Luminița Paul
A intrat în presa sportivă în anii ‘90, când o știre de ultimă oră se adăuga direct în tipografia cu litere de plumb, la Gazeta Sporturilor, apoi la Sportul românesc, ProSport și din nou Gazeta Sporturilor. Reporter, redactor, șef de departament, editorialist o vreme, crede că forța subiectului stă în fapte și în povestea care le însoțește.
Tenisul e sportul de suflet, regăsit în mii de texte, comentarii la Eurosport, dar și în turneele acoperite de Citește mai mult...
la fața locului: Roland Garros, Madrid sau Turneul Campioanelor. A fost la 7 ediții ale Jocurilor Olimpice, efortul cel mai recompensant al fiecărui ziarist de sport. Dincolo de asta, interesată de literatură, călătorii, rock și filme spaniole.
Învingătoarea Irinei Begu la Wimbledon nu credea acum 2 ani că va mai putea juca tenis: „A fost agonizant”
Katie Swan (27 de ani, numarul 196 WTA) s-a calificat in turul 2 la Wimbledon, dupa victoria in fața Irinei Begu (35 de ani, locul 173 mondial), apoi a vorbit despre problemele de la coloana cervicala care au ținut-o departe de tenis și i-au [...]
A învins-o pe Serena Williams într-o finală majoră, iar acum i-a dat sfaturi Mayei Joint: „Are 44 de ani și doar semne de întrebare”
Samantha Stosur (42 de ani, fost numar 4 WTA), actual capitan al echipei de BJK Cup a Australiei, i-a oferit sfaturi prețioase Mayei Joint (20 de ani, locul 87 WTA), iar tanara a invins-o cu 6-4, 6-7 (6), 6-3 pe Serena Williams in turul 1 la [...]
WTA Finals se mută din Arabia Saudită! » Noua locație este una celebră în circuitul profesionist
In 2026, Indian Wells Tennis Garden va gazdui turneul de sfarșit de sezon, WTA Finals, dupa ce WTA a incheiat cu un an mai devreme parteneriatul cu Arabia Saudita pentru organizarea competiției la Riad. Asociația Feminina a Tenisului (WTA) [...]
Sorana Cîrstea, victorie în primul tur de la Wimbledon » Singura româncă rămasă în competiție
Sorana Cirstea (36 de ani, #18 WTA) s-a impus in fața jucatoarei cehe Sara Bejlek (20 de ani, 45 WTA), scor 6-1, 7-6 (6) in primul tur al turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Urmatoarea ei adversara este Kimberly Birrell (Australia, 28 de [...]
Iga Swiatek, campioana en-titre de la Wimbledon, a început cu o victorie dificilă: „A fost un amestec de emoții diferite”
Iga Swiatek (25 de ani, locul 3 mondial) s-a impus cu 6-1, 2-6, 6-3 in primul tur la Wimbledon in fața americancei Taylor Townsend (30 de ani, numarul 79 WTA), apoi a explicat prin ce stari a trecut pe parcursul partidei. Doua ore și doua [...]
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Fostul lider WTA Naomi Osaka (28 de ani, numarul 14 mondial) s-a calificat in turul 2 la Wimbledon, 6-1, 7-5 cu Elsa Jacquemot din Franța (23 de ani, locul 80 WTA), dupa ce și-a facut o intrare de efect pe Terenul 3, purtand o ținuta unica, [...]
Liderul WTA, calificare în turul secund la Wimbledon după două seturi: „Mi-aș da nota 8 din 10”
Aryna Sabalenka (28 de ani, numarul 1 mondial) și-a luat biletul pentru runda a doua de la Wimbledon, impunandu-se in 65 de minute in fața sarboaicei Teodora Kostovic (19 ani, locul 184 WTA), 6-2, 6-3. Wimbledon-ul este turneul de Grand Slam [...]
Campioana en-titre de la Wimbledon, anecdotă inedită cu Venus Williams: „Mi-a ținut cam 10 secunde ușa să trec”
Iga Swiatek (25 de ani, locul 3 mondial) va deschide programul de pe Terenul Central in ziua a doua de la Wimbledon, de la ora 15:30, contra americancei Taylor Townsend (30 de ani, numarul 79 WTA). Poloneza a povestit o intamplare deosebita cu [...]
Învingătorul-surpriză al săptămânii la ‘s-Hertogenbosch, Shelton câștigă duelul american de la Stuttgart
Kamil Majchrzak (30 de ani, locul 76 ATP) s-a impus in turneul ATP 250 de la ‘s-Hertogenbosch, 6-3, 2-6, 7-6 (5) in fața favoritului 2, Alex de Minaur (27 de ani, numarul 6 ATP), iar Ben Shelton (23 ani, locul 5 ATP) s-a impus in duelul cu [...]
Dialog GSP cu directorul turneului de la Halle: „Roger Federer are această aură specială” + Alexander Zverev, onorat pe Terenul Central
Ralf Weber (62 de ani), director al turneului ATP 500 de la Halle de la inceputuri, din 1993, a dialogat cu GSP despre istoria inedita a concursului german, despre relația speciala cu Roger Federer, de 10 ori campion, dar și despre cea cu [...]
Emma Răducanu, învinsă în turneul de la Queen’s de o specialistă a ierbii, venită din calificări
Donna Vekic (29 de ani, locul 76 WTA) a invins-o pe Emma Raducanu (23 de ani, numarul 42 mondial) in finala turneului WTA 500 de la Queen’s, 6-0, 7-6 (6), dupa ce britanica a salvat 5 mingi de meci pe parcursul setului secund. Turneul de la [...]
Gabriela Ruse, finalistă anul trecut la ‘s-Hertogenbosch, s-a oprit în sferturi, învinsă de o dublă campioană de Grand Slam
Gabriela Ruse (28 de ani, locul 88 WTA) a fost invinsa de Barbora Krejcikova (30 de ani, numarul 45 mondial) in sferturile de finala ale turneului WTA 250 de la ‘s-Hertogenbosch, 6-1, 6-2, intr-un meci intrerupt de doua ori de ploaie. Gabriela [...]
Jaqueline Cristian, stop în turul 2 în turneul WTA 500 de la Queen’s, depășită de o favorită locală
Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 38 mondial) a cedat in fața britanicei Katie Boulter (29 de ani, locul 73 WTA), 1-6, 3-6, in turul secund al turneului WTA 500 de la Queen’s, dupa o partida de o ora și 8 minute. A doua jucatoare romana din [...]
Emma Răducanu o învinge din nou pe iarbă pe Sorana Cîrstea, 6-4, 6-2 în duelul din turul secund al turneului WTA 500 de la Queen’s!
Sorana Cirstea (36 de ani, #18 WTA) a pierdut din nou pe iarba cu Emma Raducanu (23 de ani, #42 WTA). in optimile de finala ale turneului WTA de la Queen’s, 4-6, 2-6. Meciul a inceput dupa ce partida dinainte s-a intins pe 3 seturi și i-a [...]
Emma Răducanu, prima reacție după victoria asupra Soranei Cîrstea în turneul de la Queen’s: „Sunt bucuroasă că am reușit să-i întorc favoarea, și pe teren propriu!”
Jucatoarea britanica Emma Raducanu (23 de ani, locul 42 mondial) s-a impus in fața Soranei Cirstea (36 de ani, numarul 18 WTA), 6-4, 6-2, apoi a vorbit despre cum a curs meciul și ce a bucurat-o cel mai mult. A fost al doilea duel pe iarba [...]
Finalista-surpriză de la Roland Garros și adevărul crud: „Am primit amenințări cu moartea de la 17 ani”
Jucatoarea poloneza Maja Chwalinska (24 de ani, locul 21 WTA), finalista la Roland Garros, s-a intors in țara sa, unde a fost intampinata cu multa caldura. Intr-unul dintre numeroasele interviuri acordate dupa sosire, a vorbit și despre [...]
Nick Kyrgios a revenit după 6 luni în turnee cu victorie și un mesaj emoționant: „Pentru voi joc!”
Jucatorul australian Nick Kyrgios (31 de ani, fara clasament) l-a invins pe francezul Corentin Moutet (27 de ani, numarul 36 ATP), 6-3, 6-4, in turneul ATP 250 de la Stuttgart, intorcandu-se pe terenuri dupa șase luni și pe iarba dupa 3 ani. [...]
Ana Ivanovic, invitată de lux la ceremonia de absolvire a promoției 2026 a Academiei Rafa Nadal
Ceremonia de absolvire 2026 a celor inscriși la Academia Rafa Nadal din Manacor a avut o invitata speciala: Ana Ivanovic (38 de ani), fost lider mondial și campioana la Roland Garros 2008. 47 de elevi au absolvit anul acesta cursurile [...]
Gabriela Ruse, debut cu victorie în turneul la care a jucat finala în 2025 » S-a impus pentru a patra oară în fața adversarei din primul tur
Gabriela Ruse (28 de ani, locul 88 WTA) și-a inceput marți, 9 iunie, sezonul de iarba, jucand in Olanda, la ‘s-Hertogenbosch, turneu la care a ajuns in finala in 2025. In primul tur, romanca a invins-o cu 6-4, 7-6 (5) pe Tamara Korpatsch (31 [...]
Alexander Zverev, mișcat de mesajele primite pe parcursul Roland Garros de la „regele zgurii”
Noul campion de la Roland Garros, Alexander Zverev (29 de ani, locul 3 mondial), a marturisit cat de mult l-au impersionat mesajele primite de la legende ale tenisului, dupa primul sau triumf major. In special cele de la Rafael Nadal și Billie [...]
Diagnosticată cu o boală cronică, canotoarea triplă campioană mondială nu cedează: „Am citit lucrări științifice, să implementez ceva care să mă ajute”
Magdalena Rusu (26 de ani), canotoarea campioana olimpica, mondiala și europeana, a absentat o perioada din pregatirea dinaintea startului de sezon, dupa ce a suportat o operație la nas și a fost diagnosticata cu astm bronșic. Boala cronica [...]
Serena Williams, revenire încununată cu victorie după aproape 4 ani de pauză!
Serena Williams (44 de ani) s-a intors victorioasa pe terenurile de tenis, ea calificandu-se in turul 2 la dublu in turneul de la Queen’s. Impreuna cu Victoria Mboko (19 ani), a trecut de perechea Nicole Melichar-Martinez (SUA) și Erin [...]
Campionii de la dublu la Roland Garros au împreună 81 de ani și nu se lasă: „Nu e niciodată târziu pentru nimeni”
Marcel Granollers (40 de ani) și Horacio Zeballos (41 de ani) și-au aparat titlul cucerit anul trecut la Roland Garros in proba de dublu, invingandu-i in finala pe viitorii lideri mondiali, Harri Heliovaara și Henry Patten, 6-4, 6-2. Spaniolul [...]
Alexander Zverev și superstiția din timpul Roland Garros » Cine stă în loja lui și cine lipsește
Jucatorul german Alexander Zverev (29 de ani, locul 3 mondial), prezent la Paris in a patra sa finala de Grand Slam, a doua pe zgura de la Roland Garros, a menținut pe toata durata turneului aceeași regula: cine sta in loja sa și pe ce locuri. [...]
Noua campioană de la Roland Garros colaborează cu fosta psihologă sportivă a Simonei Halep: „Merită mult credit pentru această victorie”
Mirra Andreeva (19 ani, locul 8 mondial), noua invingatoare de la Roland Garros, a ajuns la aceasta performanța și datorita colaborarii cu una dintre cele mai renumite psihologe sportive, Alexis Castorri, care a ajutat-o mult in cariera și pe [...]