FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu își anunță revenirea la CFR Cluj: „Cu siguranţă mă voi întoarce! Bani la performanță, bonusuri mari”

Dan Petrescu
Dan Petrescu

Articol de GSP - Publicat joi, 19 august 2021 07:57 / Actualizat joi, 19 august 2021 09:14

Dan Petrescu (53 de ani), antrenorul care a adus trei titluri în Gruia, a anunţat că vrea să se întoarcă la CFR Cluj.

Petrescu a recunoscut că s-a simțit foarte bine în perioada petrecută la Cluj și chiar pariază că o va mai antrena pe CFR în viitor. De asemenea, acesta explică și motivele pentru care s-a despărțit de campioana României, anul trecut.

„După plecarea mea, problemele sunt mari acum la CFR Cluj. A fost o problemă internă. Ca în România, când cineva prinde putere, sunt foarte mulţi oameni geloşi. Nu am mai avut încredere în cineva din club. Am simţit că nu mai trebuie să stau. Cred că şi-au dat seama că au greşit faţă de mine. Şi mie mi-a părut rău pentru că mă ataşasem de echipă. În afară de performanţe, este un oraş frumos, am plecat şi cetăţean de onoare de acolo, am avut trofee, medalii şi amintiri superbe. 

Clujul rămâne una dintre casele mele şi cu siguranţă mă voi întoarce acolo. Acum aştept să antrenez o echipă, dar nu vreau să mă grăbesc. Steaua (n.r. - FCSB) l-a pus pe Edi Iordănescu. Toată lumea spune că sunt prea scump. Eu nu cred că este adevărat. Eu doar îmi fac meseria. Eu vreau bani numai la performanţă, bonusurile mari. Toată lumea fuge de mine, pentru că în România nu sunt bani. 

De aia nici n-avem performanţe la nivel de echipe de club şi la echipa naţională. Sunt nişte posibilităţi, dar nu mă grăbesc, deşi îmi cam lipseşte fotbalul. Şi în România mi-aş dori, nu e problemă”, a spus Petrescu potriviy LookSport.

Marius Șumudică, în pericol să fie demis după înfrângerea cu Steaua Roșie

CFR Cluj a suferit cea mai drastică înfrângere din istoria clubului în preliminariile cupelor europene, iar soarta lui Marius Șumudică pare pecetluită. Patronul Neluțu Varga stabilise un obiectiv ambițios, calificarea în grupele Ligii Campionilor. Nu doar că a fost ratat, dar nici grupele Europa League nu vor fi accesibile „feroviarilor”.

Proprietarul clubului era supărat din cauza eliminării din Champions League, în disputa cu Young Boys, și se gândea deja să-l înlocuiască pe Marius Șumudică. Compromiterea calificării și în grupele Europa League cântărește decisiv. 

Șansele ca Șumi să își păstreze postul sunt extrem de mici. Varga și-a impus forța o singură dată de când e proprietarul clubului, atunci când l-a demis pe Edi Iordănescu ca urmare a eșecului cu Malmo, 0-1 la Cluj, în preliminariile Ligii Campionilor. Urma returul, dar „Neluțu" nu a avut răbdare. Situația este una și mai proastă în acest moment.

Cum s-a schimbat situația de la CFR Cluj în ultimii ani

  • Dan Petrescu a calificat prima oară echipa în grupele Europa League la doi ani de când fusese angajat. A plecat între timp în China, a revenit. În perioada aceasta, CFR a fost eliminat de Malmo și de Dudelange în același sezon și a ieșit din Europa. Echipa era omogenă, fusese rulată în două sezoane.
  • Fostul fundaș dreapta i-a dus pe vișinii în grupele Europa League într-o campanie în care a trecut de Celtic în turul al treilea preliminar din Champions și a pierdut apoi cu Slavia în play-off. În stagiunea următoare a fost eliminat de Dinamo Zagreb în turul al treilea din UCL și a avut de îndeplinit o formalitate în EL, victoria cu finlandezii de la KuPS.
  • Marius Șumudică are garantată participarea în grupele Conference, un obiectiv pentru care a trecut doar de Banja Luka, din Bosnia, și de Lincoln, din Gibraltar
  • Din formula de acum au dispărut mulți fotbaliști importanți dintre aceia care o eliminau pe Celtic și care ajungeau până în „16-imile" Europa League: Vinicius, Bordeianu, Djokovici, Țucudean. Hoban, la 38 de ani, mai joacă foarte rar. Burcă a fost accidentat și nu a evoluat deloc în sezonul acesta. Peste Camora și peste Deac a mai trecut timpul, amândoi au ajuns să fie uzați în plus.

STEAUA ROȘIE - CFR CLUJ. Imagini cu Marius Șumudică, imediat după finalul meciului

Citește alte știri despre CFR Cluj:

Ruptură totală la CFR » Șumudică a dat un ultimatum: „Ori pleacă ei, ori eu!” + Greii vestiarului nu-l mai vor! Ce au strigat în vestiar, după meci

Prima variantă după ruptura de la CFR » Antrenorul care i-ar putea lua locul lui Șumudică + ce spun șefii campioanei

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (20)
1001
1001  •  19 August 2021, 12:38
Postat de silverlining pe 19 August 2021, 10:08

Steaua l-a pus pe Edi Iordănescu. Te asteptam si pe tine la Steaua, daca Edi demonstreaza ca se poate colabora cu jiji. Avem nevoie de stelisti adevarati pe banca Stelei, nu de marionete.

Stelistii adevarati s-au dezis de mult de porcaria fara identitate si fara stadion, condusa de recidivisti, Fotbal Club Faci Ce Spune Becali. De la stelistii adevarati sa nu va asteptati la altceva decat insulte, scuipati si bate pe spinare. Ai inteles bai fecesebistule? Cap patrat, minte ingusta: FC FCSB nu a fost niciodata STEAUA BUCURESTI!

2801613929891325
Ame Teo  •  19 August 2021, 11:49

Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA 8m · COMUNICAT DE PRESĂ Ca urmare a ultimelor informatii apărute în presă, dorim să facem următoarele precizări: Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu a luat în considerare în niciun moment schimbarea de pe banca tehnică a echipei noastre a antrenorului Marius Șumudică. Suntem singura echipă din România care va participa în acest sezon în grupele unei competiții europene, iar după 5 etape disputate până acum, suntem lideri incontestabili în Liga 1 cu maxim de puncte obținute, performanță pe care CFR Cluj nu a mai bifat-o din sezonul 2006/2007, astfel că nu s-a pus problema ca antrenorul echipei noastre să fie schimbat. De asemenea, vrem să vă asigurăm de faptul că nu a existat și nu există niciun fel de conflict între antrenor și jucătorii echipei noastre. Un rezultat negativ și toate criticile venite din presă nu pot să destabilizeze un club de anvergura CFR-ului, un club care în ultimii ani a câștigat de 4 ori consecutiv titlul de campioană. Avem un lot valoros și numeric, dar și un antrenor cu multă experiență, însă, mai presus de toate, suntem o familie unită care va reuși să treacă peste un rezultat negativ, în pofida criticilor venite din toate direcțiile. În încheiere, vă asigurăm încă o dată că antrenorul Marius Șumudică are parte de toată susținerea conducerii clubului și a acționariatului. Conducerea clubului CFR 1907 Cluj Cluj-Napoca 19 august 2021

ciuke
ciuke  •  19 August 2021, 11:38
Postat de senin pe 19 August 2021, 09:41

Bursucul se flatează, dar nu este un antrenor prea breaz, dimpotrivă, el este "specializat" pe antifotbal, a fost dat afara de peste tot unde a antrenat, inclusiv de la CFR Cluj. Nu-l vrea nimeni nu pentru ca este scump, nu-l vrea nimeni fiindcă este un antrenor mediocru.

Nici Mourinho nu este un antrenor ofensiv, dar a avut rezultate. Petrescu are in palmares 4 campionate, o supercupa si rezultate bune in cupele europene. Asa ca nu este "specializat" doar pe antifotbal...

Vezi toate comentariile (20)
Comentează