FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

Plecări importante de la Sepsi! Omul pentru care se luptau granzii Ligii 1, pus pe liber

Bryan Nouvier, în Sepsi OSK - FCSB // foto: Imago
Bryan Nouvier, în Sepsi OSK - FCSB // foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 13 mai 2021 18:46 / Actualizat joi, 13 mai 2021 18:47

Sepsi OSK a anunțat despărțirea de fotbalistul francez Bryan Nouvier (25 de ani). Ex-jucător la CFR Cluj, Nouvier părăsește echipa covăsneană, așa cum miercuri a făcut-o Rachid Bouhenna, viitor jucător al „feroviarilor”. Nu e singura despărțire importantă.

UPDATE / Florin Ștefan pleacă și el de la Sepsi

Fundașul stânga Florin Ștefan (25 de ani), fost internațional de tineret și fotbalist aflat la un moment dat pe lista granzilor de Liga 1, a reziliat și el contractul cu Sepsi. 

În perioada următoare vor mai pleca de la echipa covăsneană și Peter Gál-Andrezly (31 de ani) și Admir Bajrovic (25 de ani). Claudiu Petrila (20 de ani), mijlocaș împrumutat de la CFR, va reveni la echipa campioană.

Sepsi, schimbări masive de lot

Sepsi OSK, locul 4 în Liga 1, a început în plin play-off curățenia în lot. După Panagiotis Deligiannidis, Simone Rapp și Rachid Bouhenna, covăsnenii au rupt contractul și cu Bryan Nouvier, fotbalist cu 21 de meciuri în acest sezon.

Bryan Nouvier pleacă de la Sepsi OSK

„Sepsi OSK şi Bryan Nouvier au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Mijlocaşul, în vârstă de 25 de ani, în vara anului trecut a revenit la Sfântu Gheorghe, după ce a mai jucat pentru echipa noastră şi în sezonul 2018-2019. Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, se arată în comunicatul oficial emis de Sepsi OSK.

Folosit în special ca aripă stânga, dar în câteva rânduri și în banda dreaptă, Nouvier a înscris un gol și a contribuit decisiv la alte 3 în acest sezon. Totuși, Sepsi nu a mai așteptat finalul sezonului și a decis să oficializeze despărțirea de jucător cu 3 etape înainte de linia de finish a play-off-ului.

În aprilie, la meciul dintre CS U Craiova și Sepsi OSK (scor 0-0), Bryan Nouvier a devenit inamicul numărul 1 al oltenilor. Acesta l-a călcat pe gleznă pe Ștefan Baiaram, tânărul jucător de atac al „leilor”, care nu a mai putut continua partida și a lipsit în următoarele 3 etape ca urmare a loviturii.

Bryan Nouvier a ajuns în România în 2015, la CFR Cluj, de la echipa a doua a celor de la Metz. La Cluj-Napoca, francezul a jucat 3 ani. De altfel, la meciul covăsnenilor din ultima etapă, victoria cu 1-0 cu CFR Cluj, Nouvier nu a făcut parte din lot. 

După scandalul Bouhenna, Sepsi pare decisă să scape de tot ce înseamnă CFR Cluj. În acest moment, mai are doi fotbaliști cu legături în Gruia, pe Claudiu Petrila (20 de ani) și Cătălin Golofca (31). Ambii sunt împrumutați și cel mai probabil vor reveni la vișinii din vară. 

Scandal Sepsi OSK - CFR Cluj din cauza lui Bouhenna

Sepsi Sf. Gheorghe a oficializat, miercuri, despărțirea de Rachid Bouhenna (29 de ani), un subiect care a făcut vâlvă în fotbalul românesc în ultima perioadă. Fundașul algerian urmează să joace la CFR Cluj din sezonul viitor, acesta fiind bănuit că este înțeles cu echipa din Cluj-Napoca de mai mult timp.

Zilele trecute, directorul Attila Hadnagy a făcut referire la faptul că în partida din returul sezonului regulat dintre Sepsi și CFR a faultat inutil și a primit al doilea cartonaș galben. „Cred că a semnat cu CFR nu acum, nici în urmă cu 2-3 săptămâni, ci din decembrie sau ianuarie 2021. Așa cred eu. Acum pot să mă gândesc la acel «roșu» pe care l-a luat? Pot! Nu-l acuz, dar am dreptul să fiu suspicios.

Avea «galben», la pauză, Leo (n.r. – Grovazu, antrenorul echipei), care avea Covid-19, a discutat cu el la telefon, i-a spus să fie atent! Ce a făcut el? Exact pe dos! A intrat cu două picioare, să fie sigur că ia «roșu». Plus că nu avea ce căuta în acel loc, pe partea stângă", a declarat Hadnagy pentru GSP.ro. 

VIDEO. Totul despre Sepsi OSK - FCSB, din etapa 8 a Ligii 1

Citește mai multe știri din Liga 1:

Și CFR Cluj a reacționat, după acuzele lui Stoica: „Ăsta a fost mesajul, că e război”

Îl acuză că a mințit: „Cei de la Inter mi-au zis: «Cine e Moruțan?». Vulturar e un «breloc»”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (11)
22cea
22cea  •  13 Mai 2021, 19:09
Postat de alexonex pe 13 Mai 2021, 15:28

Bobita, nu esti prea inteligent. Sepsi *** in campionat si in primul meci din playoff. Asta in timp ce CFR ia jucatori de la diversi pe ascuns. In alte campionate isi faceau planul de promovare in a doua divizie. Dar na, e greu, asa e? Apropo, cum ti-ai dat seama ca sunt gigist?

Cum adica ia jucatori pe ascuns ????

dodo001
dodo001  •  13 Mai 2021, 16:10

asa e cum zici tu, iau pe ascuns jucatori, Fcsb nu a facut nimic pe ascuns, la voi e doar *** ......sper ca in urmatoarea etapa tot asa sa faceti beheehehe..beheehehee...a paguba, ca doar nu iubiti maghiarii tocmai acum. V-ati dat in pec de mai multe ori.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alexonex
alexonex  •  13 Mai 2021, 15:28
Postat de dodo001 pe 13 Mai 2021, 15:19

Deocamdata atat CFR cat si Sepsi au acelasi numar de puncte in Play Off. Pai cine are punctajul mai mare la final acela merita titlul. Ce sa zic, plin de gigisti si pe aici.

Bobita, nu esti prea inteligent. Sepsi *** in campionat si in primul meci din playoff. Asta in timp ce CFR ia jucatori de la diversi pe ascuns. In alte campionate isi faceau planul de promovare in a doua divizie. Dar na, e greu, asa e? Apropo, cum ti-ai dat seama ca sunt gigist?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează