Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Tibi, argint viu » Dolniceanu a fost învins în finala World Combat Games
Campionul european Tiberiu Dolniceanu a pierdut ieri finala la World Combat Games, de la Sankt-Petersburg, Jocurile organizate de Sport Accord, cea mai mare organizatie a sportului mondial. Ca o replica a Jocurilor Olimpice, Sport Accord, [...]
Juratoni furat şi îngenuncheat! România se întoarce fără medalie de la Mondialele din Kazahstan
Ultimul pugilist "tricolor" ramas in competitie a fost invins de arbitri in sferturile de finala la Mondialele de la Alma-Ata in fata reprezentantului gazdelor, la categoria 75 kilograme. Bogdan Juratoni l-a infruntat ieri, in sferturile de [...]
Beckham schimbă sportul » Fostul mijlocaş englez vrea să participe la Mondialul din 2014. Dar nu de fotbal!
Fostul star al "nationalei" Angliei s-a retras din fotbal in luna mai, dar se pregateste sa participe in circuitul Cupei Mondiala de triatlon, din 2014. David Beckham s-a retras din fotbal in luna mai a acestui an, dupa ce a imbracat citeva [...]
"Finala noastră!" » În al doilea sezon consecutiv în Ligă, Dinamo debutează în faţa echipei cu care se va bate la calificarea în play-off
Intr-o grupa cu Vakifbank Istanbul, campioana Europei, cu Atom Trefl Sopot (Polonia) si Gent Dames (Belgia), Dinamo Bucuresti isi propune sa ocupe locul doi, pentru a accede in play-off 12 din Liga feminina. "Pentru noi Liga incepe anul [...]
Noroc pentru românce » Norvegiencele au pierdut două jucătoare de bază
Anja Edin si Isabel Blanco s-au accidentat, dar tot Norvegia e favorita in fata "tricolorelor" Romania intilneste azi, de la ora 18:00, la Oradea, Norvegia, in primul meci din preliminariile CE 2014. Intr-o grupa cu doar trei echipe, din [...]
Baschet » Eşec pentru CSU Ploieşti, 72-80 cu Pinar Izmir
Dupa victoria extraordinara din prima etapa, 97-89 cu Himki Moscova, CSU Ploiesti a pierdut aseara al doilea meci din grupa E in EuroCup. Turcii de la Pinar Izmir s-au impus la Ploiesti cu 80-72, avind in americanul Dixon 25 de puncte si [...]
Dinamo, debut cu înfrîngere în grupele Ligii Campionilor la volei feminin
Dinamo Bucuresti a fost invinsa cu 3-1 de campioana Poloniei, Atom Trefl Sopot, in prima partida din grupa C a Ligii Campionilor, la feminin. In Polivalenta din Bucuresti, Dinamo a inceput excelent si a cistigat primul set la 20. Polonezele [...]
România - Norvegia 23-25, în Preliminariile CE 2014 » Le-am făcut să tremure!
"Nationala" Romaniei a fost egala campioanelor olimpice si mondiale 57 de minute. Lipsa de experienta a "tricolorelor" a tradat pe final si nordicele s-au impus Cu cinci campioane olimpice pe teren si cu sapte campioane mondiale, Norvegia [...]
Nu le-am bătut de 13 ani! » România are palmares nefavorabil cu Norvegia. Tadici speră la un rezultat bun
Norvegia, campioana olimpica si mondiala, joaca miercuri la Oradea cu prima echipa. Romania are multe absente, dar spera la un rezultat bun. Romania nu a mai invins Norvegia intr-o partida oficiala de 13 ani! Se intimpla la Euro 2000, turneul [...]
Triplă de foc » Naţionala de rugby va disputa trei meciuri de pregătire
Nationala de rugby a Romaniei e gata pentru partidele cu Tonga, Canada si Fiji, in perspectiva calificarilor pentru Cupa Mondiala din 2015. "Stejarii" vor intilni pe stadionul "Arcul de Triumf", pe 9 noiembrie, Tonga, pe 16 noiembrie Canada [...]
HCM Baia Mare jubilează după prima victorie în Ligă: "Am arătat de ce sîntem în stare!"
Baimarencele au stropit cu sampanie prima lor victorie in Liga si au dansat pe melodii maramuresene. Aneta Pirvut a fost eroina vicecampioanei Romaniei, marcind golul victoriei in ultimele secunde. HCM Baia Mare a obtinut simbata, pe teren [...]
Lupii i-au sfîşiat » Prima victorie în Europa pentru Selecţionata Superligii Naţionale în acest sezon
Selectionata Superligii Nationale si-a trecut in cont prima victorie in Europa, in actualul sezon, cistigind clar intilnirea cu reprezentanta Italiei. Lupii Bucuresti, selectionata primei ligi din Romania, a invins ieri, pe stadionul "Arcul [...]
VIDEO În sfîrşit, victorie! HCM Baia Mare a bifat primul succes din ligă: 24-23 cu Hypo Viena
Baia Mare a revenit senzational in fata celor de la Hypo Viena si a smuls victoria cu 35 de secunde inainte de final. Calificarea nu mai e o utopie pentru maramuresence. Click aici pentru rezumatul video! In prima repriza a partidei cu Hypo [...]
Samba do Baia Mare » Maramureşencele înfruntă azi campioana Austriei, echipă care se confundă cu reprezentativa Braziliei
Doua infringeri sint de ajuns! Vicecampioanele de la Baia Mare sint pregatite sa-si treaca in cont prima victorie in grupele Ligii Campionilor. Ada Nechita, Paula Ungureanu si compania sint gata sa invinga Hypo Viena, campioana Austriei, cea [...]
Doar victoria îl mulţumeşte » Selecţionata Lupii Bucureşti ia în calcul doar un succes cu Calvisano în Challenge Cup
Galezul Lynn Howells, antrenorul Lupilor Bucuresti, crede ca victoria e la indemina elevilor sai in disputa de azi, din AMLIN Challenge Cup, cu italienii de la Calvisano Selectionata Lupii Bucuresti a debutat cu o infringere, saptamina [...]
HCM Baia Mare nu mai scapă de accidentări » S-a rupt şi Buceschi!
Dupa Szucs, Pirvut si Dinis, pe lista indisponibilelor la Baia Mare se adauga si Eliza Buceschi. Centrul nu va putea juca simbata in partida cu Hypo Viena. HCM Baia Mare nu mai scapa de ghinioane. De la inceputul sezonului, antrenorul Costica [...]
O nouă viaţă! » Ce carieră a început fotbalistul care a devenit eroul Turciei la CM 2002
Ilhan Mansiz, fostul atacant al "nationalei" de fotbal a Turciei, lupta acum sa se califice la JO de Iarna, la patinaj artistic! A marcat cel mai important gol din istoria "nationalei" sale, calificind Turcia in semifinalele Campionatului [...]
Fără Neagu cu Norvegia » Tadici a chemat o singură stranieră pentru dubla cu nordicele
Selectionerul Gheorghe Tadici nu a convocat-o pe Cristina Neagu pentru dubla din preliminariile CE 2014, dar spune ca va fi in lot la Mondiale. "Nationala" feminina a Romaniei se va reuni miine, la Oradea, in vederea dublei cu campioana [...]
Peretele lui Ghiţă » De ce au fost sabotate echipele de handbal din Ploieşti
Nu e nici o eroare de proiectare la Sala Sporturilor din Ploiesti? "Cel care a dorit sa nu se vada meciurile de handbal, din tribuna, e deputatul PSD Sebastian Ghita, sponsorul echipei de baschet CSU Ploiesti. Sala Sporturilor din Ploiesti, a [...]
Băimărencele îşi fac curaj înainte de înfruntarea cu Gyor, campioana Europei: "Au tot două mîini şi două picioare!"
Unguroaicele de la Gyor au luat anul trecut trofeul, cistigind toate cele opt partide disputate in deplasare La primul sau sezon in Liga Campionilor, Baia Mare a inceput cu stingul in grupa A. A pierdut in deplasare, contra campioanei [...]
Campioanele eliminate » Dodean şi Samara, deţinătoarele titlului european la dublu, au pierdut în acest an încă din "optimi"
Favorite 1 pe tabloul de dublu, la Europenele de la Schwechat (Austria), romancele Daniela Dodean si Eliza Samara nu-si vor putea apara titlul cistigat in 2012. Dupa ce au trecut lejer, in primul tur, cu 3-0 la seturi (11-6, 11-5, 11-3) de [...]
Ne vedem în instanţă! » Jucătorii de handbal neplătiţi pot să-şi recupereze banii doar după ce dau cluburile în judecată
Cinci handbaliste de la U Jolidon Cluj nu si-au primit banii de sapte luni. Federatia nu le poate ajuta, ridicind doar dreptul de transfer al formatiei ardelene Nicoleta Dinca, Alina Jula, Clara Vadineanu, Adriana Holhos si Viorica Suba. [...]
Chester lasă Timişoara » Tehnicianul care a adus ultimele două titluri pe Bega nu mai rămîne în România
Sud-africanul Chester Williams, tehnicianul care a adus ultimele doua titluri pe Bega, nu mai ramine in Romania, vrea sa se intoarca acasa, la familie Campion mondial cu nationala "Springbooks", in 2005, Chester Williams a venit in Romania [...]
România a scăpat printre degete titlul european pe echipe, fiind învinsă de o Germanie cu ochi oblici: "Nu ne mai vine să intrăm în sală!"
Eliza Samara si Dana Dodean povestesc cum au trait finala cu nemtoaicele si dezamagirea pe care inca o simt dupa ce au ratat aurul La o zi dupa ce au trait o mare dezamagire, o finala pe care au controlat-o, dar pe care au pierdut-o, 1-3 cu [...]
Marele zid german » România a pierdut aseară a treia finală consecutivă în întrecerea pe echipe la campionatul european de tenis de masă
Dodean, Samara si Szocs au fost invinse de "nemtoaicele" Ying Han si Xiana Shan In 2010 si 2011, Romania juca finala pe echipe la Europenele de tenis de masa, dar era invinsa de Olanda. E un fel de a spune olandeze pentru ca punctele [...]