FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - SEPSI

CRAIOVA - SEPSI // Altă stagiune, aceeași problemă » Oltenii sunt în situația din sezonul trecut, când au ratat toate obiectivele!

Articol de - Publicat sambata, 10 august 2019 09:00

Oltenii dau deja semne de oboseală pentru că stau și acum în 7-8 jucători, ca în sezonul trecut, când au ratat toate obiectivele.

Craiova a încheiat în genunchi meciul de joi, cu AEK Atena (0-2). Al 9-lea în acest debut de sezon disputat la trei, patru zile distanță de precedentul. Și al doilea la rând pierdut, după acel 1-2 cu Hermannstadt din campionat.

Au obosit oltenii? Așa se pare. Însă dincolo de ritmul în care s-au succedat partidele și de faptul că pe majoritatea le-au susținut pe caniculă și pe un gazon execrabil, marea lor problemă a rămas cea remarcată de președintele Sorin Cârțu în finalul stagiunii trecute.

O echipă care stă în 8 jucători, respectiv Pigliacelli, Bancu, Martici, Acka, Kelici, Cicâldău, Mateiu, Bărbuț. Iar când aceștia obosesc sau se accidentează, cei care vin de pe bancă nu ajută. Fanii au sperat ca printr-o campanie țintită de transferuri să se rezolve acest neajuns. Degeaba.

Niciunul dintre nou-veniți n-a ieșit cu adevărat în față. Până acum. Nici măcar Vătăjelu, care-i de-ai casei și are și experiența a doi ani petrecuți în Cehia. CFR Cluj, implicată la rându-i pe două fronturi, folosește o echipă în campionat și o alta în Europa. Bănia, în schimb, nu-și poate permite acest lux.

CRAIOVA - SEPSI // Altă stagiune, aceeași problemă » Oltenii sunt în situația din sezonul trecut, când au ratat toate obiectivele!

VEZI ȘI:

CRAIOVA - AEK ATENA 0-2 // „Leuții” n-au fost suficienți! Grecii, mai buni decât oltenii pe „Ion Oblemenco”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (12)
10218332765774770
Cristian Tataru  •  11 August 2019, 03:10

E desigur un articol anti Universitatea. Dar daca stam si judecam cat mai la rece, anul trecut erau 2 mari motive pentru care jucatorii alergau ca nebunii si tot degeaba. Unu: apararea era varza tocata si oricine vroia dadea gol. Cu tot efortul depus. Numarul doi: "Golici" s-a accidentat si mijlocasii dadeau mingi spre atacanti care nu erau "la inaltime". Papura e pe cale sa rezolve problema defensivei, dar un varf adevarat tot nu avem. Fortes? Fara suparare si fara balet fara minge in careu, pentru a spera la varful clasamentului, nu trebuie sa ne punem speranta numai in golurile lui Mateiu si Bancu. Vrem din nou un numarul 9!!! Adevarat! Un Cami! Hai Craiova!

j0k3r
j0k3r  •  10 August 2019, 22:04
Postat de flo0000007 pe 10 August 2019, 14:20

Numai gura de olteni.Le-a construit guvernarea m ui sta si mafioata psd stadion nou pe care nici nu il merita si fac de râs țara asta in europa atat sportiv cat si extra sportiv. Cam si cfr si fcsb sunt slabe insa la Craiova e fudulie maxima. Macar taceți naibii din gura, ca nu meritați nici locul 10 in camionatul asta amarât. Rusine

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

thebluestlion
thebluestlion  •  10 August 2019, 16:54

Ivanov nu e nou venit? Omul mi se pare noul motor al echipei! Dar da, e prea puțin! Așteptam revenirile lui Koljic și Mihăilă ca pe ziua de salariu...plus aducerea unui nou stopper de valoare!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează