Viorel Morariu, tatăl preşedintelui COSR, a fost unul dintre cei mai buni rugbyşti români, liderul generaţiei '60-'70

"Rugbyul a reprezentat şi reprezintă totul în viaţa mea. Familia mea a trăit şi trăieşte în jurul rugbyului", spune Viorel Morariu, ajuns la venerabila vîrstă de 80 de ani.

Născut la Cuciulata, în judeţul Braşov, undeva pe malul Oltului, pe 18 octombrie 1931, primul său contact cu rugbyul l-a avut în 1944. "În sat s-a întors un anume Pavel Creitarul, muncitor ceferist la Bucureşti. A adus cu el şi o minge de rugby. Era prima dată cînd vedeam mingea ovală, de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna", povesteşte Morariu senior.

Griviţa Roşie, dragoste de-o viaţă
În 1947 a ajuns la Bucureşti, înscriindu-se la Liceul "Dimitrie Cantemir". Doi colegi de-ai săi, Nicu Sipoş şi Gelu Petre, ambii juniori la Griviţa, i-au propus să-i însoţească la antrenamente. Şi aşa a început aventura sa în rugby.

Primul său antrenor, Nicu Ionescu, muncitor la Atelierele Griviţa, l-a aruncat de la început în linia a treia. Şi linia a treia a rămas pentru cel care avea să devină, peste puţin timp, căpitanul "naţionalei" României, unul dintre cei mai valoroşi jucători din istoria rugbyului românesc. A jucat primul meci în echipa mare în 1950, într-o partidă cu Dinamo, pe stadionul Tineretului. S-a încheiat la egalitate, eseul griviţenilor fiind marcat tocmai de blondul flanker sosit de la juniori!

Dinamo şi Steaua începeau să domine sportul românesc în toate disciplinele, dar în acea vreme, în anii '50-'60, Griviţa Roşie era simbolul rugbyului românesc. Viorel Morariu a rămas credincios clubului timp de 40 de ani, fiind cel mai longeviv griviţean.

"Mă doare sufletul cînd văd ce a ajuns acum Griviţa. Pe terenurile de la Griviţa era atunci o activitate neîntreruptă. Acum, totul e o ruină"
Viorel Morariu

La Griviţa, Viorel Morariu a cîştigat, ca jucător, dar şi ca antrenor sau conducător de club, 12 titluri de campion naţional, 4 Cupe ale României. dar şi o Cupă a Campionilor Europeni, în 1964, după o finală cîştigată cu 10-0 în faţa francezilor de la Stade Montois.

Debutul internaţional
Viorel Morariu a debutat în echipa naţională în 1951, într-un meci disputat la Braşov, cu reprezentativa sindicală franceză FSGT, meci cîştigat cu 14-6. Primul joc într-o dispută la nivel de echipe naţionale avea să aibă loc însă doi ani mai tîrziu, în 1953, într-o întîlnire RDG-România, la Heningsdorf.

Au urmat apoi turneele din Regatul Unit, din anii 1955 şi 1956, în care Morariu a impresionat pe toată lumea. La Swansea, în 1955, în partida cu echipa locală, cîştigată cu 19-3, Morariu a înscris unul dintre cele mai frumoase eseuri ale turneului, după o cursă de 50 de yarzi! A urmat apoi înfrîngerea cu Cardiff, 3-6, cu Morariu din nou cel mai bun jucător român.

În al treilea meci, cu Harlequins, disputat pe Twickenham şi încheiat la egalitate, 9-9, flankerul Griviţei a marcat eseul prin care am egalat, devenind astfel primul jucător român care a marcat pe Twickenham.

Seria franceză
Viorel Morariu a condus echipa României în cea mai frumoasă perioadă a sa. Este epoca în care "tricolorii" au învins de două ori marea echipă a Franţei, terminînd alte două partide la egalitate! Seria a început în 1957, pe fostul stadion "23 August", în faţa a 80.000 de spectatori. România a condus cu 15-6 şi 15-12, dar oaspeţii au întors şi au cîştigat în ultimele secunde, printr-o lovitură de pedeapsă de la mijlocul terenului. A urmat apoi marea dezamăgire de la Bordeaux, 0-39, în urma căreia conducătorii sportului românesc, speriaţi de scor, au întrerupt meciurile cu Franţa pentru o perioadă de trei ani!

Pînă în 1960 însă, cînd, pe 5 iunie, în faţa a 55.000 de oameni, România reuşea cea mai categorică victorie în faţa "cocoşilor": 11-5. Peste doar un an, la Bayonne, "tricolorii" au ţinut Franţa în şah, 5-5, eseul României fiind reuşit de Viorel Morariu. "Am jucat cu o ruptură de muşchi la piciorul drept din minutul 30. Dar ce mai conta, la final, nu mai simţeam nici o durere", povesteşte Morariu senior.
În 1962, Franţa se pleca din nou la Bucureşti, 0-3, un meci în care apărările au constituit totul. Seria formidabilă s-a încheiat în 1963, la Toulouse, după un Franţa-România 6-6. Cel mai frumos meci al "tricolorilor", după presa vremii, în care Morariu a înscris un dropgol în ultimul minut, anulat eronat de arbitrul galez Gwyn Walters.

"Cel mai drag meci al carierei mele rămîne succesul cu Franţa din 1960. Partidele cu Franţa însă nu se uită niciodată. Şi acum le pot rememora de la un capăt la altul"
Viorel Morariu

Retragerea
În 1964, la 33 de ani, după 21 de meciuri interţări şi 24 de partide disputate în echipa naţională sub diverse denumiri (Selecţionata Bucureşti, Locomotiva Bucureşti), Viorel Morariu s-a retras din activitatea de jucător. Între 1990 şi 1998 a ocupat funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, fiind, în acelaşi timp, şi vicepreşedinte al forului european, FIRA-AER. În 1996 a fost ales reprezentantul FIRA în Comitetul de Conducere al International Rugby Board, calitate în care a militat pentru interesele naţiunilor mici din rugby.

"Nu am avut nici o invitaţie în cadrul Turneului Celor 5 Naţiuni"
S-a zvonit, la un moment dat, că România a fost invitată să participe la Turneul Celor 5 Naţiuni, dar Viorel Morariu s-a împotrivit. "Nici vorbă de aşa ceva! Sînt poveşti! La sfîrşitul anilor '60, cînd România făcuse o serie de partide foarte bune, jurnaliştii m-au întrebat dacă nu ar fi bine ca echipa noastră să participe la celebrul turneu. Şi eu le-am spus că sînt trei cauze care ne-ar face să nu acceptăm. În primul rînd, se juca iarna, iar la noi terenurile erau foarte proaste, apoi fiecare echipă trebuia să-şi plătească deplasările, urmînd să-i revină încasările de pe teren propriu, dar noi nu aveam cine ştie ce bani, iar al treilea motiv era acela că aveam titulari buni, dar nu şi rezerve de acelaşi nivel. Nici vorbă însă de vreo invitaţie", a explicat Morariu.