HOCHEI   |   

LIGA MOL

Locul 4 pentru SC în Liga Mol

 
24.01.2010   |    un comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

SC

Sport Club Miercurea Ciuc a terminat acest sezon al Ligii Mol pe poziţia a patra. SC a pierdut duminică finala mică a acestei competiţii în faţa celor de la Dab Docler cu 3-4 ( 2-1, 1-0, 0-2, 1-0). "Ciucanii" au jucat  bine începutul de partidă, după două reprize ei conducînd cu 3-1, dar s-au stins pe final şi au pierdut în prelungiri. Golurile formaţiei din Miercurea Ciuc au fost marcate de Ervin Moldovan (două reuşite) şi de Zsolt Molnar. Anul trecut SC încheiase Liga Mol pe poziţia a doua.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Reprezentativa de hochei pe gheaţă a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-3 după prelungiri, naţionala Lituaniei. România a cîştigat ultimul meci susţinut la Euro Ice Hockey Challenge Cup, învingînd Lituania cu 4-3 (2-1, 0-0, 1-2, 1-0). Pentru România au marcat Zsolt Molnar (2:21), ...
wa
Comentarii:
24 Ianuarie 2010, 19:52  |  CITEAZA
Bravo Sport Club! Succes in continuare
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Hochei
Reprezentativa de hochei pe gheaţă a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-3 după prelungiri, naţionala Lituaniei. România a cîştigat ultimul meci susţinut la Euro Ice Hockey Challenge Cup, învingînd Lituania cu 4-3 (2-1, 0-0, 1-2, 1-0). Pentru România au marcat Zsolt Molnar (2:21), ...
 
Naţionala de hochei a României a debutat cu o înfrîngere la Euro Ice Hockey Challenge Cup de la Kiev, fiind învinsă, joi seară, de echipa similară a Ucrainei, scor 7-0 (1-0, 2-0, 4-0). Marcatorii partidei au fost Denis Zabludovski (16:30), Victor Andriuşenko (26:02), Denis Isaenko (39:31), ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
ocazie pomi brazi de craciun
pomi brazi de craciun dimensiuni 2metri =500 buc pret 25lei/ buc 7-9 metri =50buc pret 550 lei/ buc
Bihor/Oradea - pret 25,00 RON
vand nisip, balast, pietris 0768479469
• -Nisip (0-4m) • - Margaritar (4-8mm) • - Pietris (8-16mm • - Piatra mare (16-31mm) • - Refuz de ciur (25-63mm) • - Balast (0-40 mm) • - Pamant vegetal
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand draga absorbant-refulanta
Draga absorbant-refulanta cu motor termic, pompa Warman (schimbata in anul 2008) cu capacitate de absorbtie hidromasa 950 m3/h, roata desecatoare, banda, coloana cu flotori (~150m). Pret: 70000 EUR + ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 87.500,00 EUR
Dezapeziri/Decopertari Acoperisurile Caselor/Scolilor
In Perioada de Iarna NE OCUPAM DE: - Decopertari zapada de pe acoperisurile caselor sau a Scolilor/Liceelor. -Ruperea/Demontarea TURTURILOR de la strasila cladirii; sau din zona care poate ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
CUMPARAM DESEURI CARTON HIRTIE MACULATU
S.C.VRANCART S.A. CUMPARA DESEURI CARTON HIRTIE MACULATURA BALOTAT/NEBALOTAT. OFERIM: - CONTRACT - PLATA PE LOC - TRANSPORTUL DESEURILOR - CONTAINERE DEPOZITARE
Arges/Stefanesti - pret 100,00 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V