Articol de Liviu Manolache, Adrian Florea - Publicat duminica, 18 iunie 2023 10:41 / Actualizat duminica, 18 iunie 2023 13:24
Pe 18 iunie 1983, Divizia A programa etapa cu numărul 32, cap de afiș fiind derby-ul Dinamo - Craiova. Adică primele două clasate, despărțite de numai două puncte, în favoarea gazdelor (45/43).
La capătul unei întâlniri pe care au dominat-o categoric (27-6 fiind raportul șuturilor la poartă, 9-4 cadrate!), roș-albii au scos un singur punct, 1-1, Cârțu egalând la ultima fază.
Totuși, remiza respectivă s-a dovedit decisivă în lupta la titlu, tranșată în cele din urmă de bucureșteni. Fără patru „grei”, Ștefănescu, Balaci, Donose și Crișan, oltenii au scos maximum din acel duel.
Cum s-a retras Cornel Dinu la ultimul meci: „Insuficiență respiratorie acută”
Chiar dacă ulterior au mai fost două runde de campionat și două de Cupă, partida din urmă cu exact 40 de ani a rămas în istorie drept ultima din cariera jucătorului Cornel Dinu. Titular în centrul defensivei, alături de Alexandru Nicolae, cel ce avea să devină Mister-ul fotbalului nostru a părăsit terenul în minutul 25, în urma unei accidentări. Ziarul „Sportul” nota: „A acuzat o durere intercostală și, din această cauză, o acută insuficiență respiratorie”.
Cum decizia de a se retrage fusese de mult luată, Dinu n-a mai forțat pe finalul acelei stagiuni și a devenit oficial doar secundul lui Nicolae Nicușor. Procuroru' avea 35 de ani, dintre care 17 petrecuți pe gazoanele primului eșalon.
La aproape 3 luni distanță, în săptămânalul „Flacăra” din 2 septembrie '83, marele dinamovist a acceptat propunerea lui Ovidiu Ioanițoaia de a face o „spovedanie” completă. După patru decenii, Gazeta publică acel interviu, „Retragerea unui mare fotbalist”, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
Cornel Dinu, interviu după meciul de retragere: „Noroc că nu mă rup de fotbal, altfel n-aş fi rezistat”
- Trist, Cornele?
- Mai degrabă preocupat.
- Mulţi spun c-ai fi putut să mai joci.
- M-am tot gândit la asta, m-am sfătuit şi cu cei dragi, cu Silvia, până la urmă însă am decis: a venit timpul! Noroc că nu mă rup de fotbal, altfel n-aş fi rezistat.
- Mi s-a povestit că retragerea ta a fost foarte frumos sărbătorită sâmbătă, pe Dinamo. Numai că Vasile Bageac, cel care a făcut poze pentru „Sportul”, mi-a zis că erai teribil de emoţionat. Erai?
- Probabil. Nu-i uşor să te laşi după atâţia ani, între care 18 petrecuţi la aceeaşi echipă. Deşi, dacă socotesc bine, sunt chiar 19. O viaţă de om, nu? Dinamo a fost, în tot acest răstimp, casa mea, masa mea, familia mea. Clubului şi Ministerului de Interne, care m-au ajutat să ajung се-am ajuns, maestru emerit al sportului, absolvent de Drept, locotenent-colonel etc., le datorez imens. Nu mă voi putea achita niciodată.
- De fapt, ai început să joci ia Târgovişte, da?
- Exact. Primii mei antrenori s-au numit Eugen Popescu şi Gheorghe Ticuşan. La 16 ani, graţie Iui Rudy Wetzer şi Gică Nuţescu, am fost promovat în prima echipă, în "B". Eram mijlocaş şi inter, mai mult atacam. Portarul Fane Marcu m-a recomandat lui Traian lonescu, pe timpul acela antrenor principal la Dinamo. Nea Traian, cum obişnuia, şi-a trimis "spionii" să mă vadă. Probabil că le-am plăcut. Apoi, încă în 1965, a venit chiar dânsul la Târgovişte şi a stat de vorbă cu părinţii mei. În anul următor, am trecut la Dinamo.
„Nu cred că Radu s-a bucurat că am intrat în locul lui Lică”
- Ai debutat în "A" într-un meci cu Steagul Roşu.
- N-a fost un debut prea fericit. Braşovul ne-a bătut cu 1-0, Ganea marcând din 11 metri. Din primăvara lui 1967, am jucat, multă vreme, fundaş central la marcaj, făcând pereche cu Nelu Nunweiller, care era libero.
- Nelu te-а acceptat imediat?
- Ştiu de ce mă întrebi, intram pe locul lui Lică, fratele său. Nu s-o fi bucurat, dar n-a zis nimic. Aş minţi dac-aş spune că, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor, n-a fost corect cu mine. A fost. L-am simţit totdeauna ca pe un prieten mai mare, cu mai multă experienţă. Abia după 1971 am urcat în linia de mijloc.
- Totuşi la Guadalajara, în 1970, ai plecat ca mijlocaş, greşesc?
- Așa este, dar tot ca fundaş central am fost folosit. La marcaj, lângă Lupescu. În Mexic i-am avut în faţă, ca adversari direcţi, pe Pele şi pe Hurst, nume cu rezonanță.
„Pele avea o intuiție genială”
- Care dintre ei te-а impresionat cel mai tare?
- Fără discuţie, Pele. Poate şi pentru că mi-a făcut o figură care nu se uită. Eu şi Liță Dumitru îl marcam, cu schimbul. La o fază, Pele era cu spatele la mine, mingea venea şi am fost sigur, în prima fracţiune de secundă, că-l voi deposeda. Însă el, deşi nu m-a văzut, m-a simţit. A deviat mingea pe lângă mine şi, cu o piruetă, m-a depăşit. Nu execuţia în sine m-a uluit, cât intuiţia lui, absolut genială. De-atunci n-am mai întâlnit aşa ceva!
- Hai să terminăm cu acest capitol. Ai văzut mulţi fotbalişti celebri, ai jucat împotriva lor, Pele te-a impresionat într-un meci, dar care dintre ei, judecând la rece, ţi s-au fixat in memorie?
- Mi-au plăcut, cum să zic?, jucătorii cerebrali, de tip Beckenbauer, Bobby Charlton, Overath, Bulgarelli. Cu ultimul am rămas prieten. Știau totul. Totuși, nu erau egoişti, se subordonau echipei.
- De la acel 1-1 cu Austria, înregistrat la Linz, pe 1 mai 1968, ai mai jucat în naţională de alte zeci de ori. Dacă ar fi să povesteşti unul dintre aceste meciuri, la care te-ai opri?
- Aş alege tot 1-1 cu Anglia, pe Wembley, 15 ianuarie 1969, revanşa acelui 0-0 de la Bucureşti, disputat la 6 noiembrie '68.
„Jackie Charlton parcă ne ocrotea”
- Cornele, parcă eşti un computer! Cum de ţii minte, cu exacitate, scorurile, datele etc?!
- Nu mi le mai reamintesc pe toate, însă 6 noiembrie reprezintă ziua de naştere a unuia din jucătorii pe care i-am iubit din tot sufletul. Ziua lui Pârcălab, așa că n-o uit. Ne întoarcem pe Wembley, da? Veneam după un 0-5, în pregătiri, cu Standard Liège şi eram, cu toţii, nu doar foarte tineri, ci şi foarte speriaţi. Am ieşit însă, îţi aduci aminte?, cu faţa curată, rezultatul de 1-1 însemnând, cum s-a scris, actul de naştere al generaţiei Guadalajara. Atmosfera de după partidă mi-a rămas adânc întipărită în minte. Englezii, deşi campioni ai lumii, n-aveau niciun fel de morgă. La banchet, tot felul de suporteri, între care şi femei în vârstă de 70 de ani, ne cereau autografe nouă, unor copii. Alături, Jackie Charlton parcă ne ocrotea. Personal, în sala aceea copleşită de amintiri din istoria fotbalului, m-am simţit foarte mândru. Că vin de unde vin, că sunt ce sunt, că fac ce fac.
- Sunt dator cu încă o întrebare: ai schimbat, la Dinamo şi la naţională, 3 generaţii, începând cu Nelu Nunweiller şi Cornel Popa, continuând cu Coman şi Dumitrache, terminând cu Moraru şi Augustin. Pe care dintre toţi aceşti jucători renumiţi i-ai iubit cel mai tare?
- Îţi răspund fără ezitare: pe Dumitrache. Am împărţit, ani şi ani, aceeaşi cameră. Avea calităţi extraordinare şi făcea lucruri unice. Îi centram, la antrenament, timp de o oră şi jumătate, şi nu-l vedeam greşind niciun voleu. Toate mingile, izbite în plin, intrau între stâlp şi bara de fier! A fost, nu vorbesc degeaba, un fotbalist fără egal. Păcat că fizicul l-a dezavantajat. Lângă el l-aş aşeza pe Pârcălab.
- S-o mai scurtăm, Cornele, antrenamentul bate la uşă. Deci, 67 de partide în naţională, 454 în Divizia A, recorduri absolute pentru fotbalul nostru, șase campionate şi două Cupe cu Dinamo, cum îţi explici acest palmares?
- Am fost, întâi şi întâi, un mare ambiţios. Când mi-am pus în cap să devin fotbalist, m-am hotărât să ajung cel mai bun!
