FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Criza îi anulează afacerea lui Gigi Becali » Cum poate pierde FCSB milioane de euro din cauza pandemiei de coronavirus

Coman era unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali spera să îl vândă pe bani mulți în vară. Criza provocată de coronavirus îi dă planurile peste cap
Coman era unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali spera să îl vândă pe bani mulți în vară. Criza provocată de coronavirus îi dă planurile peste cap

Articol de , , - Publicat vineri, 20 martie 2020 17:03

În Germania, jucătorii renunță la salarii ca să salveze cluburile. Presa din Spania anticipează perioade de transferuri cu operațiuni minuscule față de ”dezmățul” din trecut. La FCSB, Gigi Becali acceptase să piardă titluri și calificări europene tocmai cu interesul de a profita de sumele imense care erau vehiculate în mercato.

FCSB nu a mai câștigat campionatul din 2015 și fiindcă Becali a ales o rețetă diferită de cea a CFR-ului, spre exemplu: el a preferat să folosească jucători tineri chiar cu riscul de a pierde trofee și calificări europene.

Scopul? Vânzarea fotbaliștilor tineri pe sume foarte mari. Strategia urmărea să acopere astfel pierderile pe care le-a cauzat ratarea calificării în grupele Europa League în cele mai recente două sezoane.

Planul lui Becali părea în acord cu tendința de pe piața transferurilor, din moment ce sumele creșteau încontinuu, însă criza pe care a provocat-o coronavirusul dă peste cap tot calculul.

Gigi Becali anunță dezastrul la FCSB: „La revedere, închid tot! Iau 3-4 jucători și mergem la un alt club”

"Vor fi operațiuni mai sărace în următoarea perioadă de mercato, prețurile din trecut, când un jucător normal costa o sută de milioane de euro, nu vor mai fi valabile", a scris Marca, după declarațiile directorului sportiv al unui club din prima ligă spaniolă.

Gladbach, la care Ionuț Lupescu și-a încheiat cariera din Germania în anii '90, e a patra în clasamentul blocat din Bundesliga, pe un loc care permite participarea în Champions League.

Toate datele acestea demontează afacerea pe care și-a programat-o Becali: "Bogații lumii se joacă în fotbal și eu o să speculez, voi încasa bani mulți pe Man, pe Coman!". Bogații lumii nu mai par dispuși să se joace, nici măcar în fotbal, într-un context în care mai toate afacerile sunt periclitate de criza pe care a provocat-o coronavirusul.

Gigi Becali își ia adio de la milioanele de euro la care visa

Toate cluburile, de la Real Madrid până la Clinceni, se gândesc doar cum să scadă costurile, nu mai au în plan investiții mari. Lyon se afla aproape de sferturi de finală în Champions League după ce o învinsese pe Juventus în turul din Franța cu 1-0.

Acum, OL tocmai a anunțat că și-a trimis aproape toți angajații în șomaj tehnic. Fotbaliștii, printre care se află și Tătărușanu, au contractele suspendate temporar, cu plata a 75 la sută din valoarea salariilor negociate.

În niciun caz nu ar mai plăti astfel de cluburi zeci de milioane de euro pentru Man sau pentru Coman, așa cum visa Becali! 

"Pe mine mă interesează să particip în cupele europene, în care pot să câștig bani, nu contează titlul de campion! Păi, ce fac? Le dau bani jucătorilor doar ca să ne distrăm cu Dinamo, cu Chiajna, cu Rapid? I-am și spus lui MM «Băi Mihai, pentru ce să ne mai pregătim dacă nu știm clar că vom juca în Europa?»"
Gigi Becali, la ProX

15 milioane de euroconstituie suma pe care Becali i-a cerut-o lui Feyenoord în schimbul lui Dennis Man. Cererea a fost formulată înainte să fie oprit fotbalul și mai conținea și "variabile" în funcție de rezultatele echipei din Rotterdam și de randamentul mijlocașului

9 milioane de dolarioferise Orlando City pentru Florinel Coman. Becali a refuzat propunerea americanilor. Clubul din MLS era de acord să-i lase lui Gigi și 60 la sută din drepturile asupra revânzării atacantului

Trei informații importante despre pandemia de coronavirus

Citește mai multe știri despre FCSB:

Antrenorul care îi trezește amintiri deosebite lui Becali: „Mi-e dor de Steaua, mi-aș dori să revin”

Claudiu Răducanu, imagini de senzație! S-a întors și jonglează cu hârtie igienică în provocarea lansată în pandemia de coronavirus

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (27)
grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  20 Martie 2020, 19:07

d-aia nu mai putem noi de fcsb ...tara arde iar voua va arde de FCSB !! parca ati fi obsedati , numai fcsb aveti in cap !!!

carol_k
carol_k  •  20 Martie 2020, 17:31

Ma prabusesc de plans, nu fiti atat de duri cu nea Gigi!

guimaraes1.0
guimaraes1.0  •  20 Martie 2020, 19:39

eu nu inteleg de ce trebuie sa scrie astia de la gesepeu ca aceasta criza ii distruge afacerea lui becali,in afara de echipa asta nu mai exista nicio echipa in liga1?pai asta si cu iasiul dar la iasi hai ca mai e si primaria bagata acolo dar sa revin in afara de fc consoane si iasi care echipa din liga1 s-a mai plans?nu mai zic de liga2 pai ba gigi daca esti ala cel mai bogat din fotbalul romanesc asa cum te lauzi de ce te milogesti la stat?nici macar prietenul tau iftime n-a cerut asa ceva.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează