FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - CFR CLUJ

Curiosul caz al lui George Țucudean » Golgeterul lui CFR Cluj a dat peste cap aparatele medicilor

Articol de , - Publicat sambata, 23 februarie 2019 11:41

George Țucudean joacă puțin de două luni și jumătate. Șeful celor de la CFR Cluj anunță o posibilă pneumonie, după ce atacantului i s-a mai depistat un puls crescut în pauza unui meci și a mai fost tratat și pentru o răceală puternică.

După ce pe toată durata vacanței de iarnă nu a transferat niciun jucător, CFR l-a luat de urgență pe atacantul Cristian Bud (33 de ani), care abia semnase un contract cu cei de la Hermannstadt. E clar, o mutare făcută sub presiune, din cauza problemelor pe care gruparea din Gruia le are în lot.

Mai exact, este vorba despre golgeterul la zi al Ligii 1, George Țucudean, care n-a mai prins decât o repriză în ultimele două runde de campionat. La Craiova nu a făcut deplasarea, iar cu Astra a ieșit la pauză, după o prestație extrem de ștearsă.

Răceală? Pneumonie?

Surse din apropierea clubului susțin că Țucudean nu a efectuat toate antrenamentele din săptămâna aceasta, dinaintea jocului cu Poli Iași.

„A acuzat niște stări de oboseală, se simțea slăbit, după acea răceală care l-a împiedicat să meargă în Bănie, și s-a luat decizia să fie menajat”, suștin respectivele surse.

Președintele Consiliului de Administrație de la CFR, Marian Băgăcean, susține că „Țucudean se resimte după răceala veche, dar este posibil chiar să joace la Iași. Există însă și temerea că ar putea fi vorba despre o pneumonie! Dacă va fi cazul, ar putea fi menajat, ca să fie în plenitudinea forțelor pentru play-off”.

Ieri, Țucudean s-a antrenat normal și a făcut deplasarea în Moldova.

L-a îngrijorat pulsul și n-a mai jucat!

Lui George nu i-a trecut sperietura după ce, pe 18 decembrie, la meciul de campionat din Gruia cu Gaz Metan (2-2), la pauză, a acuzat o stare de amețeală și puls mărit. Atunci, medicii l-au oprit să mai intre pe teren, ajungând direct la spital.

În urma investigațiilor, s-a concluzionat că era vorba doar despre niște extrasistole normale, cauzate și de oboseală, și de o răceală puternică. Jucătorul nu a fost convins de diagnostic, fiindu-i teamă să nu fie vorba despre o afecțiune ereditară.

Tatăl său, Marius Țucudean, s-a lăsat de fotbal la 28 de ani, tot din cauza unor probleme cardiace, când s-a depistat că suferea de sindromul Wolff-Parkinson-White. De la episodul din decembrie, George a făcut chiar câteva investigații pe cont propriu. Medicii l-au asigurat că nu are probleme cardiace, doar că de atunci a mai bifat numai un meci întreg în două luni și jumătate.

Bud plecase supărat pe CFR

La finalul sezonului 2016-2017, Cristian Bud a părăsit CFR-ul, echipă pentru care marcase în acel sezon 11 goluri în 28 de etape de campionat. A ajuns apoi la Chiajna. Iar înaintea meciului direct, Bud spunea: „Abia aștept meciul cu ei, sper să câștigăm și să înscriu. Pentru prelungirea contractului, CFR mi-a oferit o sumă modică. De aceea am plecat, fiindcă nu m-am simțit deloc respectat”.

Acum, Bud revine la CFR pentru un al treilea „mandat”. A semnat pe un an și jumătate, iar Hermannstadt, care l-a cedat pe doar 20.000 de euro, ar urma să încaseze 50.000 de euro în vară, dacă CFR va lua campionatul. Deocamdată, transferul nu poate fi făcut pentru că jucătorului nu i-a venit „cartea verde” de la elvețienii de la Yverdon.

25 de goluri a marcat Cristi Bud pentru CFR în campionat, în 80 de meciuri. Țucudean are 18 goluri în 35 de partide și a fost cel mai bun fotbalist român al anului 2018 în Ancheta Gazetei

Vezi și:

EXCLUSIV VIDEO Culisele transferului lui Bud la CFR Cluj: „E deranjant! Ne-a spus că nu mai poate sta departe de copil” + Câți bani a plătit campioana pentru atacant

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (10)
cluj_cluj
cluj_cluj  •  23 Februarie 2019, 18:09
Postat de Alexandru Chis pe 23 Februarie 2019, 16:07

Alo WADA, de Romania si CFR ai auzit?

Demult incerc sa gasesc un *** care nu e i d i o t genetic. Inca nu am reusit.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

herman25
herman25  •  23 Februarie 2019, 17:56
Postat de Alexandru Chis pe 23 Februarie 2019, 16:07

Alo WADA, de Romania si CFR ai auzit?

A auzit ca esti prost.

1618597915124142
Alexandru Chis  •  23 Februarie 2019, 16:07

Alo WADA, de Romania si CFR ai auzit?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează