Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
A murit "Penalty King" » Ion Constantin s-a stins din viaţă în urma unui atac cerebral
Fostul mare international de rugby Ion Constantin s-a stins din viata simbata seara la doar 61 de ani, in urma unui atac cerebral. Ion Constantin, fostul mare rugbyst roman, a murit simbata seara in urma unui accident vascular cerebral. "Am [...]
Victorie facilă » România a trecut cu 29-9 de Uruguay cu două eseuri înscrise în ultimele minute
"Nationala" Romaniei a debutat cu victorie la IRB Nations Cup 2012. "Stejarii" au trecut cu 29-9 de Uruguay, reprezentativa in dauna careia, anul trecut, s-au calificat la Cupa Mondiala din Noua Zeelanda. Intr-o editie a turneului mai slaba [...]
Oltchim, cu antrenor danez » Jakob Vestergaard le-a preluat pe galacticile lui Radu Voina
"Galacticele" vor fi antrenate de Jakob Vestergaard, fostul tehnician de la Viborg, cel care a cistigat Liga Campionilor in 2009 si 2010. Cinci antrenori a avut in ultimele cinci sezoane Oltchim Rm. Vilcea. "Galacticele" nu au reusit insa sa [...]
Fără antrenor, dar cu Bulatovici » Oltchim a mai dat o lovitură pe piaţa transferurilor
Oltchim a anuntat ieri ca nu-i va prelungi contractul lui Radu Voina, dar a parafat si transferul Katarinei Bulatovici, cel mai bun inter dreapta din lume. O zi extrem de agitata ieri, la Oltchim Rm. Vilcea, campioana Romaniei. Mai intii, [...]
Despărţire cu victorie » Radu Voina a cîştigat ultimul său meci pe banca naţionalei
Radu Voina a condus ieri, contra Greciei, pentru ultima data "nationala" feminina a Romaniei. Gatu nu stie pe cine sa puna in locul sau"Nationala" Romaniei a terminat pe primul loc grupa de calificare la Campionatul European din Olanda, din [...]
Florin Bercean: "O medalie la Olimpiadă? E ceva sfînt, parcă ai luat pe Dumnezeu de picior!"
Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic de judo, are incredere in cele trei romance care merg la Londra. "Toate au sanse la medalii!" Florin Bercean, antrenorul lotului feminin de judo al Romaniei, va bifa la Londra a patra Olimpiada din [...]
"Naţionala" cu tablete » Polo-iştii au primit iPad-uri de la sponsorii echipei
Singura echipa din sportul romanesc calificata la Londra a primit ieri aparatura de ultima generatie pentru a fi alaturi de fani si familii. Echipa de polo a Romaniei s-a calificat din nou la o editie a Jocurilor Olimpice dupa 16 ani de [...]
Bute l-a "curăţat" pe Badea » Realizatorul emisiunii "În gura presei" a pierdut 15.000 lei la pariuri
Realizatorul emisiunii "In gura presei", de la Antena 3, a pariat 15.000 de lei pe victoria pugilistului roman. In emisiunea de luni seara, Mircea Badea a aratat biletul pe care a pariat la meciul de box dintre Carl Froch si Lucian Bute. [...]
Oltchim a pierdut două jucătoare » Elisei şi Farcău vor pleca de la Vîlcea
Valentina Elisei si Ramona Farcau n-au semnat contracte noi cu campioana Romaniei si urmeaza sa plece de la Vilcea. Doua handbaliste importante de la Oltchim, Valentina Elisei Ardean si Ramona Farcau, aflate la final de contract, nu si-au [...]
Ce va face Bute? » Previziuni despre viitorul pugilistului român
Toata lumea se intreaba cum isi va urma cursul cariera lui Lucian? Se va retrage? Va mai avea puterea sa revina? Va ajunge sa boxeze din nou cu Froch? Lucian Bute a spus imediat dupa meciul pierdut in fata lui Froch ca poate sa revina in [...]
Dă vina pe... » Naţionala de handbal a ratat calificarea la Jocurile Olimpice
"Nationala" feminina a Romaniei a ratat calificarea la Jocurile Olimpice. Handbalul romanesc a ajuns intr-un punct negru, cel mai negru din ultimii ani. De la locul doi in lume in 2005, locul 3 in Europa in 2010, handbalul feminin romanesc a [...]
Explicaţiile lui Carl Froch: "Cred că i-am încheiat cariera lui Bute!"
Noul campion mondial IBF, britanicul considera ca Bute nu va mai avea curajul sa-l mai infrunte inca o data, chiar daca revansa e stipulata in contract Dupa "bataia devastatoare" administrata lui Lucian Bute, Carl Froch a facut declaratii [...]
Partida văzută de antrenorul invitat de Radio BBC: "Ca un om beat într-o seară de sîmbătă"
Cum a vazut Adam Booth, antrenorul lui David Haye, fost campion mondial al greilor, meciul dintre Lucian Bute si Carl Froch:Runda 1: "Ii dau aceasta runda lui Carl. Un 10-9 clar pentru Froch"Runda a 2-a: "Tot lui Carl ii dau si aceasta [...]
Froch l-a pulverizat pe Lucian în repriza a 5-a! » BUTE KO
Lucian Bute nu a mai reusit sa-si apere titlul mondial IBF, fiind facut KO in runda a cincea dupa un meci in care a incasat pumni cit nu primise in 30 de partide.Carl Froch l-a nimicit pe Lucian Bute aseara, la Nottingham. Englezul, aflat la [...]
Francisc Vaştag nu-i acordă nici o şansă lui Froch: "Nu prinde repriza a şasea!"
Antrenorul care l-a format pe Lucian Bute, la amatori, slefuindu-i upercutul de stinga, crede ca romanul va avea un meci usor si va cistiga fara probleme "Ce Carl Froch? O sa termine meciul in genunchi! Matura Lucica ringul cu el! Ma cert cu [...]
Froch este primul adversar din Top 10 al lui Bute
Carl Froch e primul pugilist de top, la categoria supermijlocie, pe care Lucian Bute il va intilni De cind a devenit, in 2007, campion mondial la IBF, invingindu-l prin KO in repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio, Lucian Bute si-a [...]
Event Constanţa » HCM a reuşit să cucerească şi Cupa României
Vicecampionii de la Stiinta Bacau nu i-au putut impiedica pe campioni nici in finala Cupei Romaniei. HCM Constanta a cistigat aseara, la Baia Mare, al treilea trofeu al Cupei Romaniei dupa cele cucerite in 2006 si 2011. Campionii au reusit [...]
România joacă azi primul meci de la turneul preolimpic » Adina Meiroşu: "Să fim cocoşi, nu găini!"
Romancele debuteaza azi in turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice, la Lyon, impotriva Frantei. Toata lumea se gindeste doar la victorie, desi adversarele sint vicecampioanele lumii. Romania, Franta, Muntenegru si Japonia lupta de azi [...]
Larouche nu-i dă şanse lui Froch: "Bute a învăţat lecţiile, e nerăbdător să dea examen"
Stephane Larouche, antrenorul lui Lucian Bute, are incredere in elevul sau si spune ca nu are emotii pentru duelul cu Froch Lucian Bute a incheiat pregatirile tactice pentru intilnirea cu Carl Froch, de simbata, de la Nottingham. Campionul [...]
Aurelia Brădeanu vrea să ducă România la Olimpiadă: "Mergem să cîştigăm trei meciuri!"
Aurelia Bradeanu, interul stinga al "nationalei" Romaniei, isi doreste sa participe la a treia Olimpiada din cariera, dupa Sydney 2000 si Beijing 2008 Din lotul de 18 jucatoare al Romaniei care vor debuta de vineri la turneul preolimpic de [...]
Echipă fără jucătoare » Dunărea Brăila a rămas fără jucătoare şi antrenor
Dunarea Braila nu mai are cu cine sa joace restanta cu HC Zalau, dupa ce cinci handbaliste, dar si antrenorul isi termina contractul Campionatul feminin s-a incheiat de doua saptamini. In Liga Nationala mai e totusi de jucat un meci, cel [...]
Radu Voina: "Te simţi împlinit ca sportiv, doar după ce joci la Olimpiadă!"
Selectionerul Radu Voina crede in actuala generatie a handbalistelor si e optimist in privinta calificarii la Olimpiada de la Londra. Radu Voina a participat ca handbalist la editia din 1980, de la Moscova, acolo unde Romania a obtinut [...]
România betonată » Naţionala de handbal a cîştigat ultimul amical înaintea turneului preolimpic
"Nationala" Romaniei a cistigat ultimul amical inaintea turneului preolimpic de la Lyon, 25-22 cu Coreea de Sud, impresionind mai ales in aparare. Doua victorii si o infringere cu Coreea de Sud. Acesta e bilantul reprezentativei Romaniei [...]
Test picat » Naţionala de handbal a pierdut al doilea meci jucat cu Coreea de Sud, 26-30
Romania a pierdut al doilea meci cu campioana Asiei, 26-30, coreencele luindu-si revansa pentru infringerea de vineri seara, 28-29. "Nationala" feminina a Romaniei a pierdut clar al doilea meci de pregatire sustinut ieri, la Rm. Vilcea, in [...]
Oxigen pentru Franţa » România a trecut la limită de Coreea de Sud, scor 29-28
Romania a invins aseara, la Rm. Vilcea, "nationala" Coreii de Sud, campioana Asiei, formatie calificata la JO de la Londra. In perspectiva jocurilor din turneul de calificare de la Lyon (25-27 mai), partide in care va intilni Franta, [...]