FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  SEPSI - FCSB

SEPSI - FCSB 0-1. VIDEO + FOTO FCSB a câștigat Cupa României și merge în Europa League

SEPSI - FCSB, finala Cupei României +23   FOTO
SEPSI - FCSB, finala Cupei României

Articol de , - Publicat miercuri, 22 iulie 2020 20:46 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2020 22:08

FCSB a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe în finala Cupei României, scor 1-0, și s-a calificat în ediția următoare de Europa League. 

A fost un meci plăcut ochiului, dar fără condimente. FCSB a avut inițiativa, pentru a-și salva onoarea unui sezon mediocru, Sepsi a absorbit atacurile, trudind în căutarea unei lovituri letale. Cu un zvâc suplimentar la debutul lui Toni Petrea pe banca roș-albaștrilor, dar lipsită în multe rânduri de clarviziune și cu un joc previzibil, FCSB a surprins exclusiv cu acțiunile individuale. Prima ocazie mai de Doamne ajută! a fost a Florinel Coman (22), când a bătut o lovitură liberă, semipericulos. Ovidiu Popescu (30) a recuperat pe eroarea lui Achahbar, dar a tras cum i-ar fi fost jenă originalului Frank Lampard. Cea mai mare ocazie a primei părți i-a aparținut lui Man (34), însă a șutat prea sus, prea tare, de-a ajuns mingea la Monte Carlo. 

Curajoși și puși pe Cupă 

Și mai ofensivă încă din startul părții secunde, trupa lui Becali a dictat ritmul și muzica primei finale cu vuietul tribunei în megafoane. Moruțan (53) a avut un șut sănătos, ce l-a întins bine pe Niczuly, iar Panțâru (57) a rămas numai cu onoarea unei faze a la Marcelo în care mingea șutată de el a lovit violent bara. Tot așteptând ceva, nereușind să-l vadă prea bine la ochi pe Andrei Vlad, cei de la Sepsi s-au pripit la finalizare, în singurele două situații periculoase în care au pătruns în careul advers. Karanovici (37), Safranko (56) și Celea (85) doar au urmărit balonul, fără să-l mângâie cum trebuie. Că tot veni vorba de mingii, acestea s-au dezumflat în două rânduri, FRF a arătat carențe în a asigura suportul logistic, probabil, oamenii la costum încă mai căutau o formulă de răspuns oficial pentru ce Istvan Fulop n-a putut să evolueze aseară după modelul Andrei Vlad cu Dinamo în semifinalele Cupei. 

+19 FOTO

Comedie de gol 

În orașul lui Caragiale, o fază desprinsă din schițele marelui scriitor a făcut departajarea. Fără a invoca norocul proverbial al clubului, FCSB a a demonstrat sintagma că fotbalul ține cu cei ce-l practică și atacă poarta adversă. Un Rică Venturiano până la acea fază din minutul 65, Florinel Coman s-a desprins viclean din marcaj și a centrat în fața porții, unde Dimitrov a fost un cetățean turmentat și și-a dat cu stângul în dreptul. Man a mulțumit de cadou, trăgând cu sete, un gol simplu și tonifiant pentru cei îndrăzneți. Faza merită explicată fiindcă a fost singura în care FCSB a activat ca o unitate: degajare Vlad, Coman a câștigat duelul, a pasat către Moruțan care a dislocat tot sistemul defensiv - cu Dimitrov adormit în front și evitând ofsaidul advers -, Coman a urmărit faza, Adi Petre a pierdut prim planul duelul cu Dimitrov, dar bulgarul a greșit ca un gâgă, păcălindu-i și pe Bouhenna, și pe Sepsi. 

"Campionii, campionii" în delir 

Bouhenna (80) a completat ridicolul de la faza golului, cu două cartonașe galbene în nici trei minute și, automat, eliminare. FCSB a câștigat din elan o finală în care Sepsi a jucat rolul invitatului. Considerată cândva trofeul loserilor la FCSB, roș-albaștrii au întâmpinat fluierul final cu o bucurie exaltată, cu urlete, jonglând cu refrenele atipice momentului "Campionii, campionii" și "Forța Steaua". "Să vină Cupa la băieți!" în prima competiție ce se încheie, cum se încheie, în fotbalul românesc post-pandemie, iar FCSB ajunge, oficial, în preliminariile Europa League. 

