SPORTURI  »  RUGBY  »  ROMÂNIA-CANADA, AZI, 18:45, DIGI2, GSP.RO

Ei în oficiale, noi în amicale: România are victorii doar în meciurile de pregătire în fața Canadei

Cătălin Fercu luptîndu-se cu adversarii canadieni în timpul celui mai recent meci-test, disputat în noiembrie 2014, la Bucureşti // Foto: Mediafax
Cătălin Fercu luptîndu-se cu adversarii canadieni în timpul celui mai recent meci-test, disputat în noiembrie 2014, la Bucureşti // Foto: Mediafax

Articol de - Publicat marti, 06 octombrie 2015 00:00

România conduce cu 3-2 în disputele directe cu Canada, dar nord-americanii au cîştigat ambele jocuri la Cupa Mondială.

România şi Canada se întîlnesc azi, la Leicester, în grupa D de la Cupa Mondială. Pentru canadieni e ultimul joc din Anglia, în timp ce România mai are de jucat împotriva Italiei. Cele două echipe au pierdut primele meciuri disputate, dar canadienii au reuşit să stea aproape în jocul cu Italia şi să-şi adjudece punctul bonus defensiv.

Atenţie la aripi!

Canadienii au lăsat o impresie mai bună decît românii în partidele lor de la Cupa Mondială. Au condus Italia cu 10-0, chiar dacă apoi aveau să piardă 18-23, au marcat două eseuri Franţei şi au adunat în total 5 reuşite în cele trei partide. Jocul pe treisferturi a fost principala armă a nord-americanilor, acolo unde aripa de origine sud- africană Daniel van der Merwe a strălucit, reuşind trei eseuri, cîte unul în fiecare joc!

România, în schimb, a lăsat o bună impresie în apărare, dar nu s-a prea descurcat în atac. A reuşit doar două eseuri, cîte unul pe meci, e adevărat în faţa unor adversari mai buni valoric. "Stejarii" par a avea avantajul unei înaintări mai bune şi al unei omogenităţi sporite faţă de canadieni.

Învinşi la Cupa Mondială

România şi Canada s-au întîlnit pînă acum de cinci ori. Nord-americanii au cîştigat primele confruntări, în timp ce europenii pe ultimele trei. Primele au fost însă oficiale, ambele la Cupa Mondială din 1991, respectiv 1995. Ultimele trei au fost meciuri-test, disputate la Bucureşti.

La ultimul dintre ele, mulţi dintre protagoniştii care au fost atunci pe teren se vor afla şi azi în primul 15. România a cîştigat cu 18-9, punctele fiind reuşite de transformerii Florin Vlaicu, respectiv James Pritchard. Canadianul va fi însă doar rezervă acum.

Meciurile Canadei

  • 7-50 Irlanda
  • 18-23 Canada
  • 18-41 Franţa

Meciurile României

  • 11-38 Franţa
  • 10-44 Irlanda

Întîlnirile directe România-Canada

9 octombrie 1991 11-19 Toulouse Cupa Mondială
26 mai 1995 3-34 Port Elizabeth Cupa Mondială
19 noiembrie 2005 22-20 Bucureşti meci-test
16 noiembrie 2013 21-20 Bucureşti meci-test
28 noiembrie 2014 18-9 Bucureşti meci-test

România-Canada

Lazăr 1 Buydens
Turashvili 2 Barkwill
Ion 3 Wooldridge
Popîrlan 4 Beukeboom
Van Heerden 5 Cudmore
V. Ursache 6 Sinclair
Lucaci 7 Moonlight
Macovei 8 Carpenter
Surugiu 9 McRorie
Wiringi 10 Hirayama
Botezatu           11  Van der Merwe
Vlaicu 12 Blevins
Kinikinilau 13 Hearn
Lemnaru 14 Hassler
Fercu 15 Jones

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  06 Octombrie 2015, 12:36

Infrangerea din 1991 a fost de departe cea mai dezamgitoare. Daca am fi castigat acel meci ne calificam in sferturile turneului (unde au mers canadienii). Ceea ce ar fi fost o mare performanta. Asta e! Interesant la meciul de azi mai e si numele unuia dintre arbitrii asistenti: Marius Mitrea, din... Italia. :-))

americanu197
americanu197  •  06 Octombrie 2015, 12:20

din pacate in rugby suntem doar cei mai buni dintre amatori si o sa trebuiasca sa mai schimbam multe in pregatirea fizica mentala tactica pana sa fim cu adevarat o problema pentru natiunile mai serioase

ucv1948
ucv1948  •  06 Octombrie 2015, 10:54

Hai Stejarii !!!! Sunt cu ochi pe voi azi ....

Vezi toate comentariile (4)
Comentează