Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Preşedintele Federaţiei de Kaiac-Canoe: "Avem potenţial uman!"
Presedintele FRKC, Ioan Birladeanu, s-a taiat de pe lista Mondialelor fiindca federatia nu are bani, dar e bucuros pentru rezultatele de la Poznan- Domnule Birladeanu, cum ati trait cursa de aur a baietilor?- Uff, cu emotii, emotii foarte [...]
România a pierdut în faţa Israelului şi are şanse mici de calificare » S-au îndepărat de Europene!
Romania a pierdut ieri al treilea meci consecutiv in preliminariile CE 2011 si are sanse tot mai mici de a prinde turneul final. Reprezentativa feminina a Romaniei a facut ieri cel mai bun meci din actuala campanie a preliminariilor CE [...]
Alina Dumitru promite aurul la Mondiale: "O să vedeţi o altă Alina!"
Alina Dumitru, campioana olimpica de la Beijing, se pregateste pentru Mondialele din Japonia, acolo unde tinteste doar aurul.Cu doar trei saptamini inainte de debutul Mondialelor de la Tokyo, Alina Dumitru, campioana olimpica de la 48 de [...]
Lucian Bute nu se teme de Jean Pascal » Cine-i şeful în Canada?
Lucian Bute spune ca nu-i e frica de Jean Pascal, pugilistul care se crede "rege" la Montreal si nu exclude o intilnire, in viitor, cu acesta.Romanul Lucian Bute, campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, a declarat intr-un interviu [...]
Distracţie cît cuprinde cu Narcisa Lecuşanu şi Ana Maria Brînză
Narcisa Lecusanu, fosta handbalista a Oltchimului, si Ana Maria Brinza, vicecampioana olimpica de la spada, s-au relaxat jucind fotbal pe plajaDupa 20 de ani pe terenul de handbal si veri petrecute in cantonament, Narcisa Lecusanu a ajuns in [...]
Oltchim a cîştigat "Szabella Cup" » Primul trofeu
Oltchim a cistigat aseara, la Gyor, "Szabella Cup", finalista Ligii Campionilor trecind si de echipa gazda, ETO Gyor, 29-28."Galacticele" de la Oltchim nu au mila de adversare nici in amicale. Dupa ce au eliminat Gyorul in semifinalele editiei [...]
Oltchim-Hypo Viena 29-22 la Szabella Cup
Campioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea a inregistrat a doua victorie la Szabella Cup, turneul amical care se desfasoara la Gyor, in Ungaria. Dupa ce vineri "galacticele" au trecut cu 27-23 de Syma Vac, simbata vilcencele au trecut categoric [...]
Oltchim a debutat cu o victorie la "Szabella Cup"
Oltchim a invins-o cu 27-23 pe Syma Vac, a treia echipa din Ungaria, in primul meci sustinut la "Szabella Cup" "Galacticele" au jucat primul din cele 24 de meciuri programate in Ungaria si Germania in doar 17 zile Finalista Ligii [...]
Oltchim a învins Gyorul, 29-28 şi a cîştigat Szabella Cup
Campioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea a terminat cu trei victorii turneul Szabella Cup, gazduit de Gyor vineri si simbata. "Galacticele" au invins cu 27-23 Syma Vac, cu 29-22 pe Hypo Viena si cu 29-28 pe ETO Gyor. Reeditarea semifinalei [...]
Handbalul românesc e scufundat în datorii şi restanţe! » FRH, mînă în mînă cu cluburile!
Jucatorii acuza federatia ca tine partea echipelor atunci cind ei fac memorii pentru ca nu si-au primit drepturile salariale.Revolta intre jucatorii si jucatoarele din Liga Nationala de handbal. Sportivii vor sa infiinteze un sindicat care [...]
Oltchim - Vac 27-23 la "Szabella Cup" în Ungaria
Campioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, a debutat cu victorie la "Szabella Cup", turneul amical care are loc la Gyor, in Ungaria. Vilcencele au invins vineri seara cu 27-23 pe Syma Vac, a treia echipa a Ungariei, formatia pregatita de fostul [...]
Cluburile de handbal nu au primit banii din drepturi TV şi nu mai vor să fie televizate!
Federatia nu le-a achitat primelor clasate bonusurile din drepturile de televizare si cluburile nu mai vor sa li se transmita meciurile1 milion de euro plateste DigiSport pentru drepturile TV la handbal pe trei sezoaneFRH a vindut drepturile [...]
Să facem cunoştinţă cu noua stea a Oltchimului » Yeliz Ozel, perla Turciei
Yeliz Ozel, cea mai valoroasa jucatoare din istoria handbalului turc, a venit in Romania sa cistige Liga Campionilor E o tipa speciala. O spune si numele, "ozel" traducindu-se chiar asa din limba turca: "special". Oltchim avea nevoie de un [...]
Kristine Lunde Borgersen a refuzat Oltchimul şi a rămas gravidă!
Dupa ce a pierdut finala Ligii Campionilor in fata Viborgului, campioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, i-a facut o oferta de transfer centrului norvegian de la daneze, Kristine Lunde Borgersen (30 de ani). Campioana olimpica i-a refuzat insa [...]
Prezenţa la Mondialul de polo, premiată cu 1.000 de lei » Calificare pe doi bani
Poloistii au primit pentru obtinerea biletelor la Mondiale cite 1.000 de lei prima din partea federatiei Reprezentativa masculina a Romaniei a obtinut saptamina trecuta a patra calificare consecutiva la Campionatul Mondial. Elevii lui Istvan [...]
"Galacticele" la treabă » Oltchim a cîştigat primul amical al verii
Oltchim a invins cu 34-14 pe SCM Craiova in prima partida de verificare sub comanda lui Peter Kovacs. Turcoaica Yeliz Ozel a facut spectacol la prima sa evolutie in tricoul vicecampioanei EuropeiCampioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, a jucat [...]
Handbalistele de la Oltchim au scăpat de stagiul montan. Urmează partidele amicale
"Galacticele" de la Oltchim au trecut de cantonamentul montan si se pregatesc acum de turneele de verificare din Ungaria si Germania. Vilcencele au programate 16 meciuri de pregatire pina la inceperea campionatului, pe 5 septembrieUngurul [...]
Del Potro şi-a găsit iubită!
Juan Martin Del Potro are o noua pasiune, o cheama Karina Jelinek si este un top-model de succes in Argentina.N-a mai jucat de la Australian Open. S-a operat la mina dreapta. Si si-a gasit iubita. Cam asta a facut Juan Martin Del Potro in [...]
Suferind 23 de eliminări, România a ratat calificarea în semifinalele Cupei Mondiale! » Război în bazin
"Nationala" Romaniei a doborit ieri un record: in meciul cu Statele Unite a suferit nu mai putin de 23 de eliminari. Antrenorul Istvan Kovacs nu mai avea la un moment dat pe cine sa trimita in bazin, cinci dintre elevii sai fiind eliminati: [...]
Suferinţa Adinei » Meiroşu a pierdut şi al doilea copil
Insarcinata in cinci luni si jumatate, Adina Fiera Meirosu, jucatoarea Oltchimului, a pierdut si al doilea copil Adina Fiera Meirosu, interul stinga al Oltchimului si al "nationalei" Romaniei, trece printr-o perioada foarte dificila a [...]
Portretul noului antrenor al Oltchimului, realizat de jucătoare: "Omul care nu rîde"
Asa l-au supranumit jucatoarele Oltchimului pe Peter Kovacs, tehnicianul maghiar care a preluat-o pe finalista Ligii Campionilor. Antrenorul vrea sa schimbe stilul echipei, mergind pe o aparare-beton si un contraatac iuteJucatorul secolului XX [...]
România a debutat la Cupa Mondială cu o victorie spectaculoasă în faţa Iranului » I-au măcelărit!
Nationala Romaniei a obtinut in fata Iranului, ieri, la Oradea, cea mai categorica victorie din istorie.Reprezentativa de polo a Romaniei a obtinut aseara, la debutul in Cupa Mondiala, cel mai net succes din istorie. In fata a 1.500 de [...]
Adi de la Vîlcea a compus un cîntec special pentru botezul fetiţei Luminiţa Huţupan » Chef de chef
Peste 150 de invitati au participat duminica seara, la Rm. Vilcea, la botezul Stefaniei, fetita de trei luni a Luminitei Hutupan Dinu.Fostul portar al "nationalei" a angajat trei ursitoare care i-au prezis un viitor fericit micutei Stefania, [...]