FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

17 echipe în Liga 1, U Cluj a luat licenţa! "Totul este în regulă, pe 5 iulie vom fi anunţaţi oficial"

Articol de GSP - Publicat joi, 20 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 20 iunie 2013 16:52

Lovitură de teatru, Liga 1 va avea 17 echipe din sezonul viitor! Sau cel puţin aşa susţine preşedintele Universităţii, Ioan Mărginean.

Chiar dacă decizia nu este oficială, preşedintele Consiliului de Administraţie al ardelenilor a confirmat o discuţie pe care a avut-o cu un oficial de la TAS: "Azi am vorbit cu cineva de la Lausanne şi mi-a spus că totul este în regulă. Pe data de 5 iulie vom fi anunţaţi oficial că avem licenţă pentru a evolua în Liga 1", a declarat Ioan Mărginean pentru Digisport.

În aceste condiţii, Liga 1 va avea 17 echipe din sezonul următor, 13 care au rămas în Liga 1 pe plan sportiv plus cele 4 promovate. Singura care nu a scăpat este Rapid.

Universitatea Cluj s-a salvat de la retrogradare pe plan sportiv, terminînd sezonul pe locul 12, dar nu a primit licenţa pentru Liga 1 nici la apel. Imediat, oficialii clujeni au făcut contestaţie la TAS, considerîndu-se nedreptăţiţi de această decizie.

Viorel Duru va fi şomer dacă U Cluj primeşte licenţa. Mircea Sandu a declarat că preşedintele Comisiei de Licenţiere va fi dat afară dacă U Cluj scapă la TAS.

 

Citește și:
Tatuajul cu care a apărut David Popovici la finala de la Campionatele Naționale
Altele
Tatuajul cu care a apărut David Popovici la finala de la Campionatele Naționale
Dorit de FCSB, Charalambous a dat răspunsul FINAL: „Nu m-a surprins”
Superliga
Dorit de FCSB, Charalambous a dat răspunsul FINAL: „Nu m-a surprins”
Antrenorul pe care Florin Prunea îl propune la FCSB: „Cu el aș merge” » Vine joi la conferința campioanei
Superliga
Antrenorul pe care Florin Prunea îl propune la FCSB: „Cu el aș merge” » Vine joi la conferința campioanei
Chivu a evitat s-o pună în situație delicată pe Monica, prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful lui Inter: „Dacă spun, mă dau afară”
Campionate
Chivu a evitat s-o pună în situație delicată pe Monica, prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful lui Inter: „Dacă spun, mă dau afară”
Cel mai scump apartament din istorie. Rinat Ahmetov a cumpărat un apartament cu 21 de camere pentru 471 milioane euro
Profit.ro
Cel mai scump apartament din istorie. Rinat Ahmetov a cumpărat un apartament cu 21 de camere pentru 471 milioane euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como


Comentarii (80)
vasile_89
vasile_89  •  21 Iunie 2013, 14:06

Baiatul ii nebun ,poate a vorbit cu avocatul lui U :)) SI la asigurat de asemenea titlu de babuini ,vai de scoala care ati facut-o

exorientelux
exorientelux  •  21 Iunie 2013, 09:11
Postat de exorientelux pe 21 Iunie 2013, 09:10

Duru e de vina pentru ca nici la apel n-a dorit sa le dea licenta. Iar daca el e specialistul lui peste prajit, ar fi putut anticipa ca planul acela se va aproba, deci daca ar fi vrut, le-ar fi putut da licenta atunci cand le-a dat-o si celorlalte echipe.

sau putea sa le dea licenta conditionat, ca pana in luna iulie, ziua X, cand se fac tragerile pentru liga 1 sa aiba planul vizat, in caz contrar, licenta devina invalida. Eu cred ca acolo a fost REA vointa, iar Duru trebuie sa plateasca!

exorientelux
exorientelux  •  21 Iunie 2013, 09:10
Postat de ovi81ugw pe 20 Iunie 2013, 23:02

vinovat e sandu ...nu duru...regulamentul e prost...dc trebuie data licenta inaintea sfarsitului de campionat????putea fi un termen de ex 30 zile inaintea startului de campionat....daca aveau decizia judecatorului cu aprobarea planului de redresare,conform cu regulamentul,duru, trebuia sa dea licenta , dar u cj nu a avut-o,...ok intre timp au primit decizia si acum vor castiga la tas...nu inteleg dc nu au asteptat decizia judecatorului...ma refer la sandu si la regulamentul lui...ahaa am uitat ca sandu vrea 14 echipe...asta a fost graba

Duru e de vina pentru ca nici la apel n-a dorit sa le dea licenta. Iar daca el e specialistul lui peste prajit, ar fi putut anticipa ca planul acela se va aproba, deci daca ar fi vrut, le-ar fi putut da licenta atunci cand le-a dat-o si celorlalte echipe.

Vezi toate comentariile (80)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”