82 de ediții ale Cupei Românieis-au jucat până acum 9 ani de existență are Sepsi OSK, în premieră aseară în ultimul act al competiției 5 ani a trecut de la precedenta finală de Cupă a celor de la FCSB, câștigată de roș-albaștri

„Pericol de COVID”

 În minutul 8, la o lovitură de colț, fundașul roș-albaștrilor, Andrei Miron l-a luat în brațe pe Bouhenna, dar arbitrul Sebastian Colțescu nu a dictat penalty. Practic, fundașul FCSB l-a îmbrățișat strâns pe adversar și nu i-a dat drumul câteva secunde. Gabi Balint, fosta glorie a Stelei, a comentat cu umor faza la DigiSport: "Acolo a fost pericol de COVID-19, Miron nu a respectat deloc distanța socială! Chiar nu înțeleg de ce și-a luat în brațe adversarul" a spus analistul Digi Sport.

Sepsi - FCSB 0-1

S-a terminat partida!

min. 90+3: Perianu intră în locul lui Florinel Coman. 

min. 84: Tănase încearcă o preluare în propriul careu de 6 metri. O greșește, dar reușește să respingă în ultima clipă în corner. 

min. 80: Bouhenna vede al doilea cartonaș galben pentru un placaj fără minge făcut asupra lui Dennis Man. 

min. 77: Bouhenna vede cartonașul galben pentru o lovitură aplicată lui Florinel Coman, înaintea executării unui corner. 

Știrea momentului: EXCLUSIV DSP Ilfov a băgat TOT LOTUL lui Dinamo în carantină 14 zile

min. 75: Sepsi a făcut două modificări. Leo Grozavu i-a introdus pe Diaz și Csiszer.

min. 65, GOL FCSB: Dennis Man trimite mingea în poartă la capătul unei gafe în lanț a apărătorilor lui Sepsi. Acțiunea a pornit de la pasa filtrantă a lui Moruțan către Florinel Coman. 

min. 57:  Panțîru lovește bara din dreapta porții covăsnenilor cu un șut violent. 

Ce a transmis o televiziune din Ungaria în locul anunțatei finale Sepsi - FCSB

min. 54: Olimpiu Moruțan are o incursiune de senzație. Păcălește elegant doi adversari și trage sub transversală de la 18 metri. Niczuly se întinde și respinge peste poartă.

min. 46: Adi Petre și Olimpiu Moruțan intră la FCSB în locul lui Vînă și Olaru.  Safranko și Lorand Filip, oamenii trimiși de Sepsi în teren în locul lui Karanovic și Carnat. 

A început repriza secundă!

S-a terminat prima repriză din Sepsi - FCSB!

min. 45: Florin Tănase scapă singur cu portarul după o pasă interesantă a lui Florinel Coman. Tușierul ridică însă fanionul. 

min. 35: Florin Tănase îl găsește pe Dennis Man în flancul drept. Extrema își păcălește adversarul, își face mingea pe „șiret”, dar nu cadrează execuția.

Control antidoping la finala Cupei României

min. 30: Ovidiu Popescu șutează puternic de la 18 metri. Mingea trece puțin peste poartă.  

min. 22: Florinel Coman execută puțin pe lângă poartă lovitura liberă de la 18 metri.

+19 FOTO

min. 20: Jocul de posesie al celor de la FCSB nu funcționează. Apar multe greșeli încă din momentul în care balonul e în zona fundașilor centrali. Olaru obține însă o lovitură liberă periculoasă de la marginea careului advers.

min. 17: Sepsi obține un nou corner, după respingerea cu capul a lui Panțîru.

min. 10: Sepsi presează, obține 3 lovituri de la colțul terenului la rând, dar nu periclitează poarta lui Andrei Vlad. 

min. 5: Radoslav Dimitrov are o incursiune deosebită în flancul drept. Sepsi obține un corner.

min.3: Florin Tănase centrează periculos, paralel cu linia porții. Florin Ștefan respinge la siguranță, în corner. 

min. 1: Dennis Man cere lovitură de la 11 metri, după un duel în careu cu Ronaldo Deaconu. 

