ALTELE  »  JUNIORI  »  EXAMEN CU CÎNTEC LA LOTURILE DE JUNIORI

Fostul fotbalist al Stelei Mugurel Cornăţeanu acuză FRF: "Mi s-a luat dreptul să dau examen!"

Articol de - Publicat sambata, 10 iulie 2010 00:00

Antrenorul Mugurel Cornăţeanu este revoltat pentru că FRF nu i-a permis să participe la examenul care va avea loc luni şi marţi pentru ocuparea posturilor de selecţioneri ai loturilor naţionale de juniori U18, U17, U16, U15, U14 şi U13.

Cornăţeanu, fost jucător la Farul, la Steaua (campion '97-'98), şi în Belgia, la Lokeren, a declarat pentru gsp.ro: "Cei de la Federaţie m-au anunţat că mi-au respins dosarul fiindcă n-aş avea suficientă experienţă la nivelul juniorilor, că am lucrat mai mult la seniori. Şi asta pentru cîteva luni, fiindcă eu am  activat doar 4 ani şi cîteva luni la grupele de juniori ale Farului, iar cerinţa FRF era să fii lucrat minimum cinci ani la nivel juvenil. Nu văd relevanţa faptului că aş antrenat mai mult la seniori! Mi se părea normal să mă lase să dau examen, să vadă dacă ştiu sau nu să lucrez cu juniorii, şi în funcţie de asta să fiu apreciat. Mi s-a luat însă acest drept. La Farul,  la juniori, i-am avut elevi pe Cosmin Matei şi pe Alibec".

Cornăţeanu a pregătit Callatis Mangalia în Liga a II-a.

Cornăţeanu a rîs cu subînţeles cînd a aflat că foştii antrenori federali Adrian Văsîi  şi Cristi Sava  nu vor avea contracandidaţi la loturile U17, respectiv U16. "Iniţial, eu am vrut să mă înscriu pentru lotul U18, dar mi s-a spus că postul lui Lucian Burchel nu va fi scos la concurs, şi mi s-a sugerat să candidez la U17. Acum înţeleg  de ce".

Candidaţi        Lotul pentru care dă examen    Clubul de apartenenţă  Vîrsta
Ovidiu Stîngă               U18    PSV Eindoven               38 de ani
Bogdan Popa               U18    Dinamo                          32 de ani
Gabriel Manolache       U18    Dunărea Galaţi              42 de ani
Lucian Marinov             U18    Viitorul Constanţa          50 de ani
Adrian Văsîi                  U17    Antrenor federal             46 de ani
Cristi Sava                    U16    Antrenor federal             42 de ani
Dumitru Uzunea            U15    Steaua                            33 de ani
Sorin Brindescu            U15    Poli Timişoara                 36 de ani
Gheorghe Gigel            U14    Fără angajament            44 de ani
Lucian Tetileanu            U14    Secund loturi naţionale  40 de ani
Vasile Solomon              U13    FC Braşov                      50 de ani
Petre Lucian                  U13    CSŞ Braşovia                 45 de ani
Gheorghe Mărculescu   U13    Chiajna                           52 de ani

Citește și:
Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
Liga 2
Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga
Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează