FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  8-IMI DE FINALĂ

Steliştii n-au emoţii cu Timişoara » "Nu mai e aceeaşi, ne vom califica"

Helmuth Duckadam
Helmuth Duckadam

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 05 octombrie 2011 17:33

Vezi aici meciurile din optimile Cupei României!

Steliştii n-au avut noroc la tragerea la sorţi pentru optimile de finală ale Cupei României. Echipei roş-albastre i-a fost sortită Poli Timişoara, cea mai puternică echipă aflată în urna C. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, meciul se va disputa la Timişoara.

Preşedintele Helmuth Duckadam n-are însă emoţii în privinţa calificării.

"Mi-ar fi plăcut să cădem cu altă echipă, dar nu e nici o problemă. va fi un stadion plin, atmosferă frumoasă şi ne vom califica. Sînt convins. Primul nostru atuu e valoarea. Timişoara nu mai e aceeaşi cu cea care a terminat pe locul doi. Sigur va fi un meci interesant, dar nu ar trebui să avem probleme de calificare.

Mergînd pe trei fronturi nu e simplu. Trebuie să avem şi un parcurs favorabil ca să ajungem din nou în finală. Sper să nu fie nevoie să riscăm cu jucători mai puţin folosiţi şi să ne calificăm în faza următoare", a spus Duckadam la televiziunea sportro.

Părerea preşedintelui a fost împărţită şi de Valeriu Argăseală: "Timişoara e o echipă puternică, dar să nu uităm că e o echipă de Liga a II-a. O să fie un meci frumos, pentru că la Timişoara sînt suporteri pătimaşi, iar gazonul permite un joc în viteză, spectaculos. Timişoara a terminat pe 2 anul trecut, dar a mai slăbit, a pierdut mulţi jucători. Nu e o tragere cu ghinion, la fel se spunea şi anul trecut şi tot am cîştigat trofeul"

-----------------

Daniel Stanciu: "Timişoara e cu mult peste valoarea unor echipe din Liga 1, veţi avea o surpriză în Cupă"
Team managerul Politehnicii Timişoara, Daniel Stanciu, a prefaţat duelul cu Steaua din optimile Cupei României, spunînd că jucătorii săi se vor mobiliza cu totul altfel faţă de meciurile din liga a doua.

"Poli Timişoara e o echipă nouă, cu foarte mulţi jucători tineri, dar care e cu mult peste valoare majorităţii echipe din Liga 1. Sînt sigur că tribunele vor fi pline, suporterii sînt nerăbdători să vadă din nou un meci la nivelul primei ligi.

Jucătorii se vor mobiliza altfel la meciul cu Steaua. Chiar şi cu Ceahlăul am jucat la pas şi i-am eliminat fără probleme. Cu Steaua vor juca altfel, pentru că fotbaliştii sînt nerăbdători să arate că ar fi meritat să joace în continuare în primul eşalon", a spus Daniel Stanciu la televiziunea sportro.

-----------------

Costache: "Vom juca cel mai probabil în Giuleşti" (CS Otopeni - Rapid)
Cristi Costache, purtătorul de cuvînt al Rapidului, a comentat tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României, tragere care le-a adus în cale giuleştenilor pe CS Otopeni.

"Am avut din nou noroc aşa cum s-a întîmplat şi în 16-imi. Avem un adversar mai slab, se joacă şi în Bucureşti, urmează să arătăm pe teren de ce sîntem în stare. Nu ne era frică de nimeni, dar era acea problemă a deplasării. Meciul urmează să se dispute imediat după partida cu Steaua, aşa că scutim oboseala.

Bănuiesc că ne vom înţelege cu oficialii de la Otopeni să disputăm meciul pe Giuleşti pentru că acolo sînt alte condiţii. Bineînţeles, obiectivul nostru e cîştigarea trofeului pentru că Rapid are o tradiţie extrem de bogată în această competiţie", a spus Costache la televiziunea sportro.

------------------

Zotta: "Ne bucură că jucăm acasă în Cupă, avem timp să ne odihnim" (FC Vaslui - Dunărea Galaţi)
Preşedintele Vasluiului, Constantin Zotta, s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi a optimilor Cupei României, spunînd că aspectul pozitiv este faptul că echipa sa va juca pe teren propriu meciul cu Dunărea Galaţi.

"Sînt mulţumit în primul rînd pentru că avem şansa de a juca acasă. Avem un program infernal, iar un meci acasă ne dă şansa să ne odihnim mai mult. Nu cunosc prea multe despre adversari, doar că formează o echipă ambiţioasă şi destul de bună. Sper să fie un meci frumos şi să cîştige Vasluiul.

Începem o perioadă grea, cu meciuri din trei în trei zile, dar vrem să ieşim cîştigători din acest meci de Cupă. Vrem cu orice preţ să aducem un trofeu la Vasluiu. Sau, de ce nu?, să aducem şi cupa şi campionatul la Vaslui. Cel mai tare şi mai frumos meci va fi Astra - Petrolul, sînt convins că va fi un meci de mare angajament, care naşte mari ambiţii. Sînt sigur că vor apărea şi surprize în această fază a Cupei", a spus Zotta.

Vezi aici toate reacţiile după tragerea la sorţi!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (37)
netsnake
netsnake  •  27 Octombrie 2011, 04:15

Chiar nimeni nu realizeaza ca in toata desfasurarea de anul acesta a Cupei Romaniei s-a facut o eroare foarte mare inca de la inceput: Poli TTimisoara NU AVEA CE SA CAUTE IN URNA C sau in alte urne alaturi de echipe ce joaca de o vesnicie in ligi inferioare. Fiind vice-campioana, trebuia sa fie in urnele favoritelor. Asta a fost o alta magarie marca SANDU / Stan / FRF. Dar chiar si asa, Poli va tine capul sus, indiferent de rezultatele meciurilor, pentru ca Poli a fost mereu o echipa fair-play. De suporteri nu mai are rost sa amintesc, o tara intreaga ii cunoaste.

gabifa
gabifa  •  09 Octombrie 2011, 15:23

de ce nu poate,vom canta la acest meci DEMISIA LUI mircea sandu si a lui dragomir,nu ptr iancu ci ptr binele fotbalului din romanica ,forza POLI TIMISOARA& UNIVERSITATEA CRAIOVA

bluevibess
bluevibess  •  07 Octombrie 2011, 09:52
Postat de cfr..victorie pe 06 Octombrie 2011, 09:45

Ce glumet esti in dimineata asta!:)))))))))))))) Nu stiu cum spui poti scoate aberatiile astea,prin ce intelegi tu stimate a fi "peste" ? Clasarea tot timpul pe locul 2-3 intr un campionat si accederea pana in actul final a cupei??! Hai ca asta a fost buna!

:))) Ce prost esti! Cand ne-ati batut ultima oara?!! Hai vreau sa aud:))

Vezi toate comentariile (37)
Comentează