EXCLUSIV Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”

„Veteranii” dinamoviști n-au cum să nu și-l amintească pe unul dintre „spartanii” ultimului sezon în care Dinamo a fost regina României. Andrei Nițu, 19 ani în momentul în care Mircea Rednic îi oferea debutul în prima ligă, chiar în meciul în care „câinii” și-au asigurat matematic titlul, a fost unul dintre vârfurile generației '87 a roș-albilor.

Mai mereu în anturajul echipei mari, rodat ani în șir la „satelitul” din liga secundă, Nițu a rămas unul dintre „copiii” clubului, fără să fi trecut însă la următorul nivel, în categoria „heavyweight”. A rămas cu cele două apariții din anul titlului, cu o medalie de campion, zeci, sute de povești adunate în preajma vedetelor lui Dinamo din acei ani, dar și cu prezența pe bancă la meciul de groază cu Lazio. În care, în contextul absențelor de la retur, a reprezentat o soluție pentru Rednic, după cum afirmă în interviul de oră acordat Gazetei.

+41 FOTO

Nițu a refăcut povestea duelului cu „lazialii”, oferind detalii picante despre scenele petrecute în vestiar imediat după drama de pe „Lia Manoliu”. „S-a aruncat cu niște vorbe prin vestiar... I-au reproșat lui Vali Năstase, eu am ieșit de acolo”, sună o parte din dezvăluirile lui Nițu, care a rămas rezervă neutilizată.

Călătoria lui la Dinamo a durat din 2004 până în 2012, când s-a despărțit definitiv de club și a ieșit complet din lumina reflectoarelor. A mai jucat la U Cluj, Clinceni și a pus stop după o ultimă experiență nefastă la Steaua, în Liga 4.

Andrei Nițu, campion cu Dinamo în 2007, lucrează azi la bancă: „La început mi-a fost greu la birou”

- Andrei, cu ce te mai ocupi astăzi?
- În prezent, mă împart. Și cu munca, și cu antrenamentele. După muncă, imediat fug, am antrenamente cu cei mici luni, miercuri și vineri. Cam asta fac în prezent.

- Ai niște grupe de puștani, deci. La ce club, mai exact?
- La „ACS Mihai Panc”. Suntem trei, eu, Vlad Marinescu și Mihai Panc. Ne împărțim, avem grupe de la 2009 până la 2018.

- Cum te înțelegi cu meseria de antrenor? Te gândești ca pe viitor să te implici și mai serios în direcția aceasta?
- Îmi place! Am și răbdare, fiindcă pe unii îi aud: «Mi-e greu să lucrez cu copiii, sunt mici, nu înțeleg». Nu m-am gândit, însă, dacă pe viitor voi merge mai departe la seniori. Mai bine mă axez acum pe copii și juniori.

- Ai spus că și lucrezi în paralel. Cu ce te ocupi?
- Lucrez la o bancă, pe partea de storage (n.r.stocarea și administrarea datelor informatice). Am dat mingea pe bancă.

- Cum e la birou?
- Bine! La început, mi-a fost greu. Îți dai seama, toată viața să faci fotbal zi de zi... În 2019, eu am activat la CSA Steaua, apoi am stat un an și jumătate, doi ani și mi-am zis: «Ce să fac, trebuie să mă angajez!». A venit oportunitatea aceasta și m-am angajat. Apoi, în paralel, cum ți-am zis, fac și treaba cu fotbalul. E bine, îmi place.

A trecut și prin Ghencea: „Unii colegi... Juca FCSB, iar ei spuneau: «Hai, că diseară joacă Steaua!»”

- Tu te-ai retras devreme, ultima aventură a fost la Steaua. De ce?
- Aveam 32 de ani. Eu nici la Steaua nu voiam să mă duc. Anul acela, fusesem la Timișoara, la Ripensia. Erau în Liga 2 atunci. Ne-am înțeles la telefon, dar, când am mers acolo, lucrurile s-au schimbat. Așa că am venit acasă. Tata era la Steaua cu nea Marius Lăcătuș (n.r. fostul portar Gheorghe Nițu, care a activat la Steaua, Victoria, Farul, etc.). Am mers la un meci la ei, iar tata mi-a zis: «Uite, haide în vestiar, e nea Marius, vrea să vorbească cu tine». M-a băgat în vestiar, mi-a zis două, trei vorbe, apoi am acceptat.

- Steaua fiind atunci în Liga 4?
- Eram în Liga 4, când am pierdut promovarea cu Carmen. Chiar le-am zis, cu o zi înainte, la masa de seară. Am mai stat la un pahar de vin, cum se face, și am zis: «Dacă ne bat ăștia de la Carmen, eu îmi rup legitimația și am plecat!». După aceea, am mai continuat la Liga 4, doar în week-end, de plăcere, fără antrenament.

- N-ai avut probleme să mergi la Steaua, ținând cont că tu ai început la Dinamo?
- Vezi cum e? Eu am început fotbalul la Steaua și l-am terminat la Steaua. Înainte de Dinamo, mi-am făcut junioratul la ei. Dar n-am avut o problemă cu asta, absolut nimic. Nici n-am înjurat [Steaua], știi, cum sunt Florentin Petre, Niculescu, să stau să înjur cu galeria... A fost OK. Chiar auzisem de la tata că a vorbit cu cineva din galerie că totul e OK și să stau liniștit.

- Apropo de Steaua, te gândeai atunci, în 2019, că acest club nu va ajunge să promoveze în Liga 1, că proiectul acesta se va bloca ani în șir în Liga 2?
- Îți spun sincer, eram în vestiar și unii colegi... Juca FCSB, iar ei spuneau: «Hai că diseară joacă Steaua». Băi, ce faceți? Ori Steaua, ori FCSB? Ei pot să primească și drept de promovare acum, că tot nu vor promova. Părerea mea!

La 16 ani, antrenamente cu „greii” lui Dinamo: „I-am băgat alunecare lui Dan Alexa”

- Cum ai ajuns de la juniorii Stelei la Dinamo?
- În 2001, tata era deja la Dinamo. Am fost într-o vacanță la mare cu nea Cornel Țălnar și nea Tică (n.r. Dănilescu). Mai în glumă, mai în serios, nea Tică i-a zis tatălui: «Hai să-l luăm pe ăsta mic la Dinamo». Inițial, de la Steaua am mers un an de zile la Sporting Pitești. Stătusem șase ani la Steaua, am mers la Pitești, iar în 2002 am venit la Dinamo. Am venit la Dinamo, direct la «tineret». Eram cel mai mic de acolo, născut în '87. Restul erau '85, '84, '82. Și așa am ajuns de la Steaua la Dinamo.

- Tu te declari dinamovist.
- 100%! Eu l-am prins și pe Gică Popescu la Dinamo, era Ionuț Lupescu, mai era Giani Kiriță. Veniseră și jucătorii de la Craiova. Țin minte primul antrenament la echipa mare.

+41 FOTO

- Cum a fost?
- Aveam 16 ani... Tocmai terminasem antrenamentul cu echipa a doua. Cine voia, putea să meargă apoi la piscină. Era restaurant, se mânca acolo. M-am dus, am mâncat și vine maseurul Garcea la mine: «Hai, Nițache, vino la antrenament!». Eu abia terminasem: «Ce antrenament?». Mi-a spus că era vorba despre echipa mare. Aveam emoții, nu mă grăbeam să ajung, voiam să întârzii. Cornel Dinu era antrenor! M-am dus, m-am dezbrăcat, am primit un echipament și am intrat în teren. Țin minte și acum că a venit nea Cornel la mine și mi-a aruncat un maiou, ei erau deja la miuță, lucrau la posesie. Primul contact l-am avut cu Dan Alexa. Pe la spate, i-am băgat puțin mai tare alunecare. M-am retras puțin, doi-trei metri, iar el s-a întors către mine, a ridicat pumnul: «Bravo, copile, așa te vreau!». Cu Marius Niculae am avut clinciuri, țin minte.

- Serios?
- Da! Eu îmi făceam antrenamentul. «Bă Nițache, nu mai da, nu mai intra». «Da, Marius, dar tu ce faci? Și tu ești cu coatele!». Marius Niculae nu prea accepta. El voia să-l lași în pace să-și facă antrenamentul.

- E clar, Dinamo e cel mai important capitol al carierei tale. Ești împăcat astăzi cu faptul că n-ai reușit să te impui, să joci mai mult la prima echipă a lui Dinamo?
- N-o dau pe ghinion, așa a fost drumul meu. Regrete nu am, sincer. Dacă acesta a fost drumul meu... Era posibilitatea să joc. Inclusiv la meciul cu Lazio, din 2007! Și apoi în perioada cu Dario Bonetti, în 2012, când au luat Cupa României.

- Hai să le luăm pe rând. Tu erai în lot în sezonul 2006-2007. Mai ai medalia acasă?
- Da, am medalia, am tricoul de campion. Am și tricoul cu care am debutat. Am debutat cu Poli Iași (n.r. 1-1), iar cel de-al doilea a fost cu Ceahlăul, în ultima etapă, 2-2.

- Cum simțeai tu, un debutant, echipa lui Dinamo din acel sezon?
- Și acum, dacă stau să mă gândesc...Ce echipă! Lobonț, Blay, Moți, Radu Ștefan, Pulhac, Mărgăritescu, Cătălin Munteanu, Denis Șerban, Ze Kalanga, Niculescu, Dănciulescu... Învățai de la ei, mi-era drag! Chiar dacă nu făceam antrenamente cu echipa, îmi plăcea doar să stau să mă uit la ei. Te ajutau, te încurajau mereu. Vorbeau cu tine. Au fost jucători mari și caractere! Lobonț venise de la Fiorentina și n-avea nicio treabă, mi-a pus porecla „Șopârlă”. În 2006, când s-a întors la Dinamo, a spus că semnează doar dacă vine Gigi Nițu antrenor cu portarii.

- Debutul cum a fost?
- Țin minte că, de emoții, la meciul de debut a venit o minge lungă, eu m-am dezechilibrat, am căzut pe acolo ... Am avut 1-0 la Iași. La egal, noi eram campioni, iar Poli Iași se salva. Prin minutul 89-90, am băgat piciorul printre picioarele lui Clement Pălimaru. Am tras mingea, el a căzut, dar s-a dat penalty. Mi-a căzut cerul în cap! Debut cu penalty! A apărat Lobonț, dar a urmărit mingea și a dat gol. Ca să aflu după meci...

- Ce anume?
- Că e bine așa, că la egal se salvau ei, iar noi eram campioni. Așa că am fost împăcat, nu m-a certat nimeni.

+41 FOTO

- Ai prins petrecerea cu spartanii din 2007... Mai vedem una la vară? Cum ți pare Dinamo în acest moment?
- Sincer, eu am fost cam sceptic după ce a plecat Kopic. Nu știam de Campos, nu știam cine e, de unde vine. Dar îmi place că echipa joacă ofensiv. Au calitate mai bună decât ceea ce jucau cu Kopic! Îmi place foarte mult! Sper ca anul acesta să fie anul «câinilor», să fie la fel ca în 2007. Se bat la titlu cu Craiova, Rapid și FCSB.

- Te gândeai în 2007 că vor trece două decenii fără titlu și că între timp echipa va și retrograda?
- Niciodată! Să treacă 20 de ani?! Fără suporteri, poate că Dinamo era și astăzi în Liga 2!

Pe bancă la meciul de coșmar cu Lazio: „A fost o întrebare legată de mine” + „După meci, s-a aruncat cu niște vorbe în vestiar”

- Hai să revenim un pic la momentul Lazio. N-ai prins lotul la turul de pe Olimpico, însă ai fost pe bancă la retur.
- Da. Moți era indisponibil, la fel și Scarlatache. Mai erau doar Radu Ștefan, Vali Năstase, Izvoranu, care putea juca și fundaș central, și eu. Patru. Dintre aceștia patru, Vali Năstase era accidentat, a avut o problemă musculară. S-a mers pe ideea că el are experiență. A fost o întrebare legată de mine: «Ce facem?». Mircea Rednic a întrebat: «Jucăm cu Andrei sau cu Vali Năstase?». Nici nu știu ce a spus Vali Năstase.

- L-a ales pe Vali Năstase, în cele din urmă.
- Rednic a întrebat staff-ul, unde era și tatăl meu. El nu s-a băgat, i-a spus: «Faci ce vrei! Îl bagi, bine! Nu-l bagi...». A mizat pe Vali Năstase, având experiență, eu eram un copil, aveam 20 de ani. 1-0 la pauză... Nu mă gândeam niciodată. Imediat după pauză a fost penalty, Vali Năstase l-a făcut și toată lumea i-a sărit în cap.

- După aceea, au fost lansate mult timp acuzații la adresa lui. Știi poveștile din jurul acelui meci.
- Au fost acuzații, da. Sincer, nu știu eu tot ce s-a întâmplat acolo. La un moment dat, după meci, am fost în vestiar, dar apoi am ieșit, fiindcă... S-a aruncat cu niște vorbe pe acolo.

- Din partea cui?
- Din partea jucătorilor către Năstase. Dar am ieșit afară. Nu știu ce s-a întâmplat.

- Cumva, niște grei ai vestiarului i-au reproșat.
- Da. Că «dacă nu puteai, mai bine ridicai mâna!». Asta a fost să fie, ce să facem?

+41 FOTO

- La începutul meciului, cu 60.000 de oameni în tribune, cum te-ai simțit?
- Pe bancă mai erau Niculescu, Cătălin Munteanu, Mărgăritescu, Liviu Ganea și Chiacu, parcă. (n.r. Rezervele au fost Munteanu, Niculescu, Izvoranu, Nițu, Liviu Ganea, Hristu Chiacu și portarul leton Romanovs). În primele 10 minute, noi nu ne-am uitat la meci, ne-am uitat în tribună. Ce atmosferă! De când am plecat de la Săftica către stadion, tot Bucureștiul era alb-roșu! Am stat numai cu capul pe geam! Țin minte... Am ajuns la stadion, am ieșit un pic să vedem gazonul și am intrat la loc. Tata se pregătea să iasă cu Lobby la încălzire. Știi cum era vechiul «23 august»... S-a zguduit vestiarul A fost o atmosferă foarte tare! A fost șansa lor...

- Ce crezi că s-a întâmplat cu echipa?
- Știi cum se zice... Era vorba să începem bine primele 15-20 de minute din repriza a doua. Dar când faci penalty și iei gol... La 1-1, puteai să mergi în prelungiri... Nu știu ce s-a întâmplat. După golul doi, ce să mai zici? A venit și golul trei și totul s-a năruit.

8 ania fost legitimat Andrei Nițu la Dinamo, între 2004 și 2012

Cugetări după 8 ani la Dinamo: „Dacă nu ai șansă, poți fi cel mai talentat”

- Ce a urmat în cazul tău după meciul cu Lazio?
- Mergeam la echipa a doua. În 2008, în februarie, m-au chemat în birou nea Tică, nea Cornel Dinu și mi-au spus să mă duc la Vâlcea, se băteau pentru promovare cu Gaz Metan și cu FC Argeș. Țin minte că Dodel era la FC Argeș atunci, i-am și spus: «Bă, las-o mai moale, că te mănânc după meci dacă-mi faci ceva!». M-am dus două-trei luni la Vâlcea, apoi am revenit la Dinamo. În vara aceea, am plecat în cantonament în Austria, fusese un cantonament perfect. S-a interesat o echipă din Turcia de mine și Matache. Eu jucasem bine, el apărase penalty. Când ne-am urcat în autocar, a venit cineva de la echipa turcă și a întrebat de noi. Dar s-a cerut o sumă de bani și nu s-a materializat.

- Spuneai că ai mai avut o șansă cu Dario Bonetti, în 2012.
- Jucam cu CFR acasă. În săptămâna premergătoare meciului, a venit «Sensei» la mine și m-a întrebat ce vârstă am. Întrebase Dario Bonetti de mine. Credeam că voi fi titular, că mă va băga, că e șansa mea. Înainte de meci, ziarele scriau că voi fi în echipa de start. În ziua meciului, l-au sunat pe Constantin Nica să vină la Săftica în cantonament. S-a făcut schimbul. N-am mai jucat eu, a jucat Nica. A mai jucat câteva meciuri, apoi a prins transferul.

- Ce antrenor de la Dinamo ți-a rămas aproape de inimă? Te-ai intersectat cu atâția... Rednic, Mulțescu...
- Andone, Zenga, Dinu, care m-a luat la echipa mare. Ți-am zis, nici nu voiam să merg la antrenament din cauza emoțiilor. Cu Cornel Țălnar am avut o relație superbă. Mi-a plăcut de nea Mircea Rednic, antrenamente superOK, frumoase, nu erau lungi. Și de nea Ando! La fel ca nea Mircea Rednic, și nea Ando lucra mult cu copiii. Chiar ne oprea după antrenament să mai lucreze cu cei tineri. El stătea vizavi de stadion. De fiecare dată când ne întâlneam pe stradă, mă oprea și vorbea cu mine. «Hai, pune masă musculară, fă aia, fă aia!». Și pe culoar, mă oprea, vorbea cu mine. În 2005, eram în cantonament cu ei și trebuia să fac deplasare pentru meciul cu Olympique Marseille. Dar am răcit, m-am îmbolnăvit și n-am mai făcut deplasarea. Mi-a rămas la suflet, îl simțeam aproape, vorbind mereu cu noi.

- Bănuiesc că era frustrant... Erai mereu în anturajul primei echipe, mergeai în cantonamente.
- Îmi așteptam șansa, dar mereu se întâmpla ceva. Era frustrant, dar n-aveam ce să fac. Puteam să fac ceva? Doar să strâng din dinți și să merg mai departe. Dacă nu ai șansă, poți să fii cel mai talentat! Poate alții nu au avut talent și au ajuns.

„Nu-mi venea să cred ce face Claudiu Niculescu la antrenamente!”

- În limita timpului tău, te uiți astăzi la meciurile din Liga 1?
- Mă uit, dar nu mă uit la toate, sincer. A fost zilele trecute Voluntari cu FC Argeș. Nu pot să mă uit! Mă dor ochii! Da, mă uit la FCSB - Dinamo, Dinamo - Rapid, Craiova, meciurile importante. Sincer, mă ia somnul la restul.

- Cum ai compara nivelul de atunci cu cel de acum?
- Să ne amintim de echipele care erau. Vaslui, Timișoara, Urziceni, CFR Cluj, FC Național, cele din București. Erau patroni care băgau bani! Ce bani se dădeau la Vaslui, la Timișoara, la Urziceni! Și ce jucători erau, sincer! Uită-te la derby-urile din trecut dintre Dinamo și Steaua! Era altceva! Parcă era altă atmosferă, abia așteptai să vină un astfel de meci. Și străinii care vin în prezent la noi...

- Foarte mulți străini erau și atunci, inclusiv la clubul tău, Dinamo.
- Da, dar ce străini veneau? Aveau calitate! Mi-aduc aminte de Fabrice Fernandes, cel care a fost la Dinamo! Îl luaseră din Israel. Niște calități...! Dacă-l vedeai în primă fază, ziceai: «Hai, mă, ce jucător e ăsta?». Abia venea la antrenament, abia se descălța... Dar când intra pe teren și avea mingea... Magician! Foarte, foarte talentat! Nu mai spun de cei de la Vaslui, de Adailton, Wesley. Sau Eric... Nu mai dau nume, dar când mă uit pe la FCSB și pe la alții...

Francezul Fabrice Fernandes n-a bifat decât 7 meciuri la Dinamo, însă a impresionat prin calitățile sale / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

- Ce jucător te-a mai impresionat? Cine te-a mai uimit?
- Să încep cu Claudiu Niculescu, nu? Cu loviturile libere. Mai stăteam în zid când bătea loviturile libere. Crede-mă, când trecea mingea pe lângă noi, pe la ureche, se auzea un sunet (n.r. încearcă să-l imite). Era și tare, era și plasat! Nu-mi venea să cred! Era senzație! Pentru mine, era penalty atunci când Claudiu Niculescu se pregătea să bată loviturile libere! «Bă, ne pupam, ăsta e gol, hai la casierie!». N-am văzut în viața mea așa ceva și nu cred că o să mai fie așa ceva. La fel și Cătălin Munteanu..

- Așa.
- Îți dădea pasele direct pe piept. Dacă îi cereai mingea într-un loc, acolo ți-o dădea! Denis Șerban, «Prințul» Cristea, niște jucători incredibili! Mi-era drag doar să mă uit la ei! Foarte talentați! Ze Kalanga, la fel și el.

- Și cel mai haios?
- Pulhac, cine? El era numărul unu. Când venea el, se termina! După ce a prins aripi, a devenit numărul unu pe caterincă! Eram mulți tineri... Ropotan, Ștefan Radu, Scarlatache, Liviu Ganea.

- Apropo de Claudiu Niculescu, spunea la Voyo, zilele trecute, că, în 15 ani de antrenorat, niciun jucător nu l-a întrebat despre secretele loviturilor libere pe care le reușea.
- Chiar a spus că urmărea cum execută un jucător, îmi scapă acum cine... Claudiu era senzație! Zi-mi și mie un executant de lovituri libere de azi! OK, l-am văzut acum câteva săptămâni pe Adi Rus de la Craiova (n.r. a marcat din lovitură liberă cu Levski). Mai pune-l pe Adi Rus să dea! Poate sparge tabela...

- În final... E ceva ce ai schimba?
- Poate să am mai multă ambiție! Poate nu am fost atât de ambițios. Puțin mai multă nu ar fi stricat. Sau seriozitatea aceea. Doar zic! Nu spun că dacă rămâneam eu după antrenament, ajungeam mai departe. Așa a fost să fie, nu am niciun regret! Când eram puștan, îi ziceam lui tata: «Bă, dacă debutez, pot să mă las de fotbal, gata!». Din păcate, nu am reușit.

Cristi Borcea venea în vestiar înaintea unui meci important și spunea: «Aveți suma cutare, luați-mi banii!».

- Andrei Nițu, fost fundaș Dinamo

+41 FOTO