FOTBAL  »  Superliga  »  FC U CRAIOVA

Adrian Mutu oferă informații prețioase despre viitorul său: „Știu imnul Craiovei, dar aș prefera să merg acolo”

Adrian Mutu
Adrian Mutu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 mai 2021 13:53 / Actualizat miercuri, 26 mai 2021 14:06

Adrian Mutu (42 de ani) a oferit azi noi detalii cu privire la negocierile pentru postul de antrenor de la FC U Craiova.

„Briliantul”, liber de contract după despărțirea de echipa națională U21, afirmă că nu a luat încă o decizie și nu exclude posibilitatea de a continua ca selecționer al echipei naționale de tineret.

Adrian Mutu: „FC U Craiova este o echipă interesantă, negocierile sunt în curs”

„Știu imnul Craiovei. Tata a fost și este fan al Craiovei. Am crescut de la trei ani cu reviste cu Balaci, Ștefănescu, cu toți. Sunt obișnuit să aud în casă despre Universitatea Craiova. Așa cum am răspuns și ieri, sunt negocieri și cu Universitatea Craiova (n.r - FC U Craiova), dar și cu alte echipe. Momentan nu am luat nicio decizie. 

Ceea ce pot să spun e că e o echipă interesantă, știu ce atmosferă e acolo, știu ce rivalitate va fi între cele două Craiove. Mai mult nu vă pot spune la această oră, pentru că nu e fair-play. Sunt negocieri în curs, o să aflați atunci când va fi ceva.

Domnul președinte Burleanu și Mihai Stoichiță știu dorința mea, nu le-am ascuns nimic și nu a fost o dorință pe care mi-am exprimat-o după EURO, ci înainte sau chiar în timpul mandatului. Dorința de a antrena în fiecare zi e foarte mare, iar asta mă îndeamnă să fac acest pas. 

Vreau să le mulțumesc pentru tot, am colaborat foarte bine pe durata acestui an și jumătate. Dacă nu voi găsi ceva care să se muleze pe ideile mele și pe ambițiile mele, atunci voi discuta cu FRF”, a declarat Mutu într-o conferință de presă, conform digisport.ro.

Adrian Mutu: „Pot fi în negocieri cu CFR”

Pentru Mutu s-ar putea deschide și pista CFR Cluj, după ce Edi Iordănescu a decis să nu continue ca antrenor al campioanei. Neluțu Varga, patronul „vișiniilor”, este un mare admirator al lui Mutu. 

„Nu sunt (n.r - în negocieri cu CFR), dar pot fi (râde). S-a tot scris de CFR, nu a fost nimic oficial în afară de simpatia pe care o are Neluțu Varga față de mine. Edi Iordănescu a câștigat un campionat, e un antrenor bun. Ei știu mai bine ce e acolo și cum să-și rezolve lucrurile.

Eu îmi doresc să găsesc o echipă de club care să aibă aceeași direcție cu ambițiile mele. Am făcut niște alegeri riscante, așa cum a fost la Voluntari, și nu mai vreau să se repete acest lucru. Pot să-mi asum aceste riscuri, așa cum a fost cu România U21, când venea după un rezultat foarte bun al echipei”.

Totuși, visul lui Mutu rămâne acela de a antrena în Italia, acolo unde a avut cele mai bune momente în cariera de jucător:

„N-are rost să ne mințim. Dacă ar veni o ofertă din Italia, din liga a doua, cred, pentru că nu pot avea pretenții de Serie A, dar dacă ar veni cineva din Serie B, normal că aș prefera acolo. Sar câteva trepte bune, dar mă voi și gândi dacă merită să fac acest lucru. Îmi doresc ca într-o zi să ajung acolo”, a concluzionat fostul atacant. 

Dorinel Munteanu: „Nu știu dacă Mutu e capabil să antreneze la Craiova”

Dorinel Munteanu (52 de ani), tehnician în prezent liber de contract, a comentat posibilitatea ca Mutu să ajungă la clubul familiei Mititelu. Munti nu-l vede pregătit pe fostul său coleg de la națională pentru o astfel de experiență.

„Rezultatele de la echipa de tineret l-au scos în evidență, dar Craiova e foarte greu de condus și nu știu dacă Adi e capabil să facă asta. 

Mă refer la structură. Craiova lui Mititelu nu e ușor de condus. Sunt unele echipe unde e o presiune foarte mare, care au un palmares încărcat și un patron foarte exigent ce-și dorește performanță. Nu știu dacă Adi e pregătit pentru această provocare, dar el știe mai bine. 

Eu aș prefera ca el să rămână la echipa de tineret, a pus foarte mult suflet și ar putea să mai facă performanță, să mai prindă experiență”, a spus Dorinel Munteanu, la GSP Live. 

Mai multe știri despre FC U Craiova:

Dezbaterea zilei, 26 mai » Vor rezista Rapid și FCU Craiova în Liga 1?

Oficial: omul dorit de Mititelu a semnat cu FC U Craiova!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (14)
1948
1948  •  26 Mai 2021, 20:28
Postat de talpaiadului pe 26 Mai 2021, 16:58

Eu inca sper ca Mititelu sa aduca un antrenor cu experienta la Craiova in locul lui Trica. In nici un caz Mutu pe care nu-l recomanda nimic, e un incepator in ale antrenoratului cu mai putina experienta decat Trica. Un Petre Grigoras sau Multescu s-ar potrivi acolo, dupa parerea mea. Neagoe nu mi-a placut niciodata.

grigoras sau multescu?mai bine maseurul.Astia sunt antrenori din generatia veche, in care antrenoratul se facea la "ochiometru"

1948
1948  •  26 Mai 2021, 20:25
Postat de Dan Petnaise pe 26 Mai 2021, 20:18

Ce talente își dă *** ?! Uită că echipa de tineret i-a făcut-o Rădoi. Mititelu senior, pune un antrenor antrenor sau lasă-l pe Trică. Ia frâiele în mână. Nu îl mai lăsa pe copil.

de la senior vin ordinele. Asta micu´e doar un executant.

176901212832165
Dan Petnaise  •  26 Mai 2021, 20:18

Ce talente își dă *** ?! Uită că echipa de tineret i-a făcut-o Rădoi. Mititelu senior, pune un antrenor antrenor sau lasă-l pe Trică. Ia frâiele în mână. Nu îl mai lăsa pe copil.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează