SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  GIMNASTICĂ » ANALIZĂ

Fără medalie?

Articol de , , , - Publicat marti, 12 august 2008 00:00

România e în pericol ca, după 32 de ani, să nu urce pe podium la echipe feminin

Legenda e în pericol. Mîine, România se luptă să nu trădeze seria deschisă în 1976, la Montreal, cînd echipa Nadiei urca pe treapta de argint. Sub URSS-ul lui Kim şi Turişceva, dar peste RDG, care era adversarul cel mai tare al sovieticelor.

Nadia, Teodora Ungureanu, Anca Grigoraş, Mariana Constantin, Gabriela Truşcă şi Georgeta Gabor instituiau, fără să ştie, un ritual imuabil: România pe podium la echipe.

Glorie din 4 în 4 ani

Argintul s-a lipit de România, alte trei Olimpiade consecutive: Moscova, Seul şi Barcelona. În 1984, la Los Angeles, am luat pentru prima dată aurul. La Atlanta 1996 am coborît o poziţie, pînă la bronz, dar la următoarele Jocuri, Sydney şi Atena, echipa feminină a cucerit titlul!

Echipa a fost făcută din nume mari. Pe lista post-Nadia se înscriu, dar cîte fete lipsesc!, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Lavinia Miloşovici, Simona Amânar ori Andreea Răducan.

Sîntem mult în urmă
Ce va fi la Beijing? După calificările pe echipe, susţinute duminică, româncele par foarte departe de un trio puternic, chiar înfricoşător.

Sîntem cu 9,800 puncte în urma Chinei, cu 8,375 sub SUA şi cu 5,975 sub Rusia. Chiar dacă au făcut un concurs cu o singură ratare, elevele lui Forminte nu au putut compensa prin corectitudine notele de plecare mai mici, cu cîteva excepţii, decît ale adversarelor. Pe alocuri, le-a lipsit strălucirea, ezitările şi tremurul genunchilor au fost vizibile, viteza de execuţie s-a situat sub cea a contracandidatelor. "Acestea sînt datele, asta e ceea ce avem", spunea după calificări antrenorul Forminte.

Cu atenţie, ne putem bate la bronz
Adică o echipă care, pînă acum, a aflat gustul aurului doar la Europenele din acest an. În 2007, la Mondialele de la Stuttgart, am luat bronz numai după ce rusoaica Ekaterina Kramarenko a atins masa de sărituri şi a primit nota 0,000. La Aarhus, în 2006, n-am urcat pe podium, pentru prima oară din 1981 încoace.

Ce se poate întîmpla totuşi la Beijing? Pentru a ajunge la bronz, fiindcă aurul şi argintul par inaccesibile, ar trebui ca teamul Rusiei să facă un concurs mult mai şovăitor decît cel din calificări, cu ratări, iar româncele să elimine pînă în proporţie de 80-90 % ezitările.

Este exact ceea ce susţinea şi Sandra Izbaşa la finalul calificărilor: "Mai multă atenţie, mai multă stăpînire de sine". Vor fi însă de ajuns? Dacă nu, se va închide un perfect cerc roşu într-un minuscul punct negru.

Unde avem şanse la podium?
1. Finala la individual compus. Americanca Shawn Johnson a obţinut punctajul cel mai mare al calificărilor, 62,725. Steliana Nistor, locul 7, a adunat 60,500, iar Sandra Izbaşa 59,375, poziţia a noua. Acest concurs este însă probabil cel mai imprevizibil. Ratările sînt mai dese decît în competiţia pe echipe, miza se resimte acut. În plus, orice notă se contabilizează, nu mai există supapa eliminării calificativului celui mai slab, ca la echipe.

De asemenea, în ultimii ani, modificările de regulament şi de format au permis gimnastelor specializarea, dusă uneori pînă la extrem. Puţine sînt cele care mai fac toate cele patru aparate la un nivel competitiv. Nistor şi Izbaşa sînt două dintre ele, iar Steliana e chiar vicecampioana mondială de anul trecut. Vor avea însă o concurenţă aprigă în americancele Johnson şi Liukin, în chinezoaicele Yang şi Jiang sau în rusoaicele Semenova şi Pavlova.
Pronostic: 1 medalie 45%

Finale pe aparate

2. Paralele
Steliana Nistor şi-a făcut foarte bine exerciţiul în calificări, primind 15,975, dar tot este în urma a trei adversare: Yang (Chn), Semenova (Rus) şi Koval (Ucr). Românca e singura din echipa noastră care evoluează competitiv la paralele, "excepţia", cum o numeşte Nicolae Forminte. Este însă poate aparatul unde e cel mai greu de urcat pe podium. Destule gimnaste au execuţii complicate, inventive şi bine executate. Se poate şi rata, dar dacă iese, sînt greu de departajat.
Pronostic: medalie 60%

3. Bîrnă
Cu debutanta la Jocurile Olimpice Gabriela Drăgoi, calificată în, probabil, cea mai dificilă finală, e foarte greu de crezut că se poate conta pe o prezenţă pe podium. Exerciţiul lui Gabi mai poate fi puţin îmbunătăţit la execuţie, nu şi la complexitate, acolo unde alte gimnaste o devansează.
Pronostic: medalie 10%

4. Sol
Aici Sandra Izbaşa vine cu o compoziţie bine legată din punct de vedere tehnic, pusă pe o muzică, ritmuri greceşti, care place oriunde şi care i se potriveşte. Românca a obţinut a doua notă în calificări, 15,475, după chinezoaica Cheng, 15,750, însă acest aspect se poate modifica în bine printr-o atenţie mai mare şi prin rafinarea unor mici momente care contează la impresia artistică. La acest aparat ar putea exista cele mai mari şanse la aur.
Pronostic: medalie 90%

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

Comentarii (107)
 •  15 August 2008, 14:54

Performanta cere sacrificii si munca din partea sportivilor dar neaparat si o echipa tehnica pe masura cu antrenor cu fler si simt al concursului care sa stie sa antreneze dar si sa stie "sa joace" atu-urile echipei pe teren, cu medic care stie cel putin ca nurofenul e pe lista substantelor interzise...si tot asa... iar daca cei care conduc tara ar fi macar la fel de muncitori ca sportivii care reprezinta tara la olimpiade...poate ca am vedea mai multe medalii la gatul olimpicilor!

 •  13 August 2008, 17:39

Asa ca sa acceptam acum realitatea cum ca datorita nucleului slab deocamdata avem aceste rezultate si nu ne ramane altceva decat sa asteptam olimpiada urmatoare in care sunt convinsa ca Romania va aduce din nou aurul.

 •  13 August 2008, 17:38

Oameni buni!Articolul mie cel putin mi se pare pertinent si obiectiv.Nu au fost acuzati nici antrenorii nici sportivele.Intr-adevar asa este.La aceasta olimpiad avem o echipa mai slaba.Aici insa nu este vina nimanui.Avem o echipa nou formata c un antrenor nou..Nu ridic in slavi cuplul Bellu Bitang insa intr-adevar se simte lipsa lor.Daca va aduceti aminte cand a plecat Bella Karoly din Romania toata lumea spunea ca nu va mai aduce Romania rezultate.

Vezi toate comentariile (107)
Comentează