SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  BEIJING 2022

Ministrul Eduard Novak, dezamăgit după Jocurile Olimpice de Iarnă: „M-am întors frustrat de faptul că sportivii și copiii noștri nu au aceleași șanse, deși ar putea să aibă aceleași rezultate”

Eduard Novak
Eduard Novak

Articol de GSP - Publicat luni, 21 februarie 2022 14:15 / Actualizat luni, 21 februarie 2022 15:06

Duminică a fost ultima zi a Jocurilor Olimpice de Iarnă, competiție unde România nu a reușit să obțină nicio medalie, cea mai bună performanță fiind locul 9 la proba de ștafetă mixtă. Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a comentat prestația sportivilor noștri de la Beijing.

Eduard Novak a ținut să-i felicite pe românii prezenți la Jocurile Olimpice, dar nu și-a ascuns dezamăgirea faprului că rezultatele nu au fost cele mai bune. Acesta consideră că totul pleacă de la condițiile de pregătire din România.

„Nu știu dacă am fost primul ministru al sportului care a participat vreodată la Jocurile Olimpice de iarnă, însă am considerat că este foarte important să fiu prezent acolo. Înainte de toate, aș dori să felicit sportivii care au concurat și au reprezentat cu cinste țara. 

Rezultatele au fost pe măsura condițiilor de pregătire pe care le-au avut, dar și a strategiei de până acum. Am tras însă câteva concluzii importante”, a scris Eduard Novak într-un mesaj pe facebook.

Apoi, ministrul a înșiruit o listă cu concluzii trase după parcursul românilor de la Jocurile Olimpice:

1. „Țările care au reușit să câștige medalii au avut o strategie pentru acele sporturi, în ceea ce privește infrastructura, dar și dezvoltarea sportului.

2. Unele țări au țintit doar sporturile unde se pot câștiga multe medalii: patinaj viteză, bob și sanie, schi fond, biatlon.

3. Nivelul de profesionalism al staff-ului sportivilor a fost la cele mai înalte cote.

4. Cifrele vorbesc. Exemplul cel mai relevant este China, care a devenit o forță și în sporturile de iarna”

Ca o concluzie, m-am întors frustrat de faptul că sportivii și copiii noștri nu au aceleași șanse, deși ar putea să aibă aceleași rezultate. Dacă în următorii 4 ani reușim investiții în infrastructură și antrenori, cu siguranță în următorii 10-20 de ani vom avea și rezultate semnificative.

- ministrul Eduard Novak 

Rezultatele românilor la Jocurile Olimpice de Iarnă

  • Biatlon, 15km individual (f): Natalia Ushkina, locul 56, 7,5km sprint (f): Natalia Ushkina, locul 71, 20km individual (m): George Colțea, locul 89, 10km sprint (m): George Colțea, locul 89 
  • Bob, monobob (f): Andreea Grecu, locul 12, 2 (m), Mihai Țentea, Nicolae Daroczi, locul 16, 2 (f): Andreea Grecu, Katharina Wick, locul 18, 4 (m): Mihai Țentea, Raul Dobre, Nicolae Daroczi, Cristian Radu, locul 13 
  • Patinaj viteză, 500m (f): Mihaela Hogaș, locul 29, 1.000m (f): Mihaela Hogaș, locul 28 
  • Sanie, Individual (m): Valentin Crețu, locul 29, dublu (m): Vasile Gîtlan, Darius Șerban, locul 14, ștafetă echipe: România – Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan, Darius Șerban, locul 9 
  • Sărituri cu schiurile, Trambulină normală (f): Daniela Haralambie, locul 25, Trambulină normală (m): Daniel Cacina, locul 48, Andrei Feldorean, locul 50 
  • Schi alpin, Slalom uriaș (f): Maria Constantin, locul 45, slalom (m): Alexandru Ștefănescu, locul 35, slalom uriaș (m): Alexandru Ștefănescu, locul 32 
  • Schi fond, Skiatlon 15km+15km (m): Paul Pepene, locul 28, 10km clasic (f): Timea Lorincz, locul 86, 15km clasic (m): Paul Pepene, locul 30, Raul Popa, locul 64

Citește alte știri despre Jocurile Olimpice:

Incredibil! Unui schior i-a înghețat penisul la Jocurile Olimpice: „Durerea a fost insuportabilă!”
SCHI FOND
Incredibil! Unui schior i-a înghețat penisul la Jocurile Olimpice: „Durerea a fost insuportabilă!”
Finlanda a devenit pentru prima oară campioană olimpică la hochei pe gheață
HOCHEI PE GHEAȚĂ
Finlanda a devenit pentru prima oară campioană olimpică la hochei pe gheață

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (3)
doublem
doublem  •  25 Februarie 2022, 22:05

China e temporar o forță , se va întoarce în afara primelo 10 locuri . E greu când te bazezi numai pe sporturi unde aportul arbitrilor este esențial cum sunt disciplinele artistice . La short track au fost mai mereu discuții cu țara gazdă la Jocurile Olimpice - 2002 , 2014 , 2018 . Cei care urmăresc fenomenul olimpic nu se miră , se așteaptă la asta

108808261708421
Francisco Dascal  •  21 Februarie 2022, 17:17

Aceasta problema exista in tot SPORTUL ,in toate ramurile de SPORT.

angorkha
angorkha  •  21 Februarie 2022, 16:52

Domnul Novak nu e frustrat ca o atleta a ramasa acasa din cauza COR, care a refuzat locul suplimentar oferit?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează