FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Piţi l-a împrumutat cu bani pe Mititelu » 1,2 milioane € pentru Dănănae şi Găman

Valerică Găman, Găman, U Craiova
Valerică Găman, Găman, U Craiova

Articol de - Publicat joi, 02 septembrie 2010 00:00

Piţurcă l-a împrumutat pe Mititelu ca să aibă bani de achiziţii şi de salarii, însă i-a luat dezlegările celor mai buni doi jucători


Prin instalarea lui Victor Piţurcă în fruntea staff-ului tehnic al Universităţii, Adrian Mititelu nu şi-a rezolvat doar problema antrenorului, ci şi a "sponsorului" care să-l ajute să depăşească jena financiară pe care traversează în ultima vreme. Surse autorizate susţin că ex-selecţionerul i-ar fi dat deja patronului oltean 1,2 milioane de euro, o parte din aceşti bani fiind folosiţi deja pentru realizarea transferurilor lui Răzvan Stanca şi Dorel Stoica, dar şi pentru achitarea salariilor către fotbalişti, restante de peste două luni.

În schimb, Piţurcă i-ar fi cerut lui Mititelu dezlegările a doi dintre cei mai valoroşi jucători: fundaşul dreapta Ovidiu Dănănae (25 de ani) şi stoperul Valerică Găman (21 de ani). Cei doi sînt de mai multă vreme printre favoriţii lui Piţi, care a încercat să-i ducă în Ghencea în urmă cu două luni. Atunci, a oferit sume consistente pe Dănănae şi pe Găman, însă s-a lovit de refuzul categoric al finanţatorului din Bănie.


1,5 milioane de euro e cota de piaţă a lui Dănănae, conform transfermarkt.de. Găman ar valora cu 300.000 € mai mult

450.000 de euro însumau restanţele salariale către fotbaliştii Universităţii


"Eram în şantier"
Fostul antrenor al juveţilor, Aurel Ţicleanu, a povestit la emisiunea Fotbal Club, de la DigiSport, perioada petrecută în Bănie. "Am avut o pregătire scurtă şi am intrat în campionat fără a avea ideile clar transmise către jucători. Aveam o ambiţie extraordinară să facem ceva bun anul acesta. Eram, ca rezultate, peste ce fusese anul trecut. Încă eram în şantier, în atelier... Din păcate, n-am mai apucat să ducem la bun sfîrşit ce începusem", a spus Ţicleanu.

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (26)
eunescu09
eunescu09  •  09 Septembrie 2010, 13:20

@fc_oltenia_craiova Flacaul asta iesit acum din buda inca mestecand pare a semana leit cu eugen........ sa fie siamezi sau doar mancatori din aceasi oala cu dejectii?

gicu_de_la_scularie
gicu_de_la_scularie  •  02 Septembrie 2010, 12:52

de unde stiti ma voi, aia de la cancan baga ca i-a dat hotelul new york, libertatea ca si-a ipotecat casa .... stati toti in redactii si va ganditi de unde are mititelu bani ....

fc_oltenia_craiova
fc_oltenia_craiova  •  02 Septembrie 2010, 12:34

FORZA GMCFR alias OLTENIA CRAIOVA echipa de fotbal cu adevarat a orasului CRAIOVA. HAI CU PROMOVAREA. universitatea va retrograda cu barbut si mititelu. nu va faceti probleme nu veti pierde voi nimic nu e echipa voastra e a familiei mititelu si a lu barbut nu inteleg de ce o aparati atata,veti vedea ca lumea s-a saturat de alb si albastru deja echipa asta e distrus mentalitatea Craiovei a devenit o echipa boema care nu face niciodata vreo performanta doar agita stadionul cu cantece comuniste

Vezi toate comentariile (26)
Comentează