FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN MEDIAŞ

Medieşenii ameninţă: "Atenţie, Dinamo!"

Articol de - Publicat joi, 31 iulie 2008 00:00

Mijlocaşul Alex Curtean (21 de ani) anunţă că Mediaşul va juca la victorie meciul împotriva "cîinilor", duminică, la Bucureşti

A impresionat în amicalele din Austria şi în primul său joc în Liga 1, contra Oţelului (2-2). Ieri, Alex Curtean, fiul fostului jucător stelist Dan Curtean, a avertizat că Mediaşul pleacă după puncte în "Ştefan cel Mare".

- Ai debutat în Liga 1 contra Oţelului. Emoţii?
- Sînt fericit că am debutat. Am avut ceva emoţii, dar au fost constructive. A fost frumos, dar e păcat că nu am gestionat momentul şi am fost egalaţi. Sper că vom învăţa din greşeli.

- Se putea mai mult cu Galaţiul?
- Nu au fost cu nimic peste noi. I-am dominat clar, am avut o mulţime de ocazii. Dar sînt optimist, legat de meciurile care vor veni.

- Jucaţi cu "cîinii", duminică. Vor muşca?
- Sincer, chiar cred într-un rezultat bun. Sîntem o echipă mică, va fi greu, dar nu se ştie niciodată. Iar Dinamo nu mai e echipa de acum două sezoane. Nu vom intra pe teren cu gîndul că vom pierde. Dimpotrivă! Eu zic că-i putem încurca.

- Sînteţi mulţi debutanţi în Liga 1. Nu veţi avea trac?
- Eu n-am avut trac nici în meciul cu Oţelul şi nu va fi altfel nici acum. Chiar dacă vom juca la Dinamo. Cu cît e mai puternic adversarul, cu atît mă ambiţionez mai mult.

- Nu ţi-ai dori, pe viitor, să joci la Dinamo?
- Sînt la Mediaş, deocamdată. Vreau să fac o treabă cît mai bună aici. Voi avea timp să vorbesc şi despre viitor.

Citește și:
Gluma virală cu Shakira, după momentul din deschiderea Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Ceremonia 360 de grade” aplicată în premieră la Mexic - Africa de Sud » Ideea lui Del Piero schimbă Mondialul

42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului

Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga

INEDIT Petrom și MOL au ieftinit de două ori carburanții în aceeași zi. Benzina a coborât sub 9 lei/litru
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc

Comentarii (6)
 •  01 August 2008, 08:19

FORZA GAZ METAN !!!!!! ECHIPA CARE JOACA CEL MAI OFENSIV FOTBAL DIN ROMANIA !!!!!! ps: nu va grabiti sa-mi raspundeti ca nu-i adevarat pana vedeti cateva meciuri ale echipei

 •  31 Iulie 2008, 13:18

mai dinamovostilor calmatziva,numai comentatzi asa fara rost,oricum va bate gazu,dupa meci vetzi face un lac imens numai din lacrimi:)),o sa va umilim,hai gazu hai baietzii...bafta multa lupii negrii papa cainii rosii:)))!!!!

 •  31 Iulie 2008, 12:15

voi asti de la g.s.p stelisti infumurati cu zabalosu de Ovidiu va bucurati de orice greseala a lu dinamo. vedetiva de gazeta si lasati alte lucruri .fiti impartiali macar in rest tot ;binele;la favorita voastra

Vezi toate comentariile (6)
Comentează