LIGA 1  ·  CFR CLUJ

EXCLUSIV Alin Minteuan rupe tăcerea și-l atacă dur pe Dan Petrescu: „Vii la mine în casă, după care îmi pui vorbe în gură? Sunt șocat și stupefiat de lipsa lui de bărbăție”

Minteauan, 43 de ani și jumătate, a fost +24 FOTO
Minteauan, 43 de ani și jumătate, a fost "principal" la CFR la începutul lui 2019, chiar înainte de al doilea mandat al lui Dan Petrescu

Articol de - Publicat joi, 07 mai 2020 17:27

Alin Minteuan și-a primit restanța din 2019 de la CFR Cluj, însă nu-l menajează deloc pe fostul său „principal",  Dan Petrescu, despre care spune că „probabil avea totul planificat din moment ce văd că a adus un nou antrenor secund".
 

  • Scandalul Alin Mintean versus CFR Cluj, via Dan Petrescu, e departe de a fi încheiat. 
  • Totul a pornit de la refuzul lui Minteuan de a accepta să-și amâne încă o dată primirea restanțelor financiare pe 2019, lucru care a înfuriat teribil clubul, presat să le achite fiindcă altfel nu ar fi respectat condițiile din dosarul de licențiere. 

Împotriva lui Minteuan s-a plasat chiar și Dan Petrescu, care l-a acuzat că nu înțelege dificultățile financiare ale clubului. De aici la o ruptură în staff a fost un singur pas, iar Petrescu a mutat zilele trecute: l-a ofertat pe Costin Curelea să-i devină secund, în locul lui Minteuan.

Gazeta Sporturilor l-a contactat pe fostul colaborator al „Bursucului" pentru a-l întreba despre evenimentele petrecute în ultima săptămână la clubul din Gruia.

- Alin, te salut! S-a rezolvat ceva cu datoria CFR-ului către tine, cea din cauza căreia clubul risca să nu ia licența?
- Da, au plătit-o. Cu acea datorie s-a rezolvat, dar sunt și alte restanțe. Salarii, prime, de pe anul acesta.

- În acest an, ce bani ți-au fost achitați?
- Doar salariile pe ianuarie și pe februarie.

- Contractul tău expiră la final de iunie, nu?
- Da, pe 30 iunie!

„Dan Petrescu nici măcar la telefon nu-mi mai răspunde"

- Și?
- Și nu va mai fi prelungit. Dar pe mine altceva mă deranjează, anume că nimeni nu-mi mai răspunde la telefon ca să-mi spună în mod clar ceva despre programul echipei. L-am aflat citind în ziar.

- N-ai încercat să vorbești cu cei din club?
- Crezi că mi-a mai răspuns cineva la telefon? Nimeni, în afară de domnul Băgăcean, care mi-a transmis că nu sunt concediat, dar nici că nu mi se va prelungi contractul. 

 - Și trebuie să te prezinți la antrenamente?
- Habar nu am, de-asta îți zic că sunt dezamăgit de cum se comportă unii oameni. Inclusiv Dan Petrescu.

- Nici el nu ți-a mai răspuns?
- Nu! L-am sunat, nimic! I-am transmis un mesaj prin cineva, niciun semn, nimic! Petrescu nu mai vrea să discute cu mine! Am crezut că putem avea o discuție ca niște adevărați profesioniști, dacă tot ne credem profesioniști, dar m-am înșelat.

Minteuan către Petrescu: „Cum e, de fapt, cu sucitu'?” 

- Te surprinde reacția lui?
- Păi, cred că avea bine planificate lucrurile, acum încep să le pun și eu cap la cap. 

- La ce te referi?

- Văd că a adus un nou secund, pe Costin Curelea, și am citit că l-a dorit din 2019... Deci toate au acum o logică pentru mine. Apropo de sucit și de ce a spus Petrescu despre mine, că m-am sucit: se pare că problema sucitului e mai complicată acum, în lumina noilor evenimente. Deci cine s-a sucit de fapt?

Sunt puţin supărat pe Minteaun, pentru că toată lumea a înţeles criza aceasta şi era doar o întârziere. N-am înţeles decizia lui, mai ales că a jucat atâţia ani la CFR. N-am înţeles nimic. Mi-a promis că e totul OK şi s-a sucit. M-a deranjat puţin"
Dan Petrescu, antrenor CFR

„E total deplasat ce a făcut Petrescu"

- Și Băgăcean ce ți-a transmis exact?
- Că nu sunt demis și că îmi vor achita toate drepturile conform contractului care se termină în iunie. Dar eu aștept să fiu notificat într-un mod oficial. Din moment ce sunt antrenor secund și n-am fost demis, de ce n-am fost informat despre programul de antrenament? Am ajuns să aflu din ziar că au fost chemați jucătorii, cei din staff și că s-au și testat respectivele persoane?
 

 - Revin la Petrescu!
- Nu l-am înțeles și nici nu o să-l înțeleg. Mi s-a părut total deplasat să ajungă să-mi pună vorbe în gură, chiar m-a deranjat chestia asta!. Eu eram pe speaker atunci când am vorbit cu el. Eram în mașină, cu mine era și soția mea. Deci mă acuză că mint? O acuză deci inclusiv pe soția mea că minte, că și ea a auzit perfect discuția și ceea ce am zis. Plus că mai sunt și alte persoane care știau exact situația. Iar acum, de fapt, văd că aduce un alt antrenor secund. Îmi pun niște mari semne de întrebare, la modul cel mai serios!

„N-am negociat cu absolut niciun alt club. Eu sunt sub contract cu CFR până la finalul lunii iunie și încă aștept să fiu informat, notificat, anunțat cumva în mod oficial despre programul de lucru"
Alin Minteuan

„Se pare că sunt tot mai puțini gentlemeni"

- Ce ai avea să-i reproșezi lui Petrescu?
- Lipsa de bărbăție m-a deranjat cel mai tare! Și la el, și la toți cei care decid în club. Nu se face așa ceva nici cu cel mai mare dușman, darmite cu unul cu care ai făcut echipă. Nu mai vrei pe cineva, cheamă-l frumos, spune-i direct, "Vezi că nu-mi mai place fața ta", urmează o strângere de mână și ne despărțim ca niște gentlemeni. Dar se pare că sunt tot mai puțini gentlemeni.

- E totuși ciudat că s-a ajuns aici, între tine și Petrescu părea să fie o legătură foarte OK!
- Se pare că, de fapt, n-a fost nicio legătură. Am fost realmente șocat, stupefiat de reacția lui. Ai fost acasă la mine, iar după 2-3 zile spui chestiunile acelea despre mine? Îmi pui vorbe în gură? Iar acum văd că aduci un antrenor secund nou. Ciudat, foarte ciudat!

- Spune-mi un mesaj pe care ai vrea să-l transmiți celor din club, mai ales că direct înțeleg că nu mai ai posibilitate, că nu-ți răspunde nimeni la telefon!
- Dacă persoanele care sunt angajate la acest club, nu mă refer la cele care reprezintă CFR-ul, ar fi dorit ca eu să continui, nu sută la sută, ci o mie la sută rămâneam! Am mai avut de-a lungul vremii șicane și am continuat. Nu pretind că sunt Mafalda și că doar eu am avut întotdeauna dreptate, dar, repet, dacă acele persoane, se știu ele, și-ar fi dorit ca eu să rămân, atunci așa ar fi fost. 

„Aceste lucruri nu fac deloc cinste CFR-ului. Din păcate o spun, tot ce s-a întâmplat cu acest caz e învăluit într-o ceață prin care nu se vede nimic, dar nimic!, clar și logic"
Alin Minteuan

17 ania petrecut Minteuan în clubul CFR: 7 ani ca jucător și restul ca antrenor, secund sau tehnician la echipele de tineret

„Bravo, Alin! Oameni de nimic… Sper să se echimbe ceva la CFR și să scăpăm de ei! Și stai liniștit că oricum nu te meritau! Ce n-aș da să fiu puțin printre șmecherii ăia…"
Gabi Mureșan, fost jucător CFR, într-o postare pe Facebook

VIDEO Fotbaliștii din Liga 1 sunt în izolare totală

Citește mai multe știri despre CFR Cluj: 



Probleme mari pentru Laura Kovesi la Parchetul European. Ce se întâmplă cu fostul șef DNA
Libertatea
Comentarii (21)
nicolaedobrin  •  08 Mai 2020, 16:53

„Vii la mine în casă, după care îmi pui vorbe în gură? Sunt șocat și stupefiat de lipsa lui de bărbăție” Ce-o fi asa de socat si stupefiat? De Radu Niculescu n-o fi auzit?

Adrian Popescu  •  08 Mai 2020, 12:10

Domnul Minteuan uită un lucru. Este un salariat care s-a pus contra curentului. Au pățit-o și alții o pățește și”marele”jucător Minteuan. A nu se confunda fidelitatea cu valoarea.

alexbibirica1  •  08 Mai 2020, 10:31

poate ... odata cu plecarea lui Minteuan s-a dus si norocul Cfr'ului .

Vezi toate comentariile (21 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
13:00 Fotbal, Liga 1
Poli Iasi - Sepsi
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
15:00 Fotbal, La Liga
Athletic Bilbao - Real Madrid
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
15:30 Documentar, Il Luce
Episodul 10 - Mirajul fotbalului italian
TVR 1
17:00 Fotbal, Liga 1
Academica Clinceni - Dinamo
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
18:00 Fotbal, La Liga
Espanyol - Leganes
Digi 4, Telekom 4
18:15 Fotbal, Serie A
Inter - Bologna
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
20:00 Fotbal, Liga 1
Astra - CFR Cluj
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Serie A
Cagliari - Atalanta
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, La Liga
Osasuna - Getafe
Digi 4, Telekom 4
22:45 Fotbal, Serie A
Napoli - Roma
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
23:00 Fotbal, La Liga
Villarreal - Barcelona
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
Program TV complet

Liga 1