FOTBAL  »  LIGA 1  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut Florea Dumitrache, dar Hagi e cel mai mare!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iunie 2021 11:00 / Actualizat sambata, 12 iunie 2021 11:39

Mihai Bendeac, juratul emisiunii iUmor de la Antena 1, vorbește despre pasiunea pentru sport, despre jucătorii pe care i-a admirat și face o comparație între Ilie Balaci și Nicolae Dobrin.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
  • Emisiunea cu Mihai Bendeac a fost difuzată în premieră în aprilie 2021

- Mihai, cine ți se pare cel mai bun jucător din toate timpurile?

- Răspunsul ar fi Messi.

- Dar...

- Dacă ar fi să spun care este cel mai mare jucător român din toate timpurile, în mod evident, Hagi! Însă în același timp, din ce-am apucat să văd, mie îmi place foarte mult Florea Dumitrache.

- Interesantă opinie.

- Dacă Florea Dumitrache ar fi avut cu adevărat o carieră profesionistă, dacă ajungea la o echipă mare, cred că putea să fie cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

- Peste Balaci, de exemplu?

- Balaci s-a retras foarte repede, a avut accidentarea și n-a mai existat o carieră pentru el. Dobrin, în schimb, a jucat mai mult, dar, din păcate, pentru că așa erau vremurile și pentru că nu-și dorea să ajungă într-o zonă profesionistă, nu și-a dat cu adevărat interesul. În orice caz, Dobrin a făcut mai multe decât a făcut Balaci.

- Lumea e împărțită.

- Dobrin a câștigat două campionate cu FC Argeș, la două vârste diferite, iar echipa lor era sub a Craiovei Maxima. Oricum, fotbalul s-a modificat enorm! 

Mă uitam la niște imagini de la Campionatul Mondial din 1974 și e incredibil să vezi cât durează de când o pasă pleacă până în momentul în care ajunge la jucător și cât timp are să se gândească ce face cu mingea. În ziua de astăzi e altfel.

Citește și:

FOTO + VIDEO Noul jucător al FCSB-ului a sosit în România! Primele declarații ale colosului adus de Gigi Becali: „Vrem să fim campioni!”

FCSB s-a reorientat după ce a ratat transferul lui Dumiter » Atacant străin dorit de Gigi Becali: „Are 16 goluri marcate în ultimul sezon”

Playtech: Anamaria Prodan, imagine mega INCITANTĂ după scandalul divorțului. Dacă o vede Reghe, sigur se reîndrăgostește


Comentarii (1)
talpaiadului
talpaiadului  •  14 Iunie 2021, 04:04

Bendeac are treizeci si ceva de ani si vorbeste de Dumitrache. Pai el cand s-a retras Dumitrache abia daca se nascuse, cand l-a vazut el pe Dumitrache jucand de se pricepe asa de bine?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează