SPORTURI  »  JO 2012  »  JOCURILE OLIMPICE

FOTO Ultimele repetiţii înaintea startului JO

Articol de - Publicat vineri, 27 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 27 iulie 2012 00:40

Cu o zi înaintea începerii oficiale a JO, instantaneele de la antrenamentele olimpice sînt pline de concentrare şi ambiţii nerostite


Imaginile vin, din ce în ce mai multe, din sălile de antrenament. Atmosfera s-a tensionat puţin, lumea e un pic mai serioasă. Azi este deja ceremonia de deschidere, torţa mai are puţin şi devine flacăra olimpică, fotbalul a început deja, iar de mîine vor exploda, într-un mănunchi colorat şi ameţitor, şi celelalte sporturi, cu eroii, medaliile şi dezamăgirile lor.

507272-kinesio.jpg
Vindecare albastră
Nu, nu e nou model de costum de baie sau echipament de volei. Katrin Holtwick din Germania are pe ea banda kinesio. Această bandă este aplicată pe muşchi pentru a reduce durerea şi inflamaţiile, pentru a relaxa muşchii suprasolicitaţi şi pentru a sustine musculatura în mişcare.

507269-dodean.jpg
Lady Daniela
Mîna cu manicură perfectă aparţine unei românce. Daniela Dodean se antrenează elegant pentru competiţia olimpică de tenis de masă

507270-fotbal.jpg
Fete pe gazon
Epuizare, Olimpiadă, fotbal. Aceasta este Portia Modise, o sud-africancă, în meciul cu selecţionata Suediei

507268-ade.jpg
Torţa umblă prin Londra
Ade Adepitan este prezentator de televiziune şi jucător de baschet în scaunul cu rotile. Cînd era mic, s-a îmbolnăvit de poliomielită. Acum însă este mare, a evoluat în trecut la Jocurile Paralimpice pentru Marea Britanie şi a purtat torţa olimpică pe Millennium Bridge din Londra.

507271-gimnastica.jpg
Spectacolul concentrării
Natalia Kononenko îşi încrucişează palmele pentru o priză la paralele. E teamă, e încordare, e voinţă în această fotografie.

507273-picioare.jpg
S-a răsturnat lumea
În timp de jumătatea de sus a trupului se bălăceşte în apă, picioarele acestei sportive de la înot sincron fac cunoştinţă cu aerul din sala de concurs

Scandal imens la fotbal feminin
Întrecerile olimpice de fotbal feminin au debutat miercuri în Marea Britanie. Una dintre partidele din grupa G, disputată la Glasgow, dintre Coreea de Nord şi Columbia, a început cu un scandal de proporţii. Jucătoarele nord-coreene au refuzat să intre pe teren cînd au văzut că pe tabelă, la prezentare, în dreptul numelor lor e trecut steagul Coreei de Sud. Într-un tîrziu, organizatorii au remediat greşeala, dar şi aşa meciul a început cu o oră întîrziere. Coreea de Nord s-a impus pe teren cu 2-0 în faţa columbiencelor.

La vînătoare de poze cu vedete
În prima zi în care au ajuns în Satul Olimpic, poloiştii nu au avut antrenament. Au profitat de acest lucru şi au ieşit la plimbare prin sat. Căpitanul Cosmin Radu a dat nas în nas cu două dintre vedetele delegaţiei Serbiei, jucătorii de tenis Ana Ivanovici şi Novak Djokovici ( foto stînga). Cu Ivanovici s-a pozat şi Andrei Iosep (foto dreapta). Fostul număr 1 mondial, Nole e foarte asaltat la poze în Sat, în condiţiile în care Roger Federer nu stă în satul sportivilor, iar Rafael Nadal, vedeta Spaniei, s-a accidentat şi nu mai poate participa la Jocurile Olimpice.

"Aici e casa noastră!"
Poloiştii români au fost foarte entuziasmaţi de atmosfera din Satul Olimpic. Aproape toţi şi-au făcut poze cu blocul în care locuieşte delegaţia României, pe care tronează steagul cu mesajul Olympic Romania. "Aici e casa noastră!", a scris portarul "naţionalei" de polo, Dragoş Stoenescu, sub poza cu locul unde stau românii. Poloiştii au postat pe facebook şi poze din restaurantul imens din Sat.

L'Equipe, în Cartea Recordurilor
Ediţia specială dedicată Jocurilor Olimpice de la Londra a ziarului francez L'Equipe va intra în Cartea Recordurilor Guinness. Şi asta din cauza mărimii sale imense, 56 pe 80 de centimetri. Acesta este cel mai mare ziar din lume. "L'Equipe a celebrat mereu performanţa sportivilor, recordurile lor, munca lor. În acest fel am ales să sărbătorim această competiţie, cu acest număr de colecţie", scrie în deschiderea ziarului. Ziarul conţine un poster cu judoka Terry Riner în mărime naturală, adică 2,03 centimetri înălţime.

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Superliga
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Masacru în Mexic, cu cinci luni înainte de Campionatul Mondial » Au fost împușcați pe terenul de fotbal: sunt cel puțin 11 morți!
Campionate
Masacru în Mexic, cu cinci luni înainte de Campionatul Mondial » Au fost împușcați pe terenul de fotbal: sunt cel puțin 11 morți!
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Superliga
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close