FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

"Bătrânii" fac diferenţa » Dinamo a făcut spectacol cu jucătorii mai în vârstă şi străinii

Gnohere rămâne e al treilea marcator al
Gnohere rămâne e al treilea marcator al "câinilor", deși n-a mai înscris din etapa a 4-a

Articol de , - Publicat marti, 25 octombrie 2016 00:00

Clubul din Ștefan din Mare investește masiv în copii și juniori, însă rezultatele importante în acest sezon s-au obținut atunci când Andone s-a bizuit în special pe fotbaliști experimentați.

În cele 13 etape scurse până acum, "Fălcosul" a folosit 10 jucători încadraţi în regula U21. Chiar dacă au existat meciuri în care au jucat şi 7 jucători U21, dintre aceştia, doar Steliano Filip e titular incontestabil în defensivă, în vreme ce, în ofensivă, certitudine e numai Dorin Rotariu, aflat deja la al cincilea sezon de Liga 1.

Cea mai categorică victorie a lui Dinamo din acest sezon de Liga 1 s-a înregistrat sâmbăta trecută, 4-0 cu Pandurii. Întâmplător sau nu, Andone a folosit un prim "11" format din 8 străini, iar marcatorii au fost portarul Lazar, autogol, "dublă" Valentin Lazăr, mijlocaş de 27 de ani, şi Antun Palici, mijlocaş de 28 de ani.

Cine a marcat pentru Dinamo în acest sezon de L1

Nume Vârstă Goluri
V. Lazăr 27 6
D. Rotariu 21 5
Gnohere 28 4
Nemec 31 1
Marici 29 1
Palici 28 1
Hanca 24 1
St. Filip 22 1

Citește și:
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului » Coșmar pentru oaspeți, care rămân în 10 oameni!
Superliga
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului » Coșmar pentru oaspeți, care rămân în 10 oameni!
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Flavius Stoican s-a făcut de râs în conferință: „Au marcat două goluri etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș”
Superliga
Flavius Stoican s-a făcut de râs în conferință: „Au marcat două goluri etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș”
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Campionate
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (7)
geo.b.
geo.b.  •  25 Octombrie 2016, 19:33

Auziti domnii Liviu Manolache si Victor Vrînceanu,ati auzit vreo data spunandu-se,cum ca tinerii cara pianul si doar experti stiu sa cante la el ? Cei care astazi au 18-21 de ani si care astazi cara pianul,in viitorul apropat sau putin mai indepartat,vor incepe si ei sa exerseze. Iar când vor avea 27-28 de ani,vor canta ei si altii vor vor fi cei care vor cara pianul.Ce spuneti ?

utilizator șters
utilizator șters  •  25 Octombrie 2016, 13:16
Postat de zidane92 pe 25 Octombrie 2016, 12:57

Voi sunteti pe mana cu sumudica? sau cu contra? ce s-au impus filip si rotariu aka ***, sa se impuna *** nu mai au trai la dinamo dupa ce au vrut sa il curete pe andone!

Andone se curata singur. E incapatanat, guraliv si obtuz. Vad ca esti printre putinii lui fani consecventi. Nu stiu de ce.

zidane92
zidane92  •  25 Octombrie 2016, 12:57

Voi sunteti pe mana cu sumudica? sau cu contra? ce s-au impus filip si rotariu aka ***, sa se impuna *** nu mai au trai la dinamo dupa ce au vrut sa il curete pe andone!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează