FOTBAL  »  AMICALE  »  DINAMO - CHIAJNA 1-1

S-au jucat cu focul » Dinamoviştii s-au întrecut în ratări în meciul de verificare cu Concordia

Articol de - Publicat duminica, 12 octombrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 11 octombrie 2014 22:09

"Cîinii" au folosit pauza competiţională, ieri dimineaţă, pentru a juca un amical, la Săftica, în compania celor de la Concordia Chiajna.
Meciul a fost cu circuit închis, fără public sau presă, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Boubacar (18) a deschis scorul, reluînd cu capul, după o centrare a lui Gavrilă. Welington (43) a egalat, după o fază trasă la indigo, sud-americanul punctînd tot cu o lovitură de cap.

"Băieţii au avut vînă, dar au şi ratat într-o veselie", a povestit Stoican ieri după-amiază pentru Gazeta Sporturilor. Firţulescu şi Bilinski, fiecare de cîte două ori, apoi Matei s-au întrecut în a irosi oportunităţi care de care mai clare. "S-a încărcat bine de tot în această săptămînă, mi-a plăcut cum au răspuns băieţii la antrenamente. Poate de aceea a lipsit clarviziunea în faţa porţii adverse. A rămas să răzbune ocaziile sîmbăta viitoare, în Gruia, cu CFR", a mai declarat Flavius.


Dinamo - Concordia 1-1 (1-1)
Au marcat: Boubacar (18) / Welington (43)
Dinamo: Kovacs - Bărboianu, Nedelcearu, Ad. Popa II, Grecu - Miranda, Boubacar, Elton - Alexe, Bilinski, Gavrilă. Antrenor Flavius Stoican. Au mai jucat: Unguru, Fai, Văduva, Firţulescu, C. Matei, V. Lazăr, Samoilă.


"Trebuie să fim mai atenţi şi pe faza de apărare! Nu ne putem permite luxul să primim goluri, apoi să încercăm să alergăm după victorie"
Flavius Stoican, antrenor Dinamo


Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (8)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Octombrie 2014, 05:04
Postat de calinescu_ pe 12 Octombrie 2014, 09:49

E CLAR PE ZI CE TRECE DEVENIM ECHIPA A II-A A CRAIOVEI .....!!!! PE CINE A PUS CAPITAN , PE BARBOIANU , PE COSTICA GRECU SAU PE FIRTULESCU ?????? O RUSINE DE ANTRENOR A CARUI IDOL ESTE PITZURCA ....!!!!

hai siktir, bai klonache. habar nu ai de unde provin jucatorii in cauza. nu mai spun ca tu nu esti nici un fel de dinamovist, ci doar un klonache penibil.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Octombrie 2014, 05:03
Postat de zidane92 pe 12 Octombrie 2014, 12:13

O rusine de suporter esti tu , Grecu a jucat la Pandurii nu la Craiova, iar Barboianu si Grecu atat cat joaca si -au facut datoria,iar Firtulescu e un jucator de lot ca multi altii ,oricum nu intra pe teren,pai puneti-l pe idolul vostru Negoita sa puna dreacu mana sa faca transferuri daca vreti fotbal,pana una alta sa ii multumim lui Flavius ca fara el ne luam fara numar ca la lautari meci de meci!

ala e o clona stupida a unuia din Berlin. presupun ca stii la cine ma refer.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Octombrie 2014, 05:02
Postat de nicolas.p pe 12 Octombrie 2014, 23:39

"Băieţii au avut vînă, dar au şi ratat într-o veselie",bravo Stoicane...pe tine nu te mai face bine nimic si vei continua sa te faci de ras cu fiecare zi cu echipa, dar mai ales in declaratii...omule tu si daca duci echipa in B vei spune ca jocul a mers si ca veti lupta pentru titlu...ESTI BOLNAV RAU si de aceea te rugam...PLEACA,nu ne mai chinui...daca tii la aceasta echipa...lasa-ne

agree.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează