FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO EXCLUSIV După 120 de meciuri în Superliga, s-a lăsat de fotbal la 32 de ani » Acum e antrenor de fitness: „Vreau să avansez, nu să câștig 3.000 de lei pe lună”

Articol de - Publicat marti, 10 octombrie 2023 10:35 / Actualizat marti, 10 octombrie 2023 11:15

Alin Buleică a fost invitat la GSP LIVE. La 32 de ani, fostul fundaș dreapta al lui Dinamo s-a lăsat de fotbal în vară, iar acum a dezvăluit că a devenit antrenor personal.

  • Trecut pe la FC Universitatea Craiova (echipa dezafiliată în 2011), Petrolul, Kavala, Pandurii, U Cluj, Concordia, UTA, FC Argeș, Turris, Viitorul Tg. Jiu și Dinamo, Buleică s-a retras în vară.
  • El a jucat ultima dată la Dinamo. A ajuns în ianuarie 2022 la „câini”, dar a bifat doar 16 partide.
  • Ultimul meci oficial a fost pe 29 septembrie 2022, în play-off-ul Cupei României: Viitorul Tg. Jiu - Dinamo 1-0, când s-a accidentat grav, în minutul 85, ruptură a ligamentelor încrucișate. S-a operat în octombrie și nu a mai jucat.
  • 123 de meciuri are Buleică în prima divizie

Azi, într-un dialog cu moderatorul Costin Ștucan, Alin Buleică a vorbit despre decizia de a se retrage din fotbal și despre noua sa carieră, de antrenor de fitness la o sală în Craiova.

+20 FOTO

„M-am lăsat de fotbal. Am făcut 32 de ani. Mai puteam juca, am făcut cantonament cu Dinamo și am jucat în amicale. Am terminat contractul, dar nu au venit ofertele la care mă așteptam. Veneam după a treia operație la ligamente și oamenii cred că strâmbau din nas.

Acum am pus capăt. Nu am simțit să fac asta, nu am mai simțit plăcere. Nu mi-a fost comod. Am zis să pun capăt, dar am primit o ofertă de la Liga 2 care m-a făcut să-mi pară rau. Am zis pentru câteva zile că o să merg acolo, dar am vorbit cu familia și am zis că nu merită. 

VIDEO Alin Buleică s-a retras la 32 de ani: „Acum sunt antrenor de fitness”

Așa că m-am apucat de altceva și mi-am dat seama că îmi place. Niște prieteni au o sală de fitness și sunt antrenor personal. Am fost la sală la ei și mi-au băgat asta în sânge. Am terminat cursurile de o lună. Îmi doresc să-mi iau și carnet de antrenor, să fiu în zona de copii și juniori.

Dar acum m-am apucat de treaba asta, cu fitness-ul. Sper să fiu în continuare implicat. Aș dori să continui cu asta. Aș vrea să avansez, să am sala mea, nu doar să câștig 2-3.000 de lei pe lună. Acum învăț, am câțiva cursanți. După o lună nu ai cum să câștigi mult. Dar sunt bine, mă descurc.

Nu credeam că voi ajunge pe drumul ăsta. Mai am colegi care râd și îmi spun: «Bă, cât ai jucat fotbal nu intrai o dată în sală, dar acum stai toată ziua!».

Și mi-aș dori să devin și antrenor de fotbal. Aș vrea să lucrez la juniori și copii. Nu aș vrea să mă duc foarte sus. Acum nu mă văd antrenând la seniori. Nu cred că aș putea. Cred că e mai plăcut la copii. I-aș putea înțelege și i-aș face să vină de plăcere la fotbal”, a declarat Alin Buleică la GSP LIVE.

Am avut trei operații. Două la dreptul și una la stângul. Și asta m-a făcut să renunț. Am zis că mai am nevoie de picioare și la bătrânețe, nu doar la fotbal. 

- Alin Buleică

Citește și: 

A văzut imaginile cu arestarea lui Dănuț Lupu și a izbucnit: „Un spectacol odios. M-a scârbit!”

Basarab Panduru, nedumerit: „Ce cauți la națională dacă nu poți mai mult de atât? Ce explicații îmi dai?”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
steaua.libera
steaua.libera  •  10 Octombrie 2023, 16:48

Ce-mi plac emisiunile astea ale lui Stucan cand deapana amintiri cu fostii fotbalisti

Rotidana
Rotidana  •  10 Octombrie 2023, 13:40

Adevarul este ca daca Buleica era un fotbalist bun, acum nu era antrenor personal. Era unul accelerat...

Gigelux
Gigelux  •  10 Octombrie 2023, 13:20

Buleică sau teică același înțeles....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close