FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 noiembrie 2022 18:12 / Actualizat vineri, 24 iulie 2026 16:16

„Săpăligă”, așa cum este cunoscut Ion Marin (66 de ani), de toată suflarea dinamovistă și nu numai, a trecut prin momente de cumpănă când a fost depistat cu cancer. Fostul antrenor din Liga 1 a povestit în detaliu cum a primit teribila veste de la medici și ce a urmat.

- Pe lângă faptul că arăți ca un senator american, care e numele tău de familie? Ion sau Marin?
- Ha, ha, ha! Nea Ovi, ne cunoaștem de o groază de ani. Numele de familie e Ion. Dar când mă prindeau băieții mă sărbătoreau și de Sf. Ion și de Sf. Mărie, nu era niciun fel de problemă. Trebuia să fac cinste de mai multe ori.

- Arăți excelent la 66 de ani, deși ai avut probleme serioase de sănătate.
- Am avut și am trecut cu bine. În 2017 am fost depistat cu cancer la colon, iar din momentul depistării și până la operație a durat totul șase zile. Am plecat la Regensburg, în Germania, la o clinică condusă de un român. Am avut șansă.

Cum a depistat Ion Marin cancerul de colon

- Cum l-ai depistat?
- Am avut câteva zile la rând scaun cu sânge mult. M-am dus la control și am făcut toate ecografiile, RMN-urile și analizele de sânge posibile. N-a ieșit nimic. Și un prieten de-ai mei care era asistent la Floreasca mi-a zis să fac o colonoscopie. M-am dus, am făcut-o și mi-au depistat cancerul.

- Fără alte probleme?
- Nu mi-a fost rău, nu am căzut, nu vomitam și analizele nu au arătat absolut nimic. Fraților, după o anumită vârstă colonoscopia e sfântă! Azi l-am depistat și după șase zile eram operat. Am plecat cu un doctor român care vorbea germana și a stat cu mine acolo.

Ion Marin: „După chimioterapie eram zob”

- Totul pe repede înainte.
- Am virat banii și au început să se ocupe de mine, a doua zi eram pe masa de operație. Am depășit 60.000 de euro cu totul. Am avut șansă că a fost depistat la timp, că m-au primit repede și am avut bani! Am avut parte și de doctori buni. Unii te salvează, alții te omoară.

- În ce a constat operația?
- Mi-au scos 40 de centimetri de colon!

- Nu ți-a fost teamă de operație?
- N-am avut timp să-mi mai fie frică. A căzut cerul pe mine când mi-a zis doctorița verdictul. „Nu se poate, doamna doctor! Eu ieri am alergat, am jucat fotbal”. „Găsește cât mai repede soluția!”. Când a venit și m-a lovit nici n-am știut pe ce lume sunt. Am făcut exact tot ce mi-au zis ei.

Ion Marin: „Slăbisem 15 kilograme”

- Ai avut alături de tine familia.
- Ei s-au ținut bine în fața mea, dar în spate, vă dați seama... Am trecut cu bine de toate astea și m-a ajutat și organismul fiindcă m-a ținut. După chimioterapie eram zob, slăbisem foarte mult, 15 kilograme. Dar ușor, ușor mi-am revenit.

- Mai mergi la control?
- Acum nu. Mă duceam din șase în șase luni și am făcut și chimioterapie 12 ședințe, din două în două săptămâni. După, m-am dus din an în an, apoi la doi ani. Și mi-au spus că nu mai trebuie să vin că sunt în regulă. Obligatoriu eu trebuie să fac trei CT-uri în fiecare an plus colonoscopie. CT pulmonar, abdominal și pelvis.

- Deci doar controalele fără alte restricții.
- Acum nu urmez nimic, doar controalele pe care le am de făcut din an în an. Am liber să fac orice, dar cu echilibru.

CITEȘTE ȘI

Administratorul special al lui Dinamo, stupefiat după 0-1 cu Poli Iași: „Rar am văzut așa ceva! De ce să mai vină lumea la stadion?!”

Moment viral cu Herve Renard, în prima repriză din Polonia - Arabia Saudită » Prestație de MVP a traducătorului

Citește și:
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Liga Campionilor
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Revolta ia amploare: Federația Germană s-ar putea rupe de FIFA în 2027! » Ce amenzi uriașe riscă și cât de mare va fi HAOSUL generat
Campionate
Revolta ia amploare: Federația Germană s-ar putea rupe de FIFA în 2027! » Ce amenzi uriașe riscă și cât de mare va fi HAOSUL generat
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Liga Campionilor
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Superliga
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (20)
mega2005
mega2005  •  17 Iulie 2024, 14:38

Sanatate multa, domnule Ion Marin!! Ar fi bine daca a-ti reveni in iarba, ca antrenor!!

utilizator șters
utilizator șters  •  03 Iunie 2023, 21:31

Multă sănătate domnului Ion Marin. Mi se pare mie sau aduce cu Papaiani? Sau poate îl confund pe Papaini cu alt actor.

balderis
balderis  •  26 Decembrie 2022, 16:42
Postat de dinamo_forever_77 pe 26 Decembrie 2022, 11:05

Dragule...il confunzi cu Bumbescu de la steaua! Cat priveste "singuri impotriva tuturor" ....Samsung electronics, Craciunescu, chestii fine....intelegi tu. P.S. V-ati bucurat cand ati castigat un campionat cu legendele din Stefan cel Mare (Sabau, Lupu,Rednic, Mircea Lucescu)!!!

În anul în care s-a organizat cupa Samsung, Rapid n-a cîștigat nimic , așa că...!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează