FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Cele 5 concluzii ale lui Dică după cantonamentele din vară: "Atmosfera e foarte bună fără Alibec" » Ce trebuie schimbat la echipă și cum a luat decizia de a rămâne

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 16 iulie 2018 17:20

Nicolae Dică, tehnicianul celor de la FCSB, a tras concluziile celor două stagii de pregătire și a vorbit despre planurile echipei în noul campionat, în care speră să aducă titlul după 4 ani de pauză.

După o lună petrecută în cantonament  Brașov și Apeldoorn, jucătorii vicecampioanei au ajuns la București. Au primit câteva zile libere din partea lui Nicolae Dică, iar de mâine se întorc la treabă.

Înaintea primului primului meci oficial al sezonului, cel de sâmbătă seară, de la Giurgiu, cu Astra, tehnicianul a vorbit pe larg despre concluziile cantonamentului. 

1. Schimbarea sistemului în 4-3-3

"Am făcut un cantonament bun, băieții au răspuns bine și s-au antrenat bine. Am avut meciuri tari în această perioadă și nu-mi aduc aminte nici ca jucător și nici ca antrenor să fi avut meciuri așa grele, cu adversari puternici. Băieții au răspuns bine, au făcut și această schimbare de sistem, spre 4-3-3. Am încercat în aceste jocuri să punem la punct zonele unde aveam probleme, dar mai e încă mult de muncă. Sunt jucători care au mai evoluat în acest sistem și acest lucru se vede. În funcție de jucătorii pe care îi ai, trebuie să te mulezi pe schimbarea sistemului. Sunt sisteme care îmi plac și am încercat să schimb ceva după anul pe care l-am avut la Steaua".

2. Decizia de a rămâne la FCSB

"Atmosfera la echipă e foarte bună fără Alibec! Eu iubesc acest club, am făcut performanță ca jucător, consider că și ca antrenor în acest an pe care l-am petrecut la Steaua am avut cu echipa evoluții bune. Am reușit în Europa să mergem în primăvara europeană, dar e păcat că am pierdut campionatul. Știe toată lumea cum l-am pierdut... Mi-am dorit să rămân în continuare, să dovedesc că pot să ajut mai mult echipa, să avem rezultate mai bune și că am încredere mare în jucătorii pe care-i antrenez".

3. Ce trebuie schimbat la echipă

"Trebuie să avem aceeași atitudine la fiecare meci din campionat cum avem la partidele din Europa League și să fim mult mai uniți decât anul trecut. Voi încerca ca jucătorii care pot evolua din trei în trei zile să o facă, dar trebuie să ținem cont că sunt jucători cu experiență, care trebuie să fie și ei odihniți. Îi văd mai uniți, îi văd cu o dorință mai mare să reușim să câștigăm campionatul. Am jucători care sunt de doi ani la echipă, de trei, care nu au reușit să câștige titlul și își doresc foarte mult acest lucru! În mare mi-am fixat și primul "11" pentru primul meci, așteptăm să înceapă campionatul acum"

4. Plecări și veniri

"Deja au plecat jucători și cred că este de ajuns, nu mai trebuie să pierdem pe nimeni. Doar dacă vine o ofertă extraordinară și suntem forțați să-i dăm drumul. Budescu a fost un jucător important pentru noi, păcat că nu am reușit să câștigăm campionatul, fiindcă își dorea asta foarte mult. Mă bucur că am putut să-l antrenez și îi urez baftă acolo. La veniri e clar că mai avem nevoie de un atacant și de un fundaș central. Dacă nu vom reuși să aducem ceva de calitate, vom merge în continuare cu lotul pe care-l avem. Eu am mare încredere în acești jucători și la sfârșitul sezonului sper să ne îndeplinim obiectivele".

5. Startul sezonului

"Începem cu două meciuri grele, cu Astra și cu Dinamo, dar până la urmă tot trebuia să jucăm cu aceste echipe. Noi jucăm să câștigăm fiecare meci, avem obiectiv acest lucru. Apoi avem meciul cu Rudar din Europa League. A fost Viorel Tănase să îi vadă, am văzut și un meci de-ale lor din campionat. Sunt o echipă cu mulți jucători tineri, o echipă care se apără foarte bine, sunt pe faza defensivă foarte bine organizați și joacă mult pe contraatac. Au jucători de viteză în față!"

"Gnohere revine după operația pe care a suferit-o. Pe final de cantonament a făcut doar două zile antrenamente cu echipa, a jucat și 20 de minute în ultimul amical. Ușor, ușor trebuie să intre și el în ritmul echipei"
Nicolae Dică, antrenor FCSB

"Din punctul meu de vedere, Nedelcu este un jucător care poate să evolueze și ca fundaș central. Are o tehnică foarte bună de lovire a balonului. Pentru un fundaș central are și o viteză bună, cred că poate juca acolo"
Nicolae Dică, antrenor FCSB

"4-3-3 e cel mai bun sistem. De ce? E mingea numai la noi. Asta voiam eu, mingea la noi. Mai ales în campionatul intern"
Gigi Becali, patron FCSB

Vezi și:  Dică s-a enervat că GSP l-a întrebat despre clauza secretă din contractul lui: "Asta e problema voastră?"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (29)
1765309433781743
Ionel Lazarescu  •  17 Iulie 2018, 08:34

Cu o așa echipă, să ratezi campionatul este un dezastru,dar dacă e deștept câștigă la pas.Succes!

cristi_oase
cristi_oase  •  17 Iulie 2018, 06:10
Postat de bisisica. pe 17 Iulie 2018, 04:40

Zise cristi.oaie cate roade oase

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bisisica.
bisisica.  •  17 Iulie 2018, 04:40
Postat de cristi_oase pe 17 Iulie 2018, 00:13

***

Zise cristi.oaie cate roade oase

Vezi toate comentariile (29)
Comentează