FOTBAL  »  Superliga  »  FURTUNĂ ÎN ARBITRAJ

Crăciunescu despre oferta de a-l înlocui pe Avram: "Sandu să mă sune, apoi veţi avea răspunsul meu!"

Crăciunescu este primul nume propus de patroni ca înlocuitor al lui Avram
Crăciunescu este primul nume propus de patroni ca înlocuitor al lui Avram

Articol de GSP - Publicat luni, 26 septembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2011 21:04

Fost preşedinte al CCA în perioada 2003-2005, Crăciunescu îl contrează dur pe Paszkany şi explică în ce condiţii e dispus să discute reîntoarcerea sa în fruntea arbitrajului.

- Domnule Crăciunescu, e o zi în care v-aţi trezit mai de dimineaţă decît de obicei?
- Nu, dimpotrivă, nu auziţi ce voce am?! Dar de ce ar fi trebuit să mă trezesc mai devreme?

- Păi, lumea din fotbal vă cere ca preşedinte la CCA.
- A, da? Cine anume?

"Trebuie să mai fiu şi eu de acord"

- Primul a fost Gigi Becali, dar mai sînt şi alţii.
- Interesant, dar mai trebuie să fiu şi eu de acord.

- Deci nu sînteţi interesat?
- Nu vorbesc pe de-astea, pe ce ar putea fi. Sînt salariat la DigiSport, mă simt bine acolo, repet, nu vorbesc pe premoniţii.

- OK, am înţeles bine, deci nu sînteţi interesat. Sau vreţi să fiţi rugat?
- Nu, dar ce să zic eu acum, că mă autopropun la CCA? Oricum, le mulţumesc tuturor celor care, avînd încredere în mine, m-au propus pe mine.

"Decizia e la Mircea Sandu"

- Ca să înţeleg exact..
- Hai să vă spun cum stă treaba. Decizia e la Mircea Sandu şi la Comitetul Executiv. Dacă mă sună sau mă cheamă să discutăm, atunci voi avea o poziţie oficială.

- Nu cumva vă doriţi un refuz tocmai pentru că e mai uşor de stat în opoziţie?
- Niciodată, dar reţineţi, niciodată nu am fost în opoziţie cu arbitrajul românesc! Dacă eu apar la televizor şi explic nişte faze, dacă eu spuneam lucrurilor pe nume, deşi alţii ascundeau mizeria sub preş, asta înseamnă că eram în opoziţie? Da, eram în opoziţie cu drumul pe care o apucase, de fapt pe care a fost îndreptat arbitrajul românesc! Toţi vedeam erorile incredibile, numai cei care erau acolo ne spuneau că arbitrajul e în creştere.

- Să ştiţi că a fost deja un patron care a strîmbat din nas.
- Cine?

"Dacă îi răspund, Paszkany îşi înghite limba"

- Paszkany a spus că sînteţi un tip ranchiunos şi că v-aţi putea răzbuna pe el.
- Fiecare e liber să aibă ce părere vrea, e treaba lui, însă dacă atît a înţeles el... După meciul CFR - Vaslui 2-0, la vreo două zile, am primit o casetă de la cineva dinspre CFR, cu 3 faze, pe care să le comentăm. Dacă eram ranchiunos ziceam că nu le comentăm, că o făcusem deja, dar am pus fazele şi mi-am zis părerea. Mă opresc aici, că dacă ar fi să-i dau un răspund în detaliu lui Paszkany, probabil şi-ar înghiţi limba.

- Revenim la subiect. Contează ca argument în privinţa reîntoarcerii dumneavoastră la CCA faptul că Gică Popescu a acceptat oferta lui Mircea Sandu de a merge la UEFA?
- La ce pregătire are Gică Popescu, care vorbeşte perfect engleza, spaniola, franceza, italiana şi olandeza, iar în turcă se descurcă bine şi la ce nume mare a fost, trebuia să fie de multă vreme acolo şi e o mană cerească pentru fotbalul românesc.

"Nu mă conduce nimeni, nici Gică Popescu"

- Întrebarea era alta.
- Ştiu, nu mă eschivez. Gică Popescu şi toată lumea trebuie să ştie ceva, că nu sînt condus de nimeni! Gică e poate cel mai bun prieten al meu, dar mă cunoaşte bine, nu mă conduce nimeni, deciziile sînt ale mele.

- Păreţi că sînteţi orgolios şi că v-aţi dori să fiţi rugat insistent ca să acceptaţi şefia CCA.
- Şi ce dacă?! Prefer întotdeauna să fiu orgolios, arogant, spuneţi-i cum vreţi, decît să fiu umil şi supus.

- V-a surprins ce s-a întîmplat cu Vasile Avram?
- Ca imagini, da, ca fapte, nu. Nu e o surpriză. Se întîmplau greşeli în urma cărora George N. Gherghe, Dumnezeul să-l ierte, zicea în felul următor «Mă pot gîndi la absolut orice». Şi atunci de ce să mă surprindă?

"Costică Suceavă preşedinte? Ha, ha, ha!"

- Sînteţi de acord cu aducerea, în fruntea CCA, a unui fost mare arbitru străin, care să aibă o imagine foarte bună?
- Refuz să răspund. Dacă zic că e bine, voi fi acuzat că îmi doresc să rămîn în opoziţie, că e mai bine, iar dacă zic că n-ar fi bine, se găsesc destui să mă acuze că tînjesc după postul de şef la CCA.

- Varianta Constantin Gheorghe "Suceavă" ca înlocuitor pentru Avram cum vi se pare?
- ....(Rîde în hohote)... Vă arde de glume cînd arbitrajul românesc e aproape mort.

"Indiferent cine va veni, situaţia arbitrajului românesc e dificilă rău de tot. S-a luat-o pe un drum greşit şi acum el trebuie repus pe calea cea bună, dar asta se va face greu" (Ion Crăciunescu)

"Oriunde se greşeşte în arbitraj, dar la noi, în ultimul an, se depăşise cu mult cota maximă a admisibilităţii" (Ion Crăciunescu)

"Sincer, nu-mi convine să vină Crăciunescu. E un tip ranchiunos, care ţine ură, se vede din modul penibil în care comentează fazele litigioase de la meciurile CFR-ului" (Arpad Paszkany)

"Cu o singură persoană accept să revin la CCA. Cu Ion Crăciunescu, în rest, nu mă interesează" (Dan Lăzărescu)

Ce spune Adrian Porumboiu:
"Eu văd doar 3 variante viabile: Crăciunescu, Huzu sau Lăzărescu. Restul sînt poveşti"

"Timpul mi-a demonstrat că am greşit în 2005, cînd am susţinut debarcarea lui Crăciunescu de la CCA. Cu mintea de atunci, am crezut că fac bine, cu cea de acum, realizez că am greşit"

"Dacă Ion ar fi rămas la CCA, n-ar mai fi existat nici cazul Penescu, nici cel Avram de acum. Parcă a fost un blestem, ca toţi cei veniţi după Crăciunescu să plece în cătuşe de la CCA"

Citește și:
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (16)
transilvanialibera
transilvanialibera  •  26 Septembrie 2011, 18:50

saracu are un singur defect.....e sluga fratilor becali

sexilian
sexilian  •  26 Septembrie 2011, 18:07

chiar crezi ce vrei, esti manjit tatica, stai bland ai fata de infractor si imoral.

alpin
alpin  •  26 Septembrie 2011, 10:50
Postat de policardu pe 26 Septembrie 2011, 10:03

Pe Craciunescu nu o sa-l puna niciodata , pentru ca nu ia mita si atunci cum o sa mai ia campionatul' cine trebuie' . Sunt sigur ca acum daca- l aresteaza pe Sandu nu o sa gaseasca nici o dovada impotriva lui pentru ca el nu ia mita direct ci prin intermediul angajatilor de la frf.

Sublit!... Foarte subtil!!... Buna poanta!!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează