Adrian Florea

Adrian Florea

E născut în Vaslui, dar nu are ce regreta. Dimpotrivă! Preferă să creadă că a "furat" din zonă ceva de la Dimitrie Cantemir și de la Constantin Tănase, nu de la eroii bahici de ale căror povești abundă relatările media.
În copilărie s-a visat Vasile Stângă sau Maricel Voinea, însă cariera de handbalist s-a întrerupt grabnic. Teoretic, o accidentare gravă a fost pricina abandonului. Practic, lipsa de talent veritabil a fost decisivă.
Înainte de ProSport Citește mai mult... (1999-2003), a colaborat cu o mulțime de ziare, însă cu acte în regulă a debutat la Azi, în 1995. Ulterior, a mai trecut pe la Libertatea (1996-1998) și pe la Informația de prânz (1999).
Ca angajat al Libertății, a văzut cel mai frumos turneu final din istorie, Mondialul din '98.
În iulie 2003, a venit alături de toată trupa lui Ioanițoaia la Gazetă. A fost șeful corespondenților, apoi adjunctul "Fotbalui intern" și, de niște ani buni, conduce acest departament.
Acceptă să discute în contradictoriu pe orice temă. Cu o condiție: adversarul să fie de acord că Inter Milano e la squadra più bella del mondo, iar Dostoievski, Tolstoi și Cehov alcătuiesc "Sfânta Treime" a scriitorilor.