FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Jucătorul dorit de Dinamo devine liber săptămâna viitoare » Mijlocașul acuză conducerea actualului club: "Nu mai vor să continuăm! Nu m-au plătit de 7 luni"

FOTO: Ștefan Constantin
FOTO: Ștefan Constantin

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 iulie 2016 09:22

Dan Nistor, 28 de ani, și-a depus actele pentru a deveni jucător liber de contract și ar putea semna cu Dinamo, formație care îl dorește cu insistență.

Ieri, la primul meci al celor de la Pandurii, 2-1 cu CSU Craiova, mijlocașul nu a fost păstrat în lot de Petre Grigoraș. Decizia l-a nemulțumit pe jucător, care i-a criticat pe șefii echipei pentru modul în care se comportă cu el.

"Nu am fost inclus în lot. Motivele să vi le spună Narcis Răducan, președintele clubului. Eu vreau să îmi continui munca la Pandurii. Mai am un an de contract. Nu am vrut să renunț la banii mei, pe care i-am muncit împreuna cu colegii mei. Am dus echipa pe locul trei în campionatul trecut și ne-am calificat în Europa League. Dar se pare că dânșii nu mai vor sa continuăm.

Sper să se rezolve cât mai rapid. Numai în Romania se poate întâmpla ca un jucător să nu își primească banii timp de 7 luni și să se tot amâne. Sper ca săptămâna viitoare să se rezolve și să ne strângem mâna, să plecăm fiecare pe drumul lui", a spus Nistor la DolceSport.

"Mulți jucători și-au depus memorii pentru a-și lua banii. Nistor și Acsinte vor să devină jucători liberi și să plece la altă echipă. Am decis să nu îi mai folosesc. Trebuie să mă gândesc la viitor. Atâta timp cât Nistor vrea să plece și este în conflict cu conducerea, ce să fac?"
Petre Grigoraș, ieri la DigiSport

1.000.000 €este cota lui Nistor, transfermarkt.de

Nistor a jucat 38 de meciuri în sezonul trecut și a marcat un gol, oferind și 6 pase de gol.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (16)
foxy
foxy  •  24 Iulie 2016, 00:18

Bravo Nistore!Libertate!....Bine asa, ca m-am saturat de cele 30 de pase la adversar pe meci! Bravo!Bafta la urmatoarea ta echipa!

sakamoto
sakamoto  •  23 Iulie 2016, 19:01

Cum adica, jucatorii panduri nu sint platiti de 7 luni? Poli Timisoara va mai fi penalizata cu 10 puncte. Sa se invete minte, sa n-o mai bata pe fcsb! Bati pe dinamu sau fcsb, te distrug borfasii impreuna cu *** comisii. Timisoara nu are ce cauta in Liga Ororilor. Pt un fotbal curat!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

fangigi
fangigi  •  23 Iulie 2016, 15:50
Postat de nebraska pe 23 Iulie 2016, 12:18

E satelit fcsbust de asta sunt tolerati....fac puncte piperenilor mogoseieni,asta e menirea lor.

Rapidul poate dacă era de acord sa fie satelit la cioban scapă ca prin minune de faliment!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează