FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - RAPID 2-2

VIDEO Titularul CFR-ului trage un semnal de alarmă: „Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază cu Rapid!”

Articol de , , - Publicat luni, 20 martie 2023 07:55 / Actualizat luni, 20 martie 2023 07:56

Simone Scuffet, 26 de ani, a fost printre fotbaliștii care s-au remarcat în meciul CFR Cluj - Rapid (2-2). A încasat două goluri, dar a mai scos cel puțin alte două. În plus, a avut și șansă la ocaziile monumentale irosite de Costache, Ioniță și Dugandzic. Costache a dat pe lângă poartă, Ioniță a luftat, Dugandzic s-a împiedicat și a fost blocat de Braun.

La finalul partidei, portarul italian i-a avertizat pe coechipierii săi, care au ieșit foarte afectați de la vestiare după remiza cu giuleștenii. Nu a fost deloc mulțumit de scutul defensiv din fața lui, detaliu scos în evidență și de Dan Petrescu după meci, când nu le-a acordat notă de trecere niciunuia dintre apărătorii săi, remarcându-l doar pe Braun.

Cristi Săpunaru iese la atac: „Ei vor răul naționalei!” + Răspuns acid pentru Dan Petrescu și Balaj: „Să joace roboții!”
CFR Cluj - Rapid 2-2
Cristi Săpunaru iese la atac: „Ei vor răul naționalei!” + Răspuns acid pentru Dan Petrescu și Balaj: „Să joace roboții!”

Simone Scuffet, după CFR Cluj - Rapid 2-2: „Și norocoși, și ghinioniști în același meci”

„Am fost și norocoși, și ghinioniști în acest meci. Nu trebuie să jucăm astfel de meciuri, pe muchie. În ultima secundă a unui meci se poate întâmpla orice. Trebuia să securizăm partida până atunci. Am riscat mult, uneori poate să iasă ceva pozitiv, dar aici putea ieși negativ, ne putea costa și acest punct. 

A mai salvat Braun, am avut și noroc, am mai apărat și eu, a fost un mix de mai multe situații. Nu trebuie să mai riscăm! A fost un meci în care se putea întâmpla orice, puteam să-l câștigăm, dar să-l și pierdem, pentru că am avut acel gol anulat și, sincer, nici nu știu ce a fost. 

Dar în acest meci, cred că am riscat prea mult. De asemenea, la ultima fază a fost incredibil, când noi nu trebuia să riscăm așa mult. Noi vrem să câștigăm toate meciurile, dar nu e posibil când riscăm așa”, a spus Scuffet.

Am văzut o singură fotografie după meci, vizavi de acea fază cu golul nostru anulat. Nu vreau să-i blamez pe arbitri, e totul în acțiune, rapid. Am văzut în acea poză că a fost foarte aproape, extrem de strâns, deci nu știu ce să spun
Simone Scuffet, portar CFR Cluj

Îmi place să mă uit și la meciurile naționalei României. Cred că pot învăța din orice experiență de acest gen
Simone Scuffet, portar CFR Cluj

38 de meciuria adunat Scuffet în acest sezon pentru CFR Cluj, primind 31 de goluri în toate competițiile interne și internaționale

18 partidedin totalul celor 38 în toate competițiile a menținut neatinsă plasa porții sale

„Sunt fericit pentru Compagno”

Scuffet a avut convocări la selecționatele Italiei, având meciuri până la U21 inclusiv. Totodată, a fost și în atenția primei reprezentative, doar că nu a cunoscut bucuria debutului. 

Deunăzi, Andrea Compagno, atacantul FCSB, a fost pe lista lărgită a lui Roberto Mancini. Nu a mai fost selecționat până la urmă în rândurile Squadrei Azzurra. Jucătorul clujenilor speră că rivalul său din Liga 1, conațional de-ai săi, să fie totuși convocat în viitor la naționala Italiei: 

„Sunt fericit pentru el, știu că a lucrat mult, a muncit muncit, nu-i este ușor în Liga 1. Cred că va avea șansa de a fi acolo, la națională, să demonstreze că fotbalul românesc poate produce jucători pentru naționala Italiei. Eu, acolo? Foarte dificil, mă focusez să joc bine aici, să ajut echipa CFR Cluj”.

Mai multe articole despre CFR Cluj - Rapid 2-2:

Dan Petrescu a venit urlând la interviu: „Cei de la VAR să plătească!” + și-a făcut praf 4 jucători: „N-au ce să caute la națională!”
CFR CLUJ - RAPID 2-2
Dan Petrescu a venit urlând la interviu: „Cei de la VAR să plătească!” + și-a făcut praf 4 jucători: „N-au ce să caute la națională!”
Au tras corect linia din camera VAR?! » Scandal după CFR Cluj - Rapid, Dan Petrescu și Balaj au făcut iureș: „Viciere de rezultat, vor să ne curețe!”
CFR Cluj - Rapid 2-2
Au tras corect linia din camera VAR?! » Scandal după CFR Cluj - Rapid, Dan Petrescu și Balaj au făcut iureș: „Viciere de rezultat, vor să ne curețe!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
sughibughi
sughibughi  •  20 Martie 2023, 12:47

furt clar

Vezi toate comentariile (1)
Comentează