SPORTURI  »  VOLEI  »  CAMPIONATUL EUROPEAN

Prima victorie pentru România la Campionatul European de Volei, 3-1 cu Croația

Româncele bucurându-se după un punct reușit FOTO CEV
Româncele bucurându-se după un punct reușit FOTO CEV

Articol de - Publicat vineri, 18 august 2023 00:20 / Actualizat vineri, 18 august 2023 00:39

România a câștigat joi în fața Croației cu 3-1 (25-22, 25-21, 23-25, 25-19) după un meci consistent. În prima partidă tricolorele” au cedat în fața Italiei, campioana en titre, cu 0-3.

România e una dintre cele mai tinere echipe de la acest Campionat European, având o medie de vârstă de 21 ani și 8 luni. România cea tânără a fost curajoasă în a doua partidă de la întrecerea continentală. 

După un debut fastuos în compania Italiei, campioana europeană en titre, în Amfiteatrul din Verona, voleibalistele „tricolore” au întâlnit Croația la Monza. O prezență constantă la CE, echipa Croației este antrenată de turcul Ferhat Akbaș, cel care a pregătit-o pe CSM București între 2017 și 2019. 

Guillermo Naranjo, antrenorul României: „Fetele și-au păstrat calmul”

Româncele pregătite de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez au făcut un meci foarte bun și au dominat în primele două seturi în care s-au impus cu 25-22, 25-21. „Am servit bine și ne-am concentrat pe tactica pe care am stabilit-o. Mă bucur că fetele au reușit să-și păstreze calmul pe finalul setului al doilea, ceea ce este extrem de important pentru o echipă atât de tânără”, a spus Guillermo Naranjo Hernandez înainte de setul al treilea într-un interviu pe teren. 

Croația nu avea cum să cedeze atât de ușor și în setul al treilea, au evoluat mai bine, reușind să se impună cu 25-23 după câteva mingi norocoase pe final. 

„Tricolorele” au regăsit imediat inspirația și ambiția și au intrat extrem de hotărâte să încheie partida. Ele au reușit opt puncte consecutive la început de set. 

Chiar dacă jucătoarele din Croația au mai strâns scorul pe final, România a avut un avantaj confortabil și a pus punct partidei în patru seturi cu un atac magistral al lui Elisabet Inneh.

Elisabeth Inneh, 22 de puncte pentru România

Ea a fost jucătoarea cu cele mai multe puncte pentru România, 22. Născută la Budapesta, dar apoi stabilită la numai câteva luni la Oradea, împreună cu mama sa, Elisabet a ales să joace pentru România, deși Ungaria o curtase. „Sunt foarte bucuroasă, nu a fost un meci ușor, Croatia e o echipa puternică. Vreau să le mulțumesc colegelor pentru că au făcut un meci atât de bun”, a spus Elisabet Inneh la final pe teren. 

Prima victorie pentru România la Campionatul European de Volei, 3-1 cu Croația
Elisabet Inneh la fileu FOTO CEV

Româncele au sărbătorit pe ritmurile melodiei ”Dragostea din tei” a celor de la O-zone prima victorie la acest Campionat European, unde au ca obiectiv calificarea în optimi de finală, ceea ce înseamnă o clasare între primele patru. 

România face parte din grupa B alături de Italia, Bulgaria, Croația, Bosnia-Herțegovina, Elveția. Următorul meci pentru „tricolore” este programat pe 19 august, tot la Monza, împotriva Elveției. 

17 puncte a acumulatAdelina Ungureanu, a doua cea mai bună marcatoare a României

3 este loculpe care-l ocupă România în grupa B, având trei puncte

Programul României

  • 15 august (Verona)  Italia-România 0-3
  • 17 august (Monza) România-Croația 3-1
  • 19 august (Monza), ora 19:00 România-Elveția
  • 21 august (Torino), ora 19:00 Bosnia-Herțegovina-România
  • 22 august (Torino), ora 19:00 România-Bulgaria
  • Turneul nu este transmis în România de nicio televiziune

LOTUL ROMÂNIEI LA EURO 2023

  • Libero: Diana Vereș (CSO Voluntari); Mihaela Albu (Rapid București)
  • CentriDiana Ariton (Corona Brașov), Raisa Ioan (Volei Alba Blaj), Daiana Roman (Rapid București), Dalia Vîrlan (Dinamo București)
  • ExtremeRodica Buterez (SC Potsdam), Adriana Matei (CSO Voluntari), Sorina Miclăuș (FC Argeș Pitești), Adelina Ungureanu (Pallavolo Pinerolo)
  • Ridicătoare: Marisa Radu (Rapid București), Iarina Axinte (Volei Alba Blaj)
  • Opuși: Elizabet Inneh (Chemik Police), Iuna Zadorojnai (CSM București)
  • Staff: Guillermo Naranjo Hernandez (antrenor principal), Radu Began (antrenor secund), Sotiris Gkotsis (antrenor secund), Ioannis Paraschidis (preparator fizic). Alexandru Răducanu (kinetoterapeut), Vlad Păușescu (statistician)

GRUPE CE 2023

  • GRUPA A (Gent): Belgia Slovenia, Serbia, Polonia, Ucraina, Ungaria
  • GRUPA B (Verona, Monza, Torino): Italia, România, Bulgaria, Croația, Bosnia-Herțegovina, Elveția
  • GRUPA C (Dusseldorf): Germania, Azerbaidjan, Turcia, Cehia, Suedia, Grecia
  • GRUPA D (Tallinn): Estonia, Finlanda, Țările de Jos, Franța, Slovacia, Spania

Citește și: 

Canoistul Cătălin Chirilă, dialog sincer înainte de Mondiale: „În cursă este singurul moment în care nu am emoții! Voi lupta cu toate armele să rămân primul”
KAIAC-CANOE/CAMPIONATELE MONDIALE
Canoistul Cătălin Chirilă, dialog sincer înainte de Mondiale: „În cursă este singurul moment în care nu am emoții! Voi lupta cu toate armele să rămân primul”
Transformarea lui Alejandro Davidovich, semifinalist la Toronto: „Cititul m-a învățat să fiu modest”
DEZVĂLUIRE
Transformarea lui Alejandro Davidovich, semifinalist la Toronto: „Cititul m-a învățat să fiu modest”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
Florin9999999
Florin9999999  •  18 August 2023, 09:32

pacat ca cea mai buna jucatoare joaca pentru turcia.......ma refer la carutasu

fibra
fibra  •  18 August 2023, 07:12

Felicitari! Succes in continuare.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează