FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA - FCU CRAIOVA 2-0

Mititelu Jr, dezlănțuit după ce echipa sa a pierdut derby-ul Craiovei: „Am asistat la o execuţie în direct” + Atac la Gică Craioveanu: „Alcoolul dăunează aspectului fizic”

Adrian Mititelu Jr
Adrian Mititelu Jr

Articol de GSP - Publicat marti, 15 februarie 2022 09:06 / Actualizat marti, 15 februarie 2022 12:55

CSU Craiova s-a impus cu 2-0 în derby-ul cu FCU Craiova, meci umbrit însă de gravele greșeli de arbitraj comise de „centralul” Marcel Bîrsan. 

La finalul partidei, Adrian Mititelu Jr, patronul celor de la FCU Craiova, a postat pe facebook un mesaj în care acuză dur arbitrajul lui Bîrsan, cel care a greșit la ambele goluri marcate de CSU Craiova. Criticile olteanului nu au fost îndreptate doar către arbitru, acesta având o reacție dură și la adresa celor din trustul Digi Sport, post care a transmis meciul.

Bîrsan a DISTRUS derby-ul CSU Craiova - FCU Craiova » Crăciunescu spune că ambele goluri trebuiau anulate + Încă 3 erori grave de arbitraj
CSU Craiova - FCU Craiova 2-0
Bîrsan a DISTRUS derby-ul CSU Craiova - FCU Craiova » Crăciunescu spune că ambele goluri trebuiau anulate + Încă 3 erori grave de arbitraj

„Rog toată suflarea alb-albastră să își dreagă amarul din seara aceasta cu satisfacția că FC Universitatea Craiova 1948 a rămas dreaptă și curată așa cum a fost în toată existența ei de la înființare și până în prezent. 

În seara aceasta am jucat împotriva a 12 jucători pe teren așa cum de altfel ne-am obișnuit în acest campionat, iar ironia sorții face că trebuia să jucăm împotriva a 10 jucatori încă din minutul 60. Am asistat la o execuție în direct a arbitrului, pe care l-am contestat federalilor încă de acum două zile, așa cum am procedat și cu arbitrul Coza la meciul cu Farul Constanța, însă fără niciun rezultat. 

De ceva vreme s-a format un pol de dezinformare, defăimare și distrugere a acestui club, greu încercat în ultimul deceniu, CSU CRAIOVA, LPF, CCA și DIGI SPORT, cel din urmă fiind factorul media care trebuia să desăvârșească această încrengătură amoroasă, că tot a fost Valentine’s Day,  continuă prin toate mijloacele legale sau mai puțin legale să boicoteze ieșirea adevărului la suprafață, iar prin această cale rog toți suporterii acestui club să evite acest canal sportiv care nu are nici cel mai mic gram de respect pentru suferința trăită și munca care s-a depus la acest club”, a fost mesajul lui Adrian Mititelu Jr.

Adrian Mititelu Jr, atac oribil la adresa lui Gică Craioveanu

În continuare, Mititelu Jr a ținut să atace trustul Digi pentru modul cum au ales să promoveze acest derby, dar și pe Gică Craioveanu, cel care a împlinit ieri vârsta de 54 de ani și a dat lovitura de începere a meciului.

Am observat zilele acestea ca la DIGI SPORT a rulat un promo cu meciul din seara aceasta unde se anunța partida dintre «Universitatea Craiova» și echipa familiei Mititelu. Inclusiv cadrele camerelor de fimat din seara aceasta au fost exclusiv cu peluza nord. Comentatorii partidelor și moderatorul Radu Naum din cadrul acestui trust de televiziune se comportă de parcă ei ar fi și finanțatori și conducatori de club și antrenori și arbitrii, dar și analisti sportivi. Ei taie, ei spanzura, iar noi cei care ii privim din fața televizorului trebuie să acceptăm ce spun deoarece riscăm ca atunci când intrăm în direct să fim întrerupți în repetate rânduri sau chiar scoși din direct. 

Cand suntem nemulțumiți de «televiziunea-mama» ni se aruncă replica comunista : «din banii nostri traiesc echipele din fotbalul romanesc», dar dânsii uită să ne spună și câte zeci de milioane de euro fac profit de pe urma fotbalului romanesc. Pe cale de consecință, niciun oficial al FC Universitatea Craiova 1948 nu va mai intra în direct, acorda vreun interviu sau declarație de presă acestui trust media, in afara de flash interviurile de după meci, care sunt obligatorii din păcate. 

Cât despre meciul din seara aceasta, toata țara a vazut clar unde este spiritul Universității Craiova… A jucat o echipa din Craiova înfiintata în anul 2013 și înscrisă direct în Liga a II-a, care a boicotat intrarea tuturor suporterilor pe stadion, o echipă care a avut sediul la înființare în Mogoșoaia, o echipă a sistemului, ce a fost ajutată de arbitraj în dese rânduri, cu o altă echipa din Craiova, care s-a reînscris în competiția Ligii a IV-a în 2017, care a parcurs un drum corect și frumos, care n-a trăit din milă și pomeni (vorba poetului), care și-a păstrat orgoliul și mândria și nu a rezonat cu factorii decizionali de la București, care este în continuare veșnica victimă a arbitrajului și care este adevarata continuatoare a Universității Craiova ! Privim cu speranță meciurile ce urmează și sper să continuam linia buna a rezultatelor pe care le-am făcut anul acesta !

P.S. La mulți ani, Gică Craioveanu! Am văzut că a dat lovitura de începere și ca a împlinit 54 de ani, spre surprinderea mea. După aspectul fizic îl încadram undeva între 65 și 70 de ani. Alcoolul dăuneaza grav sănătații, dar și aspectului fizic, se pare.

-Adrian Mititelu Jr

VIDEO CSU Craiova - FCU Craiova 2-0 // Claudiu Bălan: „Trebuie să uităm cât mai repede acest meci”

Citește alte știri din Liga 1:

Sorin Cârțu, încântat de un aspect din derby: „Face parte din ADN-ul nostru!”
CSU Craiova - FCU Craiova 2-0
Sorin Cârțu, încântat de un aspect din derby: „Face parte din ADN-ul nostru!”
Caracatița pentru titlu are tot mai multe tentacule! Cum încearcă FCSB și CFR Cluj să câștige cât mai multă influență
ANALIZĂ
Caracatița pentru titlu are tot mai multe tentacule! Cum încearcă FCSB și CFR Cluj să câștige cât mai multă influență

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (198)
zicsieu1234si5
zicsieu1234si5  •  21 Februarie 2022, 18:25
Postat de pittt pe 17 Februarie 2022, 12:03

Cine a zis că golul lui koljic a fost regulementar? În compensatie, arbitrul a anulat golul lui Ivan perfect valabil. Și până la final Sepsi a bătut că a fost mai bună, așa e normal, echipa mai bună să câștige, noi acceptăm asta, văd că voi nu. Voi sunteti ăia care când isi luau bataie in spatele blocului la fotbal se puneau pe plâns si nu tăceau până nu le spunea toată lumea că a fost egal ca să-i împace. Acum că nu vă mai împacă nimeni plângeti continuu.

de ce jucati fotbal cu mana ?va plac manariile ? echipa de handbal ce sunteti.

pittt
pittt  •  17 Februarie 2022, 12:03
Postat de zicsieu123si4 pe 16 Februarie 2022, 21:23

pt astia si gollul lu koljic cu mana e regulamentar ! n-ai ce sa le explici ...gasesc mereu ceva de zis si pe mine deja ma irita la culme ! astia isi luau bataie in spatele blocului la fotbal...erau aia care mereu inventau o regula absurda pe loc, pt ei ! nu ai cu cine ..***

Cine a zis că golul lui koljic a fost regulementar? În compensatie, arbitrul a anulat golul lui Ivan perfect valabil. Și până la final Sepsi a bătut că a fost mai bună, așa e normal, echipa mai bună să câștige, noi acceptăm asta, văd că voi nu. Voi sunteti ăia care când isi luau bataie in spatele blocului la fotbal se puneau pe plâns si nu tăceau până nu le spunea toată lumea că a fost egal ca să-i împace. Acum că nu vă mai împacă nimeni plângeti continuu.

george_br
george_br  •  16 Februarie 2022, 23:59
Postat de zicsieu123si4 pe 16 Februarie 2022, 21:23

pt astia si gollul lu koljic cu mana e regulamentar ! n-ai ce sa le explici ...gasesc mereu ceva de zis si pe mine deja ma irita la culme ! astia isi luau bataie in spatele blocului la fotbal...erau aia care mereu inventau o regula absurda pe loc, pt ei ! nu ai cu cine ..***

Vai de mama lor!

Vezi toate comentariile (198)
Comentează