SPORTURI  »  HOCHEI  »  HOCHEI PE GHEAȚĂ

Victorii legate » Naționala României s-a impus în fața Serbiei! Următorul meci, joi, cu Islanda

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 aprilie 2017 16:02

Naționala României a învins marți seară Serbia cu 4-1 ( 2-0, 0-1, 2-0) în grupa A, Divizia a II-a a Campionatelor Mondiale, care se desfășoară în aceste zile la Galați.

Este a doua victorie consecutivă a "tricolorilor", după ce în primul meci au trecut de Belgia cu 9-1.

Hocheiștii români urmează să joace cu Islanda joi, de la ora 20:00, pe 7 aprilie cu Australia și pe 9 aprilie cu Spania.

România este în al treilea eșalon valoric și își dorește promovarea în cel de-al doilea, acolo unde s-a aflat anul trecut și de unde a retrogradat.

"Principala noastră calitate este că muncim mult și avem o viteză bună. Nimeni nu se va da la o parte, așa că fiecare meci trebuie tratat cu multă concentrare. E mereu un sentiment plăcut să joci în fața propriilor suporteri", a spus Roberto Gliga pentru site-ul Federației Internaționale.

Prima clasată la finalul întrecerii va promova în prima divizie, grupa B.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
10154512541652336
Dan Stumbea  •  06 Aprilie 2017, 17:30

Conform site-ului IIHF, in realitate, suntem in al 4-lea esalon valoric, si vrem sa accedem in al 3-lea.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close