„Alţii au fost mai dotaţi decât mine”
- Dac-ai fi ales altceva?
- Cred că lucrurile n-ar fi stat altfel. Nu m-aş fi dat bătut. Aş fi tras, ca şi pe teren, cu dinţii. Alţii au fost mai dotaţi decât mine, nu zâmbi, dar n-au vrut atât. Îndrăznesc să afirm că nici Lucescu n-a fost diferit, şi el a muncit ca la galere. Nici el, nici eu n-am trădat fotbalul niciodată. Îmi displac destule, însă jumătăţile de măsură cel mai mult.
- Vai de jucătorii care vor lucra cu antrenorul Dinu!
- Crezi?! În privinţa muncii nu accept nici o scuză. Cred că am, totuși, multă înţelegere pentru jucători. Logic, doar am mâncat pâinea lor.
- Apropo de antrenori, ai avut destui, nu? Cu care te-ai împăcat, cu care te-ai certat?
- Au existat, e drept, antrenori cu care nu m-am prea potrivit, dar am colaborat cu toţi. L-am admirat fără rezerve pe Traian Ionescu, la care am descoperit nu doar multă competenţă, ci şi un temperament ca al meu. Angelo Niculescu a însemnat mult pentru mine, cu calmul lui imperturbabil. Am rămas cu o părere excelentă despre Cosmoc, ca şi despre Voica, tehnicieni lucizi, citiţi. Recunosc meritele lui Covaci şi ale Iui Valentin Stănescu, oameni cu experienţă bogată, adevărate enciclopedii şi, în plus, povestitori fermecători. Vreo doi ani, între 1976 şi 1978, pe când Covaci şi Cernăianu conduceau naţionala, n-am mai fost convocat, zicându-se că-s prea bătrân... Am revenit, pentru vreo 15 meciuri, în 1979, însă nu port decât regretul de a fi pierdut alte 15-20 de selecții. Ranchiună nu port nimănui. Poate c-am avut, uneori, gura cam mare, dar atât : împotriva fotbalului n-am acţionat niciodată. La Dinamo, ca să mă întorc la întrebare, i-am avut pe Bazil Marian, pe Nelu Nunweiller şi, în câteva rânduri, pe Nicuşor, oameni de ispravă. A fost, dacă vrei, norocul meu şi al generaţiei din care fac parte că am lucrat sub mâna unor antrenori destoinici, ca şi sub supravegherea unui medic foarte competent, Dumitru Tomescu.
- Câteva cuvinte despre arbitri?
- Mai bine nu! Mă rog, cum vrei. Ei au însemnat, mai ales la începutul carierei mele, o problemă, dar una aparentă. Acum, când mă gândesc, îmi vine să râd: ce aveam de împărţit cu ei? Mintea românului de pe urmă, nu-i aşa? Am avut şi avem arbitri de elită, iar cei tineri, Teodorescu, Igna, Petrescu, mi se par în mare progres. Păcat că mulţi dintre ei tac pe teren. Bentu, de pildă, vorbea, te făcea să înţelegi сe ai greşit. Limona la fel.
„Am deja două cărți de strategie”
- Uite aşa, încet, încet, am ajuns la zi. Cum e pe banca antrenorilor?
- La zi e un fel de-a zice, căci am 3 ani de când sunt secund. Şi pe vremea lui Valentin Stănescu, care răspundea, în paralel, de lotul național și de Dinamo, tot asta am făcut. Vreau să spun că nu-s chiar nou în meserie. Am şi scris, împreună cu profesorul Ion Ionescu, două cărţi de strategie a fotbalului.
- Şi?
- Sper să las ceva şi ca antrenor. Avem datoria de a crea o şcoală, Lucescu a deschis un drum, îmi place, pe el voi aduce, dacă voi fi în stare, şi lucruri noi. Mişcări tactice. Poate chiar un sistem de joc. Până acum mai mult am importat, a venit vremea să inventăm. Fotbalul nostru e, geografic şi temperamental, la întretăierea mai multor şcoli, să luăm de la fiecare câte ceva, cu discernământ, dar să ne-o facem pe-a noastră. Avem, zic eu, tot ce ne trebuie, se cuvine doar să muncim mai serios, mai responsabil.
- Care crezi că e cel mai mare câştig al fotbalului românesc din aceşti ani?
- Căpătarea încrederii.
- Adică?
- De la un timp, jucătorii noştri au lepădat complexele. Craiova a contribuit mult la această ridicare a capului. Iată, Dinamo a jucat, mai deunăzi, cu Aberdeen şi cu Liverpool, echipe din primă linie a fotbalului mondial, cea dintâi fiind deţinătoarea Cupei Cupelor. Crezi că Augustin a mai simţit frica pe care eu, de pildă, am încercat-o pe Wembley, în 1969? Nu! Vorba lui Rică Răducanu, doar englezii ăştia n-au 3 picioare!
Ce a discutat cu Alex Ferguson
- Eşti pentru contacte internaționale cât mai dese?
- Indiscutabil, dar cu judecată. Turneele estivale au fost, fără îndoială, utile, însă fotbalul nostru, tot mai sedus de ele, riscă să aibă o pauză prea scurtă vara şi, tocmai în lipsa unor astfel de verificări, una prea lungă iarna. Aici va trebui să găsim ceva.
- Ce semnifică 2-0 Aberdeen sau 2-3 cu Liverpool, socotind şi că, în ultima partidă, englezii au câştigat în minutul 90?
- Am devenit competitivi, asta e clar. S-ar putea crede că formaţiile întâlnite erau în vacanţă. E drept, dar azi, amical sau oficial, toată lumea merge la rezultat. Să-ţi povestesc un amănunt: preşedintele lui Aberdeen, care e un magnat din cinematografie, a telefonat imediat după eșecul cu noi şi l-a admonestat pe antrenorul Ferguson. Încă o înfrângere, l-a avertizat, şi vă întoarceţi acasă! Am vorbit mult cu Ferguson.
- Despre ce?
- Despre faptul, de exemplu, că ei se antrenează un ceas chiar şi în dimineaţa jocurilor. Zilnic, fac două şedinţe de pregătire, două ore dimineaţa, două ore după amiaza, antrenamente la sânge. Pe lângă ele, meciul în sine devine o destindere. Calculul e simplu: nu trebuie să te antrenezi 70 de minute ca să joci 90, ci 120, ca să ai de unde să coborî, să-ţi laşi o rezervă.
- Despre се-aţi mai vorbit?
- În fotbal, nimeni care vrea ceva nu mai urmăreşte doar momentul, ci şi perspectiva. Prognoza. Ideile vin din cărţi, dar mai ales din teren. Jocul e cel care inspiră. La noi se zice "cutare antrenor nu-i cine ştie ce, însă are noroc!". Nu-i aşa, munca decide. La acest capitol mai avem de învăţat de la alţii.
„Un fotbalist într-un restaurant nu înseamnă, automat, un beţiv”
- Gata, ne apropiem de minutul 90. Ultimele trei întrebări. Prima: ce regreţi că n-ai făcut sau că n-ai făcut la timp?
- Multe. Regret că nu m-am însurat mai devreme. Aş fi evitat probabil cele câteva greşeli pe care le-am comis în afara terenului.
- A doua: ce le-ai recomanda fotbaliştilor tineri?
- Să citească, să meargă la teatru, să fie mai aproape de societate. Să nu rămână numai la fotbal. Altfel, când vor agăţa ghetele în cui, se vor simţi rupţi de lume, de viaţă.
- A treia: ce te-а deranjat ca jucător?
- Jucătorii mari au parte de glorie, dar şi, tocmai fiindcă sunt cunoscuţi, de prejudecăţi. M-a durut faptul că, intrând într-un restaurant, să mănânc, ca orice om, m-am ales nu o dată cu reproşuri. Un fotbalist într-un restaurant nu înseamnă, automat, un beţiv. O idee învechită, una dintre acelea ce fac sau pot face rău fotbalului nostru. Acesta are nevoie, la toate nivelurile, de oameni de bine, pasionaţi şi puşi pe treabă.
6titluri de campion a cucerit Mister: 1970-'71, '72-'73, '74-'75, '76-'77, '81-'82 și '82-'83. Plus două Cupe ale României, '67-'68 și '81-'82
3trofee de "Fotbalistul anului" în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor a obținut Dinu: 1970, 1972, 1974
454de meciuri (unul singur ca rezervă!) și 53 de goluri are Mister ca jucător în prima divizie, toate în tricoul lui Dinamo
67de selecții a strâns Dinu la prima reprezentativă, pentru care a marcat de 3 ori
ULTIMA PARTIDĂ OFICIALĂ A LUI DINU
Dinamo - U Craiova 1-1 (0-0)
Au marcat: Dragnea (56') / Cârțu (90')
Dinamo: Moraru - Movilă, Al. Nicolae, DINU (25' Stănescu), Custov - Augustin, Mulțescu, Dragnea - Țălnar (89' Iordache), Văetuș, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor
U Craiova: S. Lung - Negrilă, Tilihoi, Ciupitu, Ungureanu - Țicleanu, Ad. Popescu, Irimescu - Geolgău (78' Bica), Cămătaru, Cârțu. Antrenor: Constantin Oțet
EPISOADE RETRO SIMILARE:
50 de ani de la singurul meci în care Cornel Dinu a fost rezervă la Dinamo