Partida a început la ora 20:03!

Startul partidei întârzie din cauza unor probleme cu plasa porții lui Andrei Vlad. 

Sepsi - FCSB, echipele de start

Sepsi: Niczuly - Dimitrov, Bouhenna, Tincu, Fl. Ștefan - R. Deaconu, Vașvari, Achahbar - Carnat, Karanovic, M. Ștefănescu 
Rezerve: Fejer - L. Kovacs, Celea, G. Dragomir, L. Fulop, Diaz, Safranko, Gal Andrezly, Csiszer Antrenor: Leo Grozavu

FCSB: A. Vlad - V. Crețu, Miron, I. Cristea, Panțîru - Ov. Popescu, D. Olaru, I. Vînă - D. Man, Fl. Tănase, Fl. Coman 
Rezerve: R. Udrea - Moruțan, A. Petre, C. Dumitru, Perianu, Pantea, V. Pandele, Istrate, A. Niță 
Antrenor: Toni Petrea

  • După 5 meciuri în care FCSB a început în atac cu Adrian Petre, pe poziția de vârf împins, astăzi în locul lui apare Florin Tănase

FCSB: 99. A. Vlad - 2. V. Crețu, 4. Miron, 16. I. Cristea, 3. Panțâru - 27. Olaru, 23. Ov. Popescu, 10. Fl. Tănase - 98. Man, 19. Ad. Petre, 7. Fl. Coman
REZERVE: 33. Udrea, 11. Moruțan, 18. Soiledis, 20. Vână, 22. C. Dumitru, 26. Oaidă, 28. Pantea, 29. Pandele, 92. Ad. Niță
ABSENȚI: Al. Stan, Nedelcu, L. Filip, (accidentați)
ANTRENOR: Toni Petrea

Stadion: "Ilie Oană" (Ploiești)
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova) / Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui) și George Neacșu (Câmpulung Muscel)

Citește și alte știri despre Sepsi - FCSB: 

FCSB, două înfrângeri la TAS! Becali pierde războaiele cu Talpan și Burleanu

SEPSI - FCSB. EXCLUSIV O nouă dilemă la FRF înainte de finala Cupei! Problema ridicată de Sepsi + cum poate afecta cazul „Andrei Vlad”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (490)
dansy
dansy  •  23 Iulie 2020, 09:45

FCSB nu a castigat nimic.Pardon a castigan si mai multa ura si desconsiderare .Burleanu a com is-o din nou in favoarea FCSB.Coltescu a tras cu dintii pentru FCSB.Cum sa fii suporterul unei astfekl de echipe care fura,fura,fura,furaaaaaaaaa pe fata si apoi se lauda cu trifeele castigate incorect.Domnule ziarist se poate sa nu fi vazut cel putin 2 faze grele?????? -tinerea in brate, secunde bune, efectuata de MIRON in propriu careu-penalti clar sub ochii arbitrului si ai intregii tari; -Acel cot in plina figura dat de Cristea uni adversar pentru care alt arbitru ar fi dat rosu direct.

1578362032478810
Tihamér Takó  •  23 Iulie 2020, 08:35

Un meci echilibrat 65 de minute,dupa care golul a facut dezechilibrul cu ajutorul lui Coltescu -virusul lui SEPSI OSK in acest campionat-ne sanctionand ofsaidul din momentul pornirii atacului din care s-a marcat golul si datorita cartonasului rosu,aratat la un meci plin de fair play.SEPSI OSK nu trebuie sa aplece capul,a facut fata cu brio unei finale de altfel frumoasa,fara evenimente nesportive.Felicitari SEPSI OSK !

tictris
tictris  •  23 Iulie 2020, 01:11
Postat de bast pe 23 Iulie 2020, 00:57

sper că cineva a salvat comentariul „iluminist”

Da, l-am salvat eu, spre eterna aducere aminte a forumului astuia. Dupa mine, catalynna asta e MULT sub nivelul etic si moral al unui fost puscarias, Gigi Becali! Trist, dar adevarat... Romania, te iubesc!!!

Vezi toate comentariile (490)
Comentează