Articol de GSP - Publicat duminica, 02 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 02 octombrie 2011 22:05
Naţionala de volei feminin a Serbiei a câştigat, duminică, la Belgrad, Campionatul European, după ce a învins în finală Germania, cu scorul de 3-2. Scorul pe seturi a fost 16-25, 25-20, 19-25, 25-20, 15-9.
La meci a asistat şi tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul unu mondial. În finala mică, Turcia a depăşit Italia, cu 3-2. La CE din Serbia şi Italia a participat şi naţionala României, care a ratat însă calificarea în sferturi, fiind eliminată la baraj, de Serbia, cu 3-0 (25-19, 25-15 şi 25-20).
România a încheiat participarea cu un bilanţ de trei înfrângeri (toate cu 0-3, cu Cehia, Polonia şi Serbia), respectiv o victorie (3-0, cu Israel).
sursa: mediafax
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.