FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - STEAUA

Cît costă să fii suporterul Stelei » Nu e ieftin deloc să însoţeşti echipa pe stadion

Articol de , - Publicat marti, 27 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 27 noiembrie 2012 10:48

Un fan roş-albastru care a văzut toate jocurile de acasă din acest sezon a cheltuit circa 200 de lei pe lună, adică aproape 30 la sută din salariul minim pe economie în România


Steaua are cel mai bun sezon al ei din ultimii ani, lucru care a contribuit din plin şi la cea mai ridicată medie de spectatori la jocurile de pe teren propriu. Mai toate meciurile importante le-a disputat cu stadionul aproape plin, iar în toate deplasările echipa a avut parte de susţinerea fanilor.

Plecînd de la aceste lucruri, GSP încearcă astăzi să afle răspunsul la întrebarea "cît costă să fii suporterul Stelei?" Cît costă să vezi toate meciurile echipei, indiferent că sînt acasă sau în deplasare, sau cît costă, de exemplu, să mergi pe stadion doar atunci cînd echipa favorită joacă acasă, în Bucureşti? De aici apar mai multe categorii în care suporterii Stelei pot fi împărţiţi.

Categoria I: Suporterul cel mai fidel
Aproape 2.100 de lei pe lună
Un simpatizant al Stelei care în acest sezon a mers pe stadion la toate jocurile, indiferent că e vorba despre cele de acasă sau din deplasare, de campionat, Europa League sau Cupa României a scos din buzunar 8.340 de lei. Înseamnă o medie lunară de aproape 2.100 de lei, adică în jur de 3 salarii minime pe economie.

Categoria II: Fanul comod, de casă
1. Un salariu minim o dată la patru luni
Probabil cea mai mare categorie o formează suporterii din Bucureşti ai Stelei care au mers la toate jocurile de pe teren propriu. Indiferent că a fost vorba despre campionat sau jocurile internaţionale de pe Ghencea sau Arena Naţională, toate au costat 735 de lei de la finalul lui iulie şi pînă acum, ceea ce înseamnă cam 250 de lei pe lună, aproximativ o treime dintr-un salariu minim pe economie.

2. Ieftin doar în Europa pe teren propriu
Steaua a disputat acasă, în acest sezon, nu mai puţin de 5 jocuri internaţionale: două în tururile preliminare şi trei în grupa de Europa League. Cine a preferat să vină doar la aceste partide de gală a scos din buzunar doar 280 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de doar 70 de lei.

Categoria III: Suporterul de Liga 1
1.500 de lei peste tot în campionat
Se spune de multe ori despre o galerie că trebuie să fie prezentă măcar la toate jocurile din campionat pentru a fi o galerie recunoscută inclusiv de rivale. Un suporter ar Stelei care a văzut de pe stadion toate meciurile din turul campionatului a plătit 1.500 de lei, ceea ce înseamnă aproape 400 de lei pe lună.

Categoria IV: Suporterul de Europa
1.400 de euro pentru 4 destinaţii externe
Poate că există şi simpatizanţi ai Stelei care au dorit să meargă pe stadion doar atunci cînd echipa a jucat în deplasare în Europa League, încercînd să combine fotbalul cu turismul. Pentru meciurile de la Trnava, la Vilnius, cu Ekranas, la Stuttgart şi la Molde costul total a fost de 6.300 de lei, undeva în jur de 1.400 de euro.

Categoria V: Fanul cel mai relaxat, din faţa televizorului
Există însă şi suporteri care simpatizează cu Steaua, dar care nu merg pe stadion, ci preferă să vadă jocurile acasă. Chiar şi aici există un cost mediu de 20 de lei pe meci, adică două beri şi o pungă de seminţe, un total de 560 de lei. O medie de 140 de lei pe lună.

Cheltuielile la meciurile de acasă
- bilet de meci (5-20 lei la peluză)
- un sandwich sau un hotdog, plus un suc (20 lei)
- transport înainte de meci (2 lei)
- transport după meci (15 lei)

Cheltuielile din deplasările de Liga 1
- bilet de meci (5-20 lei la peluză)
- un sandwich sau un hotdog, plus un suc (20 lei)
- transport cu autocarul sau maşina personală (30-180 lei)

Cheltuielile din deplasările de Europa League
- bilet de meci (45 de lei în medie)
- un sandwich sau un hotdog, plus un suc (65 lei în medie)
- transport cu autocarul sau avionul
- cazare (unde e cazul)

23.500 e media de spectatori pe care Steaua a reuşit-o în acest sezon la meciurile de pe teren propriu, cea mai mare de după Revoluţia din 1989

18.132 de kilometri au însumat toate deplasările Stelei în acest sezon, în toate competiţiile, echipa avînd 13 jocuri afară, inclusiv cel de aseară, de la Braşov

1.400 de lei e salariul mediu net în România în anul 2012

10 lei pe lună ca să fii ultras la Peluza Sud
Galeria Stelei e împărţită în două, Peluza Nord şi Peluza Sud. Cea din urmă a anunţat în mod oficial cum se fac înscrierile pentru a deveni membru în Peluza Sud. Te costă 20 de lei la adeziune, după care costul e de 10 lei pe lună, în schimbul contribuţiei persoana care se înscrie urmînd să primească un card de membru. Cu ajutorul acestuia va avea posibilitatea să ajute la organizarea coregrafiilor sau a diverselor deplasări efectuate de Peluza Sud.

Fanii, 2,8 milioane de euro la buget
În cele 15 meciuri de pe teren propriu de pînă acum, Steaua a adunat peste 350.000 de spectatori. La un preţ mediu al biletelor de 8 euro, rezultă în jur de 2,8 milioane de euro încasări doar din tichete pînă în acest moment. Cum bugetul Stelei pe jumătate de an e în jur de 6-7 milioane, rezultă că suporterii asigură măcar 40 la sută din el.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
dinamir
dinamir  •  27 Noiembrie 2012, 23:25

N-am citit articolul si nici n-am sa-l citesc.Dar craitoiu asta,scriitorul de sreviciu despre steaua,dupa un articol de ieri in care mintea cititorii ca steaua are sute de talente,vine azi cu un articol care nu stiu daca intereseza pe cineva.Asta scrie la comanda si este platit sa scrie asemenea bazaconii.

r3cky
r3cky  •  27 Noiembrie 2012, 20:13

dinamo chiar daca lasa accesul liber la toate meciurile dintr-un tur de campionat tot ar avea cu 70-80 % mai putini suporteri ca Steaua. :)

raul4steaua
raul4steaua  •  27 Noiembrie 2012, 15:35

Degeaba puneti la socoteala porcarii ca hotdogi sau alte feluri de mancare, am fost la destule meciuri si nu prea am vazut ca mai mult de 30% din cei prezenti la stadion sa manance de acolo.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează