")
"Fără Marian nu era chef de viaţă în echipă. Nu se supăra cînd i se spunea Păsărilă. Avea un viitor mare în faţă. Visul lui era să ajungă la Kiel sau la Barcelona. Eu vreau să mi-l amintesc pentru spiritul său de viaţă, pentru veselia lui" (Alin Şania, fost coechipier la "naţională")
