SPORTURI  »  VOLEI  »  CVM TOMIS - COPRA PIACENZA, AZI, ORA 18:00, ÎN DIRECT PE DIGI3

Primii în Europa » CVM Tomis Constanţa are cea mai lungă serie de victorii consecutive dintre formaţiile de top

Spînu (nr. 11) şi Petkov (nr. 1) la blocaj, în meciul tur contra italienilor // Foto: CEV
Spînu (nr. 11) şi Petkov (nr. 1) la blocaj, în meciul tur contra italienilor // Foto: CEV

Articol de - Publicat marti, 27 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2015 22:01

Fără să fie cotată printre marile favorite din Liga Campionilor, CVM Tomis Constanţa a dat peste cap toate calculele hîrtiei.

Echipa pregătită de Martin Stoev şi-a asigurat primul loc în Grupa A, cu o rundă înaintea încheierii primei faze a competiţiei, devenind prima reprezentantă a României care se califică în play-off, de la înfiinţarea noului format, în urmă cu un deceniu.

Mai mult, campioana României a bifat o serie de cinci victorii, alăturîndu-se astfel celor trei mari forţe ale voleiului masculin european, Zenit Kazan, PGE Skra Belchatow şi Sir Safety Perugia, care au cîştigat şi ele toate partidele disputate pînă în această fază a grupelor.

Constănţenii şi-au depăşit însă rivalele în privinţa recordului de victorii consecutive în toate competiţiile. În acest sezon, CVM Tomis nu a înregistrat nici un eşec, impunîndu-se în cele 13 etape din campionatul intern, în prima manşă din sferturile de finală ale Cupei României, plus cele 5 dispute din Liga Campionilor.

Ultima înfrîngere a campionilor datează din 2 aprilie 2014, cînd gruparea de pe Litoral pierdea în unul dintre meciurile din cadrul semifinalei cu Dinamo Bucureşti. Constănţenii au încheiat însă campionatul trecut cu 4 succese, astfel că CVM Tomis are 23 de succese consecutive şi peste 8 luni de invincibilitate.

În topul european, doar ruşii de la Zenit Kazan au reuşit o serie asemănătoare, ajungînd la 21 de jocuri fără înfrîngere, record absolut în istoria clubului.

"Avem un record de cinci victorii în Liga Campionilor, ne-am asigurat primul loc în grupă şi aşteptăm cu emoţii tragerea la sorţi, dar mai ales primul meci din play-off. Visul nostru de a juca împotriva celor mai bune echipe din Europa s-a împlinit", a declarat preşedintele constănţenilor, Sorin Strutinsky.

Fără cadouri
Constănţenii vor să-şi extindă invincibilitatea şi după ultimul meci din grupe, programat azi, de la ora 18:00, pe teren propriu, contra italienilor de la Copra Piacenza.

Pentru gazde, singura miză este să încheie faza grupelor cu victorii pe linie, însă gruparea din Peninsulă are nevoie de cel puţin un punct pentru a fi sigură că nu ratează prezenţa în play-off. "Pînă acum, a fost o campanie senzaţională şi vrem să încheiem prima parte într-un mod perfect, cu o victorie împotriva Piacenzei", a spus centrul Andrei Spînu.

"Vom juca la victorie, ca de fiecare dată, pentru că respectăm publicul, respectăm oraşul, respectăm voleiul. Nu avem nici un interes să le facem cadouri italienilor, pentru că nici ei nu ne-au făcut cadouri nouă în meciul de la Piacenza", a adăugat antrenorul Martin Stoev.

Indiferent de rezultat, constănţenii sînt deja cu gîndul la tragerea la sorţi pentru play-off, care va avea loc joi, în Luxemburg.

Criză la Piacenza
Considerată marea favorită a grupei în momentul tragerii la sorţi, Piacenza Copra se confruntă cu mari probleme şi în campionatul intern. Italienii nu au cîştigat nici un punct în acest an şi au înregistrat patru eşecuri consecutive, ajungînd pe locul 9 în clasamentul din Peninsulă.

Drept urmare, antrenorul Andrea Radici este ameninţat cu demiterea dacă echipa va rata calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. În celălalt meci din grupă, Knack Roeselare (Belgia) joacă pe teren propriu, de la ora 21:30, cu Dragons Lugano (Elveţia).

2 jucători de la CVM Tomis au evoluat în trecut la Piacenza: Venţislav Simeonov (2005-2008) şi Andrei Jekov (2011-2012)

Clasament grupa A
1. Tomis Constanţa    5    5    0    15-6    13p
2. Copra Piacenza    5    3    2    13-10    10p
3. Knack Roeselare    5    2    3    10-12    6p
4. Dragons Lugano    5    0    5    5-15    1p

Citește și:
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează