FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - STEAUA

Crainicul de pe ”Ilie Oană” i-a atacat pe suporterii steliști și dinamoviști: "Nu mor «lupii» cînd vor «oile» şi «cîinii»!"

Gazonul cu rîme nu s-a dezmințit
Gazonul cu rîme nu s-a dezmințit

Articol de - Publicat luni, 19 octombrie 2015 00:00

Crainicul stadionului "Ilie Oană", Mircea Baganagiu, a ironizat din nou campioana, și i-a atacat pe suporterii stelişti şi pe cei dinamovişti.

Dacă altădată meciurile dintre Petrolul şi Steaua se jucau cu casa închisă, iar cu o oră înainte de startul partidei stadionul era aproape plin, de această dată nu s-a mai întîmplat aşa.

Emulaţia creată înaintea unor astfel de partide a dispărut, iar ieri au fost doar vreo 8.000 de spectatori. Dacă Steaua a fost părăsită de suporteri în luna decembrie a anului trecut, iar aseară a avut doar 12 fani la meci, fanii prahoveni nu sînt mulţumiţi de evoluţia echipei, ultima din Liga 1.

În aceste condiții, crainicul de pe "Ilie Oană", Mircea Baganagiu, a fost şi de această dată în centrul atenţiei. După ce în sezonul trecut i-a ironizat pe stelişti numindu-i "echipă dansatoare de hore tradiţionale ţărăneşti", ieri acesta şi-a amintit de noua siglă pe care o folosesc campionii şi nu a ezitat să-i înţepe în aplauzele şi huiduielile fanilor.

"Am întîlnit FCSB de două ori în Liga 1. O victorie a noastră pe Arena Naţională, dar şi un egal în turul actualei ediţii de campionat. În această seară luptăm pentru o nouă victorie, pentru noi, pentru voi, pentru cel mai frumos public din România! Nu mor «lupii» cînd vor «oile» şi «cîinii»", a spus Baganagiu la staţia de amplificare.

Gazonul cu rîme nu s-a dezmințit

Stadionul din Ploieşti arată din ce mai rău, asta după ce oficialii echipei au înregistrat datorii foarte mari către societatea care administrează arena din cadrul Primăriei Ploieşti. Atît ploieştenii, cît şi steliştii s-au plîns de starea gazonului extrem de prost, fapt confirmat şi aseară. Iarba lipseşte în cele mai multe locuri, fiind doar bucăţi cu noroi, și asta nu doar din cauza rîmelor pe care dădeau vina administratorii stadionului.

Papp exclus din lot!

Chiar dacă a fost titular în ambele meciuri ale echipei naţionale cu Finlanda şi Insulele Feroe, Paul Papp nu mai intră în planurile lui Mirel Rădoi. Acesta nici măcar nu a prins ieri locul de 18, nefăcînd deplasarea la Ploieşti. Surse din cadrul echipei au dezvăluit că fundaşul de 25 de ani nu mai este pe placul staff-ului şi sînt şanse mari ca acesta să fie pus pe lista de transferuri în această iarnă. În acest moment, Papp a devenit a treia soluţie pe post pentru Rădoi, după Cornel Rîpă şi Jean Sony Alcenat.

Nuntă în timpul meciului

Pentru a mai face rost de bani, autorităţile locale au decis să închirieze un corp de clădire al stadionului unei firme care se ocupă de evenimente speciale. Chiar în timpul partidei de aseară, în spaţiul închiriat de către Primărie a avut loc o nuntă, iar printre spectatorii cu fulare şi tricouri galben-albastre şi-au făcut apariţia mai multe doamne îmbrăcate în haine de firmă şi bărbaţi la sacou. Aceştia nu s-au uitat tot timpul la meci, au mai şi dansat şi au avut parte de un meniu exclusivist.

Citește și:
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Superliga
Val de plecări la clubul din Superliga » Noul antrenor decide totul „din umbră”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Sapă fundația pentru noul stadion Dinamo, înainte să fie dărâmat tot vechiul stadion! Ce urmează în arena din Ștefan cel Mare
Superliga
Sapă fundația pentru noul stadion Dinamo, înainte să fie dărâmat tot vechiul stadion! Ce urmează în arena din Ștefan cel Mare
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Liga 3
Fostul mijlocaș al lui Dinamo a acceptat oferta lui Nicolescu și va antrena echipa a doua » Surpriză și la U19
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (36)
jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  19 Octombrie 2015, 10:01

Baganagiul ăsta a dat-o pe fcsb și pe câini, ca să uite publicul de... Capră...

gerulozaurus
gerulozaurus  •  19 Octombrie 2015, 11:38
Postat de spinoza pe 19 Octombrie 2015, 11:07

Astia-s aia care sar pe teren si dau pumni in gura la fotbalisti?

Dap si le-au pus gand rau cainilor. Nu-i mai suporta cand vad cate BLATURI fac sezonul asta in liga 1, mai ales cu ajutorul arbitrilor!

768145689920470
Patraulea Trandafir  •  19 Octombrie 2015, 10:19
Postat de gica_oboreanu pe 19 Octombrie 2015, 10:09

pai, e voie sa scii "***" pe gsp ?! :)))

Nu e voie . E considerat atentat la siguranța națională ...

Vezi toate comentariile (36)
Comentează